La psiholog sau la duhovnic?
O criză financiar-economică mondială cum nu mai fusese de 70 de ani. O pandemie fără precedent de un secol încoace. Un război la granița României, care durează de peste un an, cu multe urmări negative, inclusiv o nouă criză și o inflație sufocantă. Renașterea amenințărilor nucleare, după trei decenii de liniște consecutive încheierii Războiului Rece. Câteva grade peste zero, noaptea, la jumătatea lunii mai.
Mari mișcări sindicale în învățământ, sub spectrul grevei generale, cu riscul blocării anului școlar și a examenelor de sfârșit de ciclu, implicând afectarea admiterii la liceu și la facultate. Interminabile discuții politice despre o așa-zisă „rotativă”, numită înainte „rotație de cadre”. Măsuri de austeritate.
Șomaj de 23% în rândurile tinerilor sub 24 de ani. Visul cvasi-general de a pleca în alte țări. Încă o reformă radicală a sistemului de educație. Haos în școli. Amplul fenomen al copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. Agresiunile școlare (bullyingul). Peste 21.000 de mii de sinucideri într-un deceniu - a patra cauză a morții adolescenților, după accidente rutiere, violență interpersonală și tuberculoză -, plus mult mai multe tentative eșuate.
Citeşte întreaga ştire: Sinuciderea e a patra cauză a morții pentru tinerii între 15 și 29 de ani. Cum stă România pe harta țărilor.
În aceste condiții este inevitabil ca românii, și în special cei mai tineri dintre ei, să aibă o profundă nevoie de ajutor, de sfaturi, de a-și regăsi sau întări motivația de a trăi și a prospera cât de cât, de a se redefini pe sine, de a-și identifica rostul, de a-și regăsi bucuria vieții.
Profesorii au prea puțin timp (iar unii, nici dispoziție, nici pricepere) de a se ocupa de asta. Părinții au și mai puțin. Unii nu se văd cu copiii decât în weekend, alții sunt plecați.
Există desigur organizații nonguvernamentale care se ocupă cu asta, hot line-uri, simpozioane, dezbateri - dar cu modeste rezultate.
Statul are alte griji, deși Art. 47 (1) din Constituția României prevede că „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. E drept, nu precizează ce înseamnă decent...
Rămân două speranțe: psihologul și duhovnicul. 11% dintre români ajung la un psiholog și numărul e în continuă creștere, ca și acela al specialiștilor: avem 4.000 de cabinete.
Biserica Ortodoxă Română are circa 15.000 de preoți și fiecare îi așteaptă pe cei care au nevoie de ajutor.
La psiholog sau la duhovnic? este o falsă dilemă. La psiholog mergi atunci când simți că ai neapărată nevoie, când ai o problemă cronică și care poate fi încadrată într-una dintre afecțiunile psihice cunoscute. La duhovnic e normal să mergi, credincios fiind, în mod regulat, și pentru a-ți mărturisi greșelile, păcatele, problemele de orice fel, și pentru a te sfătui cu el. Preotul nu-ți pune un diagnostic și nu te bagă într-o terapie (costisitoare), cel mult îți dă un canon pentru iertarea păcatelor.
Evident, de aceea, că poți merge și la unul, și la celălalt, dar două observații mai trebuie făcute: 1. Cu preotul poți discuta orice, nu doar probleme psihice; 2. Prin vocația, harul și experiența lui, un duhovnic are și calități de psiholog.
Mărturisiți, nu țineți în voi! Orice lucru, odată recunoscut și rostit, devine mai puțin apăsător!