Lazăr și încredințarea că vom învia și noi

Cu osteneală și acrivie a prins contur un proiect editorial temeluit slovă cu slovă de multă vreme de un cercetător atent și preot evlavios, poate de când a văzut în catacombele de la Roma reprezentări ale Învierii lui Lazăr, cercetând ulterior cu atenție icoane sau fresce care prezintă același moment zugrăvit cu înțelepciunea Apostolului iubit al Mântuitorului, Evanghelistul Ioan, despre care știm, cel puțin din tradiție, că a fost prieten cu Lazăr, pe care l‑a întâlnit nu doar în Betania, ci și în insula lovită de valurile Mediteranei, la Larnaca, unde cel înviat a patra zi din morți se stabilise după încercările prin care au trecut ucenicii Mântuitorului.

Părintele Bogdan Tătaru Cazaban a lucrat cu asiduitate cercetând aproape întreaga bibliografie tematică. A avut multe etape de aprofundare academică în străinătate, unde s‑a documentat la cele mai renumite biblioteci, așa cum este cea augustiniană de la Paris sau bibliotecile de la Roma, inclusiv cele cercetate în vremea mandatului său de ambasador al României pe lângă Cetatea Vaticanului, dar și studii strălucite de patrologie din colecția Părinți și Scriitori Bisericești, din reviste și surse celebre, așa cum ar fi: Vigiliae Christianae, Studia Patristica - Sources Chrétiennes, Patrologia Orientalis, Patrologiae cursus completus și altele.

Diferitele ediții ale Sfintei Scripturi, enciclopediile și dicționarele cele mai acrivioase, literatura patristică, dicționarele bizantine, istoriile mai vechi și mai noi, scrierile și comentariile despre Evanghelia după Ioan, apoi scrierile apropiate perioadei de care ne ocupăm (Amfilohie de Iconium, Andrei Criteanul, Asterie al Amasiei, Atanase al Alexandriei, Chiril al Alexandriei, Ciprian al Cartaginei, Clement Alexandrinul, Jurnalul de călătorie al Egeriei, Efrem de Nisibe (Efrem Sirul), Epifanie al Salaminei, Eusebiu al Cezareei, Grigore cel Mare, Grigore de Nyssa, Ilarie de Poitiers, Ieronim, Ioan Gură de Aur, Ioan Scărarul, Irineu de Lyon, Origen, Petru Crisologul, Roman Melodul, Teodor de Mopsuestia, Tertulian, Vasile cel Mare și alții mulți.), însoțite de o întreagă literatură secundară impresionantă, arată cât de mult s‑a concentrat autorul asupra temei, în general, cunoscută și în același timp rămasă în parte ascunsă în înțelesurile celor deja menționați, dar și ale altor autori.

Părintele Bogdan Tătaru Cazaban a consultat și cele mai cunoscute arhive digitale. O parte dintre acestea fiind accesibile în ultima perioadă, așa cum sunt cele din Bibliothèque Mazarin, Biblioteca Apostolica Vaticana, Biblioteca Națională din Franța, British Library, University of Cambridge, Universitatea din Heidelberg și altele.

Dacă ar fi să privim imaginile, multe dintre ele inedite, cum sunt cele din Catacomba Sfântului Calist sau Catacomba Priscillei din Roma ori Învierea lui Lazăr, sarcofag din Muzeul Vaticanului, sau Învierea lui Lazăr din Catacomba - Via Latina, ori mozaicul din Sant Apollinare Nuovo de la Ravenna, care vorbesc despre faptul că, în primele veacuri creștine și în cele care au urmat, descoperim icoane ori fresce de după anul 1000, Învierea lui Lazăr era prezentă în epocă și constituia un subiect legat de învierea cea de obște, înainte de pătimirea cea de voie a Mântuitorului Iisus Hristos.

Din perspectivă teologică, învierea lui Lazăr nu este doar o minune izolată, ci un preambul puternic la propria Înviere a lui Hristos, care urma să aibă loc la scurt timp după aceasta. Învierea lui Lazăr reprezintă un simbol al victoriei lui Hristos asupra morții, pregătind atât ucenicii, cât și mulțimile pentru marea taină a Învierii universale. Minunea readucerii lui Lazăr la viață după patru zile în mormânt - un interval care simbolizează moartea deplină - devine astfel un semn clar că Hristos nu doar învinge moartea, ci promite viață veșnică celor care cred în El.

