Jocuri

Data: 26 August 2007

Cloşca grijulie

La acest joc participă 15-20 de copii, iar locul de desfăşurare poate fi o curte mare sau în poaiană. Copiii să aibă la ei câteva linguri şi mingi de tenis de masă. 5-6 concurenţi se aşează pe o linie de plecare, fiecare având într-o mână o lingură şi în ea pusă o minge de tenis de masă. La 15-20 de metri în faţă se trasează o linie de întoarcere sau un perete. La semnal, concurenţii pornesc în alergare, depăşesc linia de întoarcere sau ating peretele şi revin la linia de plecare. Cel care trece primul această linie, având în lingură mingea, câştigă întoarcerea. Dacă în timpul alergării mingea cade din lingură, jucătorul este obligat s-o culeagă şi, punând-o din nou în lingură, să reia cursa din locul în care a scăpat-o. Lingura trebuie ţinută într-o mână, nefiind voie ca mingea să fie protejată de cealaltă mână. Este descalificat jucătorul care se ajută de cealaltă mână pentru menţinerea mingii în lingură. Lupii şi turma Două echipe formate din câte 7-10 jucători fiecare îşi iau o minge de handbal şi merg undeva în poiană sau în curte, la ţară, la bunici. Una dintre echipe, cea a „lupilor“, formează un cerc mare. În interiorul cercului, cealaltă echipă, „turma“, se aliniază unul în spatele celuilalt, fiecare jucător apucând cu mâinile mijlocul celui din faţă. Primul jucător este „ciobanul“ turmei. „Lupul“ caută să lovească cu ajutorul mingii, ultimul jucător din coloana adversarilor. Aceştia se apără deplasându-se în coloană compactă, fără să se desprindă unul de altul, căutând să se plaseze în aşa fel încât mingea să nu poată lovi ultimul lor jucător. Singurul din această echipă care poate folosi şi mâinile în interceptarea şi respingerea mingii este „ciobanul“. Pentru a surprinde ultimul jucător din „turmă“ nemascat de coechipierii săi, „jucătorii lupi“ vor pasa mingea între ei. Când, în sfârşit acesta a fost lovit, el schimbă locul în coloană cu un alt coechipier şi echipa lupilor capătă un punct. După un anumit timp, locul echipelor se schimbă şi câştigă cea care a totalizat mai multe puncte. Ca şi reguli, jucătorii „lupi“ nu au voie să arunce sau să paseze mingea decât de pe cerc sau dinapoia lui, iar cei din „turmă“ nu au voie să se desprindă unul de altul. Diametrul cercului format de echipa „lupilor“ va fi destul de mare, pentru a permite evoluţia echipei în apărare. (înv. Silvia Bănică)