Judecata universală, vremea răsplătirii eterne
Nemurirea este un deziderat al fiinţei umane. Omul a fost creat de Dumnezeu şi aşezat în paradis, unde prin ascultare de porunca divină ar fi putut ajunge la nemurire. Prin neascultare, omul a pierdut raiul şi posibilitatea nemuririi, iar ca pedeapsă pentru călcarea poruncii lui Dumnezeu a primit moartea. Momentul în care se stabileşte vieţuirea noastră veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu sau în iad, adică starea nemuririi noastre, fericire sau osândă, este ziua Înfricoşătoarei Judecăţi. De această zi, Biserica ne aminteşte în Duminica a 3-a din perioada Triodului, pe care o numeşte şi a Lăsatului sec de carne. Se numeşte şi aşa deoarece în această duminică este ultima zi până la Paşti când se mănâncă produse din carne.
La plinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis în lume pe Fiul Său ca să ne mântuiască. El ne-a mântuit prin Jertfa Sa de pe Cruce, iar cu moartea Sa a zdrobit puterea morţii şi înviind ne-a dăruit viaţă veşnică. De aceea, Paştile sunt întâmpinate cântând: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Hristos prin Învierea Sa ne-a deschis porţile raiului, zăvorâte de păcatul neascultării protopărinţilor Adam şi Eva. Iar călcând cu moartea Sa de pe Cruce moartea noastră, înviind ne-a dăruit viaţă. Despre ce viaţă este vorba? Este viaţa veşnică pe care o primesc mai întâi sufletele noastre după trecerea noastră din lumea aceasta, iar la Parusie, când vom învia cu trupurile, o primesc şi acestea unite din nou cu sufletele. Viaţa veşnică o primesc cei care au avut credinţă, au împlinit poruncile lui Dumnezeu şi au făcut fapte bune.
Vom învia toți, dar nu toți ne vom bucura de rai
Această duminică este precedată de Sâmbăta Moşilor de iarnă, când îi pomenim pe toţi cei adormiţi din neamurile noastre şi în egală măsură îi comemorăm pe toţi cei care au trecut din viaţa aceasta. A fost rânduită de Biserică această pomenire a celor adormiţi pentru că a doua zi este Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, când prăznuim cea de-a Doua Venire a Domnului şi Judecata pe care o va face El neamului omenesc. Rugăciunea de pomenire care se face cu o zi înainte are o dimensiune eshatologică şi mărturiseşte credinţa noastră că prin aceasta primim răspuns bun de la Dreptul Judecător în ziua Judecăţii universale. În Sinaxarul Sâmbetei Moşilor de iarnă se spune că „dumnezeieştii Părinţi au hotărât pomenirea tuturor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă, în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice”. În această zi îi pomenim pe toţi cei adormiţi cu speranţa ca la Parusie să învie, iar în urma Înfricoşătoarei Judecăţi, pe care o cinstim în ziua următoare, să primească viaţa veşnică.
Se numeşte Înfricoşătoarea Judecată pentru consecinţele sale care sunt veşnice, adică Împărăţia lui Dumnezeu pentru cei drepţi şi iadul pentru cei nedrepţi, toate aceste stări fiind veşnice, adică fără sfârșit. După cum aflăm din imnurile Triodului în ziua Înfricoşătoarei Judecăţi, „cărţile se vor deschide şi se vor arăta faptele oamenilor înaintea divanului Tău celui de nesuferit, şi va răsuna toată valea plângerii cu groaznică scrâşnire, văzând pe toţi cei ce au greşit trimişi în muncile cele veşnice, cu dreaptă judecata Ta, şi fără de folos plângând, Îndurate...”, iar la Parusie, „trâmbiţele vor suna, şi mormânturile se vor deşerta, şi se va scula toată firea omenească, cutremurându-se; cei ce au făcut bine, cu bucurie se vor bucura, aşteptând să ia plată; iar cei ce au greşit, vor tremura cumplit văitându-se, în muncă trimițându-se și de cei aleşi despărţindu-se...”. Nimeni nu cunoaşte ziua Parusiei şi a Înfricoşătoarei Judecăţi, afară de Dumnezeu-Tatăl, dar semnele apropierii ei le găsim în Sfintele Evanghelii şi în Apocalipsă.
