„Joc şi glumă“

După lansarea colecţiei "Viaţa cuvintelor", de la Editura Humanitas, printr-un volum semnat de acad. Marius Sala, pe care l-am recomandat cititorilor săptămâna trecută, o primă serie de cuvinte, a căror biografie este deosebit de interesantă, o constituie cele aparţinând argoului, înfăţişate în atrăgătoare portrete, în cartea a cărei copertă o prezentăm alăturat, de Rodica Zafiu, profesor la Universitatea din Bucureşti şi bine cunoscută publicului şi prin articolele de la rubrica săptămânală "Păcatele limbii", din "România literară".

O bogată documentare, pornind de la dicţionare şi lucrări de erudiţie până la mesaje de pe internet, dar mai ales pătrunderea lucrurilor, fineţea analizei, ca şi precizia şi eleganţa exprimării fac din contribuţiile lexicale ale Rodicăi Zafiu o lectură incitantă şi, în acelaşi timp, agreabilă. Desigur, pe unii i-ar putea contraria interesul de a atrage atenţia unui public mai larg asupra unor piese dintr-un mozaic având, până nu de mult, chiar pentru lingvişti, o reputaţie mai mult decât îndoielnică, aceea de limbaj "secret" al unor categorii sociale în parte marginale şi marginalizate, începând de la destul de puţin vinovaţii elevi şi chiar studenţi (mai ales a celor din internate) şi de la militari, dar ajungând până la răufăcători de diferite specii, printre care şi hoţii, în "acţiune" şi, mai apoi, în închisoare. Cuprinzătorul studiu introductiv al volumului ne răspunde din plin la această întrebare şi la multe altele, provocate de parcurgerea istorisirii vieţii cuvintelor analizate. Pentru a se feri de profesori, de superiorii ierarhici şi, în general, de societate, indivizii acestor categorii au recurs la folosirea unor cuvinte şi expresii, apărute pe diferite căi, înţelese, mai întâi, numai în mediul respectiv, ceea ce a determinat caracterul "criptic" al argoului. Dar apartenenţa la (unele din) aceste grupuri nu a creat, numaidecât, doar sentimentul inferiorităţii sociale, ci şi un anumit orgoliu, o anumită bravadă faţă de… restul lumii; aşadar, de aici, caracterul "identitar" al argoului. În sfârşit, deoarece comunicarea umană, în diferite împrejurări, se caracterizează şi prin ceea ce specialiştii au numit "joc şi glumă" (în germană "Spiel und Scherz in der Sprache"), este uşor de înţeles de ce cuvinte şi turnuri lingvistice ale argoului, iniţial secrete, dar (poate chiar din această cauză) apreciate de marea masă a vorbitorilor ca deosebit de expresive, au pătruns în vorbirea familiară. Pe nimeni nu mai miră faptul că, de pildă, unii termeni, ţinând cândva de numitul caracter secret, au ajuns să fie cunoscuţi şi acceptaţi în registrul numai informal, dar mai ales în registrul ludic al mediului familiar; printre aceştia se află, de exemplu, dintr-o epocă mai veche, barosan, mişto, şpagă, şmecher, sau (a) şuti, (a se) uşchi, iar, din vorbirea expresivă actuală a mediilor "exotice", ciumete, cocalar, naşpa, şmen, ţeapă. Desigur, dacă nici un părinte nu le recomandă copiilor săi folosirea unor astfel de termeni în public sau, să zicem, în vorbirea cu bunicii, după cum nici un profesor nu acceptă utilizarea lor în cursul lecţiilor, este greu să li se interzică tinerilor integrarea în mediul vârstei lor prin adoptarea unei vorbiri mai… colorate, caracteristică unei atmosfere dezinhibate şi unei anumite dorinţe de a se delimita social. Volumul 101 cuvinte argotice oferă, în acelaşi timp, specialiştilor, prilejul unei plăcute noi confruntări cu admirabila uimire exegetică şi disponibilitate interpretativă a Rodicăi Zafiu faţă de creativitatea lingvistică. " Cercetările Rodicăi Zafiu, bazate pe aproape totalitatea surselor şi exegezelor de profil ţinând de domeniul autohton, contribuie în mod esenţial la impunerea unei adecvate evaluări sociolingvistice şi psiholingvistice a argoului ca manifestare a universaliilor mentale, iar, pe de altă parte, răspunde curiozităţii publicului larg asupra originii şi sensului unor cuvinte aparte care învârstează expresiv nu numai vorbirea familiară, ci, adesea, şi discursul public."