Lămurirea Alt-Enter

Trăim sub zodia apa­renței. Fiecare dintre noi se stră­duiește să își alcătuiască, din elemente disparate, un chip, o atitudine și un pedigree, demne de postamentul pe care toți îl visăm pentru statuia ce ne va fi sculptată și așezată pe undeva, prin centrul localității de reșe­dință. În timp ce fiecare dintre noi, umplând momentele de lucidă sinceritate, recunoaște că este doar o persoană obișnuită, învățând să înțeleagă de ce este mai bună viața astfel, decât într-o lumină înșelătoare.

De cele mai multe ori, ne gândim că nu suntem singurii în această situație. Și avem dreptate. Sunt atâția ca noi, aburcați în toate zonele sociale, economice, politice... Oameni care, cel mai adesea, pun în practică o adevărată artă a deghizării, pozând în intelectuali rasați ori în adepți plini de vocație ai sărăciei, după caz sau după interese. A devenit foarte greu să „citești” o persoană. Suntem noi înșine atât de obiș­nuiți cu masca pe care ne-am alcătuit-o, încât cu greu am mai izbuti să ne amintim adevăratul nostru chip.

Disimularea este folosită, de ceva timp, ca uniformă și ca armă. Și ne doare faptul că, în afara celor foarte apropiate, nu avem siguranța existenței alături de noi a persoanelor cu adevărat bune și dezinteresate. Mai mult, observăm cum amicii de conjunctură, atât de amabili cândva, se transformă în cei mai neînduple­cați dușmani, gata să reverse asupra noastră inclusiv aspecte cu potențial compro­mițător pe care le-au aflat pe când arborau masca prieteniei, determinându-ne să abandonăm, pentru câteva minute, propria deghizare.

În toate cotloanele existenței s-au instalat, cu arme și bagaje, persoane care nu sunt ceea ce par a fi. Nu e deloc simplu să le descoperim adevăratul chip și in­tențiile reale, până la dezvăluirea acestora, neașteptată, menită să provoace o criză. Observăm că inclusiv presa, atinsă de boala necruțătoare a postmodernismului agresiv, pe fondul unei crize de vocație cauzate inclusiv de probleme strict financiare, găz­duiește cu generozitate persoane gata oricând să „împuște” la ordin, aplicându-și cu dezinvoltură masca politicii redacțio­nale peste principiile rămase nedefinite. În vremuri stranii, suntem în­conjurați de oameni pe măsură.

Ce bine ar fi dacă în viața de zi cu zi ar exista, la fel ca pe computer, opțiunea de verificare a însușirilor reale! În Windows și în Linux, un clic dreapta (mouse sau touchpad) pe fișierul dorit face vizibilă o listă, de unde poate fi selectată opțiunea proprietăți. Aceasta deschide o mică fereastră, cu principalele caracteristici ale respectivului fișier: dimensiune, conținut (ca număr de elemente), data creării, date legate de proprietar și de securitate etc. Deoarece majoritatea acțiunilor importante beneficiază și de o așa-numită scurtătură - o combi­nație de taste dedicată nu neapărat celor un pic leneși, ci acelora mai rapizi ori pricepuți, poate chiar nostalgicilor unor vremuri în care din tastatură erau efectuate mai toate acțiunile, adesea prin linii de comandă -, verificarea proprietăților poate fi efectuată și prin selectarea fișierului dorit, apoi apăsarea Control (Ctrl)-Enter.

Este foarte folositoare această examinare a caracteristicilor, deoarece, uneori, uităm când, cum și de ce am creat un fișier. De asemenea, foarte important, intrăm în posesia unor file cu o terminație familiară (documente doc., docx., pdf., jpg ș.a.), primite prin e-mail sau mesagerie rapidă, dar, înainte de a le deschide, putem verifica proprietățile fișie­relor respective. Dimensiunile mult prea mari și încercarea de a utiliza, pentru deschidere, browserul (navigatorul web), nu programul dedicat, sunt motive suficiente pentru a bănui că avem în față o filă potențial virusată. Un fișier care poartă o mască blândă și cuminte, dar care ne poate infecta computerul, provocând multe necazuri în viitorul imediat.

Va spune cineva că rolul programului antivirus instalat, în principiu, pe orice calculator este tocmai acela de identificare și izolare a virușilor. Așa este, dar trebuie, întotdeauna, să însoțim „înțelepciunea” unei aplicații dedicate cu propria cercetare circumspectă, pentru a evita ajungerea în situații-limită, adesea fără ieșire. Exact ca în viața de zi cu zi, unde nu lăsăm lucrurile în grija altora, oricât de calificați ar fi, ci ne implicăm efectiv în tot ceea ce ține de existența și devenirea noastră, conștienți că noi suntem singurii în măsură să ne definim prioritățile, alegând în ce fel și alături de cine vom merge pe drumul dorit.

Putem vedea proprietățile persoanelor din jur, decizând dacă sunt sincere sau doar disimulează onestitatea ascunzând sub o mască intenții rele? Există un echivalent al comenzii Alt-Enter atunci când vine vorba despre oameni? Putem afla, printr-o manevră simplă, dimensiunea sufletului cuiva, numărul gândurilor sale bune și, eventual, cine este adevăratul beneficiar (ca să nu zicem proprietar) al acțiunilor sale? Din păcate, nu, deși n-ar strica. În schimb, ne rămân liberul arbitru, inteligența și atenția, care să ne ajute în deslușirea caracteristicilor definitorii, evitând, cu ajutorul acestora, să le acordăm încrederea noastră celor care nu o merită.

E complicat, desigur, dar nu imposibil. Până la urmă, fie și sub mască, va deveni vizibil chipul real al fiecărei persoane, mai devreme sau mai târziu. Iar aparențele își găsesc cele mai stranii momente pentru a se risipi, lăsând în urmă chipuri palide și principii deformate, în neobișnuita lumină a realității fără filtre. Important este să rămânem sinceri cu noi înșine și cu cei din jur, neacceptând deghizarea promovată astăzi de perisabilele sloganuri moderne. Deoarece suma „proprietăților” noastre va rămâne, dincolo de timp, să ne poarte numele și să spună o poveste, concisă, despre noi și despre vremurile pe care le-am trăit, chiar și fără să fie utilizată ­lămurirea Alt-Enter.