Lacrimile lui Iisus

În iubirea-I fără de sfârșit
Iisus pe cerul lumii S-a ivit;
Lumină Sfântă tuturor a dat
Și întunericul l-a îngropat.

Cuvântul Lui frumos ca o poveste
Am înțeles că de la Tatăl este – 
Iubindu-ne cu dragostea Lui mare,
Chemându-ne la milă și-ndreptare.

Pe Lazăr cel cu lacrimi îngropat
L-a smuls din moarte și l-a înviat – 
Poporul la minune-ngenunchind,
Pe Marta și Maria liniștind.

Pentru salvarea noastră din păcat
Pe Cruce s-a lăsat martirizat,
Hulit de toți, cum n-a mai fost nicicând – 
Doar Mama, Crucea morții-mbrățișând. 

În dialog cu Tatăl ne-ncetat,
Durerea lumii-n Sine-Și a luat,
Nevinovatul Miel însângerat – 
Pământu-n vuiet s-a cutremurat. 

Cine se mai întreabă astăzi, oare,
De marea Jertfă, fără-asemănare?
Și cine în biserică se duce
Cu gândul la Iisusul de pe Cruce?

În viața noastră petrecută-n pripă
Cuvine-se să ne oprim o clipă
Și gândul bun să-l înălțăm pios
Spre Cel ce ne privește maiestuos

Din veșnica-I Împărăție
Și Judecata-I care va să vie,
Când toți primi-vom cea mai dreaptă plată
Pentru viața care ne-a fost dată

Și cum am cheltuit-o fiecare
Făcând din ea prilej de sărbătoare – 
Ori nod de lacrimi grele și pustiu
Când totul va fi prea târziu.