Căința va fi fără de folos atunci
Viaţa omului pe pământ este o pregătire pentru veșnicie şi, prin moarte, această pregătire se încheie. Atunci omul îşi lasă toate grijile pământeşti, trupul se descompune, ca să se alcătuiască din nou la învierea obştească. Dar sufletul continuă să trăiască şi nu-şi întrerupe existenţa nici pentru o singură clipă, iar la sfârşitul veacurilor, la Înfricoşătoarea Judecată, se uneşte din nou cu trupul care învie şi astfel se prezintă înaintea Dreptului Judecător - Hristos Domnul. Această judecată este universală, pentru că toţi oamenii vor fi supuși ei şi are un caracter public, deoarece se va face în faţa întregii lumi şi este definitivă prin sentinţa ei, care este veşnică. Scopul judecăţii universale este să se constate cum a întrebuinţat fiecare om darurile primite de la Dumnezeu, cum a trăit şi s-a comportat faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. În acest sens, Triodul ne îndeamnă la pocăinţă: „La ceasul întrebării şi al venirii celei înfricoşate a Stăpânului celui iubitor de oameni, gândind, cu totul mă cutremur şi, întristându-mă, strig către Tine, prea-drepte Judecătorul meu şi Unule mult-Îndurate: Primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu”.
Prin Înfricoşătoarea Judecată se încheie timpul lumii acesteia şi începe pentru cei drepţi fericirea veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru cei răi suferinţa veşnică în iad. De aceea Duminica a 3-a a Triodului ne ajută să gândim că toţi vom muri şi vom ajunge la un moment dat să fim judecaţi de Dumnezeu şi avem şansa în timpul Postului Mare, prin pocăinţă, să dobândim un răspuns bun la această judecată şi, mai presus de toate, viaţa veşnică, raiul sălăşluirii cu sfinţii în Împărăţia lui Dumnezeu promisă nouă, oamenilor, de la întemeierea lumii: „Când vei vrea să vii să faci judecată dreaptă, dreptule Judecător, şezând pe scaunul slavei Tale, râul de foc înfricoşând, va trage înaintea divanului Tău pe toţi, stând înaintea Ta, puterile cereşti, şi oamenii cu frică judecându-se, fiecare, precum a lucrat; atunci să-Ți fie milă de noi, şi să ne învredniceşti, Hristoase, în partea celor mântuiţi, ca un îndurat, cu credinţă Te rugăm”, ne arată Triodul să ne rugăm.
Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi ne îndeamnă la un timp al evaluării duhovniceşti a vieţii noastre şi la înţelegerea că suntem creaţi de Dumnezeu din iubire şi pentru viaţa veşnică a iubirii Preasfintei Treimi. De aceea, cântările Triodului ne pun înainte gândul la Judecata universală: „De înfricoşat divanul Tău aducându-mi aminte, preabunule Doamne, şi de ziua judecăţii mă înfricoşez şi mă tem, vădit fiind de cunoştinţa mea, când vei şedea pe scaunul Tău şi vei face întrebare, atunci nimenea nu va putea tăgădui păcatele, adevărul vădindu-le; şi frica cuprinzând. Că tare va suna atunci focul gheenei, şi păcătoşii vor scrâşni; ci mă miluieşte, mai-nainte de sfârşit, şi mă iartă, Judecătorule preadrepte”.
Dacă în Duminica Lăsatului sec de carne se încheie simbolic timpul istoric al umanităţii prin Înfricoşătoarea Judecată, tot acum se deschide o săptămână pregătitoare pentru începutul Postului Mare, numită Săptămâna albă sau a brânzei, în care este dezlegare să se mănânce brânză, lapte (cu toate derivatele lui), ouă şi peşte. Între duminica aceasta şi duminica următoare, a izgonirii lui Adam din rai, este condensată întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc. În săptămâna brânzei ne amintim de timpul petrecut de primii oameni în rai şi apoi în duminica ce urmează trăim drama pierderii raiului pentru neamul omenesc. Apoi urmează Postul Mare, care este pregătirea noastră pentru a fi alături de Hristos în Săptămâna Sfintelor Sale Pătimiri prin care am fost izbăviţi de păcatul strămoşesc. La capătul acestui urcuş duhovnicesc este luminoasa zi a Învierii Domnului, ziua redobândirii raiului pentru neamul omenesc.