La Betleem, bucurie şi întristare

Momentul venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, zugrăvit în paginile Noului Testament, ne arată stări diferite ale contemporanilor ce au fost martori la evenimentele care au schimbat cursul istoriei umanităţii.

Cel prezis de profeţi şi îndelung aşteptat a venit în lume din nesfârşita iubire pentru omul căzut, omul însingurat, omul depărtat de Dumnezeu. "La plinirea vremii", Fiul lui Dumnezeu Fiu al Fecioarei s-a făcut, născându-se într-o peşteră sărăcăcioasă, la marginea Betleemului. Cel neîncăput nicăieri, Atoateţiitorul, S-a smerit, înfăşându-se în scutece, neprimit în vreo casă de oaspeţi, lipsindu-se de iubirea şi atenţia celor pentru care se făcuse Om, El Dumnezeu, Unul din Treime, deofiinţă cu Tatăl Cel fără de început. Din zicerile Scripturii observăm cu uşurinţă, fără o cercetare amănunţită, diferite stări ori trăiri ale oamenilor vremii. Cea dintâi, de bucurie, era proprie Fecioarei Maria, păstorilor, magilor veniţi de departe şi celor care aşteptau smeriţi venirea Pruncului Mântuitor. Acestora li s-a adăugat mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: "Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire!" (Luca II, 13-14). În categoria celor care s-au întristat şi tulburat la auzul vestirii Naşterii lui Hristos se încadra regele Irod, despre care Evanghelia după Sfântul Matei spune că "s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el" (cf. Matei II, 3). Regele, simţindu-se "ameninţat", a convocat pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului întrebându-i unde este locul în care se va naşte Hristos. Răspunsul a fost preluat din proorocul Miheia: "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi conducătorul, care va paşte pe poporul meu Israel…" I-a chemat şi pe magi, tot cu gând ascuns, trimiţându-i la Betleem: "Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi dacă îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie ca, venind şi eu, să mă închin Lui..." Nu-i era gândul la închinăciune, ci la uciderea Împăratului, care nu avea nimic comun cu împărăţiile lumii acesteia. "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta", spunea în timpul Sfintelor Sale pătimiri Domnul Cel fără de moarte. Magii, trimişi de Irod ca "iscoade", au primit poruncă în vis să nu se mai întoarcă la el, din pricina gândurilor ascunse, pline de răutate ale tiranului, care de frica pierderii tronului a "omorât toţi pruncii din Betleem şi împrejurimi" de la doi ani şi mai jos. Istoria lumii a cunoscut atunci o neagră realitate pe care o prezintă succint Evanghelia Sfântului Matei: "Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu mai sunt" - după proorocul Ieremia 31, 15. Dumnezeiescul Prunc a fost păzit de mânia regelui, cunoscând pentru o vreme calea exilului până la revenirea în cetatea Nazaretului. Un alt segment al oamenilor de atunci era reprezentat de cei indiferenţi, cum au fost locuitorii Betleemului, insensibili la solicitarea unei tinere care aştepta ceasul să nască. Cu toate acestea, n-au primit-o în casa de oaspeţi din pricina mulţimii venite la înscrierea în cetatea de obârşie, conform edictului Cezarului August. Atitudinile din urmă cu două mii de ani se regăsesc aproape identice în lumea noastră. Furia învecinată cu acele crime odioase, gândurile ascunse şi teama pentru păstrarea vremelnicelor demnităţi transformă mulţi oameni în adevărate fiare care nu se recunosc de ei înşişi şi de apropiaţi în anumite momente ale vieţii. Din nefericire, astfel de stări ale unora se îndreaptă împotriva Bisericii, a Mai-Marelui Arhiereilor şi a cetelor de slujitori care-L înconjoară. Atacuri repetate, "lupte de gherilă", motivaţii felurite, nedrepte şi închipuite îmbracă cu ură astăzi, ca şi altădată, pe mulţi fraţi ai noştri. Greu la va fi în ziua aceea celor care se aşază pe Tronul Judecăţii rezervat exclusiv Judecătorului Celui din Ceruri. Indiferenţa unor locuitori ai Betleemului este şi ea prezentă între oamenii veacului nostru. Noi şi mulţi dintre semeni rămânem delăsători, apatici la problemele celor din preajmă - bătrâni, bolnavi, singuri, săraci, întemniţaţi, abandonaţi, uitaţi. Nu ne mai bucurăm cu cei ce se bucură şi nu mai plângem cu cei ce plâng. Printre acrobaţiile acestei vieţi şi drumurile sinuoase la care suntem supuşi există şi oameni care se bucură atunci când se întâlnesc în rugăciuni cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui ori cu fraţii lor în drumurile vieţii. Bucuria li se citeşte pe chip, se desprinde din fapte şi împliniri. După roadele lor îi veţi cunoaşte... Petrecând în multe ceasuri de rugăciune şi slujbe, mai găsesc timp pentru ajutorarea altora pe care nu-i caută nimeni. În spatele acestor oameni se află de fapt Hristos, Care suferă împreună cu ei până la sfârşitul veacurilor... Zilele praznicului Naşterii Domnului ne aduc aminte de cei care s-au bucurat atunci, precum şi de cei ce s-au tulburat. O istorie aproape incredibilă păstrată în sufletele creştinilor care au înfruntat veacurile. Să ne asemănăm păstorilor care au fost aproape cu inimă curată şi bună, să cântăm în cor împreună cu cetele îngereşti cântări de laudă Pruncului dumnezeiesc. Se aud colinde şi cântece de stea, orchestre şi spectacole în multe zone ale mapamondului. Dintre acestea, unele sunt dublate de trăiri autentice şi bucurii care provin din cunoaşteri profunde şi experienţe duhovniceşti inefabile. La sărbătoarea Crăciunului e bine să ne întoarcem la statura pruncilor, să fim asemenea lor, fără răutate ori interese meschine şi gânduri străine. Curăţindu-ne haina sufletului prin spovedanie şi cu amintirea "zăpezilor de altădată", întâmpinăm sărbătoarea cu bucuria şi nădejdea că vom fi mai buni, mai aproape de Pruncul care vine spre noi îmbrăţişându-ne.