Mulțimea notelor subsidiare, comentariile cu rigurozitatea academică specifică autorului, la care cred că a vegheat și Miruna Cazaban, atentă cercetătoare și urmăritoare pioasă asemenea Egeriei, nu doar a unui itinerar în Țara Sfântă ci, mai ales, a parcursului liturgic permanent, prin participarea la slujbe și prin citirea textelor sacre, ne arată că, dincolo de studiul temeinic prezentat în lucrarea amintită, sunt reflectate nădejdea în înviere și căutarea prieteniei cu Mântuitorul Iisus Hristos, aidomoa odinioară lui Lazăr pentru care Domnul a lăcrimat și despre care a spus că „tot cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).

Lacrimile Mântuitorului la mormântul prietenului Său subliniază profunzimea întrupării Sale. Deși este Fiul lui Dumnezeu, Iisus trăiește emoțiile umane în totalitate: durerea pierderii, compasiunea și iubirea necondiționată pentru prieteni. Comuniunea cu suferința umană confirmă că El nu este doar un spectator al vieții noastre, ci este prezent în durerile noastre și le împărtășește.

Lucrarea oferă, dincolo de cercetarea privind iconografia, și prezența în artă, menționările în diferite texte ale subiectului deosebit de important relatat de Evanghelistul Ioan.

Cel mai vechi comentariu creștin al Evangheliei după Ioan care îl are ca autor pe Origen vorbește despre termenul arhi, adică început, învățătura despre Logos și Treime. Chiar dacă nu s‑a păstrat integral, această exegeză avea să deschidă drumul unor ample comentarii în veacurile următoare.

Ni se spune în comentariu la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul 28: sunt și astăzi Lazări care s‑au îmbolnăvit și au murit după ce fuseseră prieteni ai lui Iisus, zăcând în mormânt și în ținutul morților, morți printre morți, dar apoi înviați prin rugăciunea lui Iisus, chemați de Iisus cu glas tare ca să iasă din mormânt. Frumos cuvânt!

Pentru Origen, după cum spune părintele Cazaban, a‑I fi prieten înseamnă a‑L cunoaște, a‑I primi revelația împărtășită de darurile Lui, adică a participa la viața sacramentală în Biserică.

Sunt multe alte semnificații ale cuvintelor din Evanghelie ale diferiților autori așezate la îndemână prin cercetarea atentă a părintelui Cazaban.

Bogăția acestor însemnări și interesul pentru subiectul tratat ne arată un adevăr pe care îl mărturisește Sfântul Chiril al Ierusalimului în cateheze: Oare omule, Cel care l‑a înviat pe Lazăr mort de patru zile, care mirosea greu, oare nu te va învia cu mult mai ușor pe tine care trăiești? El Care Și‑a vărsat cinstitul sânge pentru noi, El Însuși te va izbăvi de păcat. Să nu deznădăjduim, fraților, să nu ne aruncăm într‑o stare disperată. Cumplit lucru este să nu ai nădejdea pocăinței.

Cuvântul are o dimensiune pe măsură: Mare lucru pentru cineva să rămână prieten al Mântuitorului, să înțeleagă că Domnul a lăcrimat pentru Lazăr și lăcrimează pentru noi. El, Care a șters lacrima de pe fața tuturor, Care a spus unei femei profund îndurerate în localitatea Nain din Galileea să nu mai plângă, a lăcrimat pentru prietenul Său, pecetluind cu lacrimi prietenia adevărată.

Sfântul Vasile cel Mare spune într‑o omilie: lacrimile au nevoie de măsură pentru cine trebuie să plângi, cât de mult trebuie să plângi? Întrucât plânsul Domnului nu era pătimaș, ci un plâns învățătoresc. Aceasta se vede din cuvintele: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar mă duc să‑l trezesc” (Ioan, 11, 11).

Lucrarea părintelui Bogdan Tătaru Cazaban, Învierea lui Lazăr de‑a lungul secolelor. Vol. 1 (125‑1486), este doar o primă parte a unei veritabile cercetări. Ea va continua nădăjduim, în scurt timp, cu alt volum, care va împlini lucrarea deja editată.

Am avut o mare bucurie parcurgând paginile amintite. Ele trebuie citite și recitite într‑o prea frumoasă mireasmă a cuvintelor pe care ne‑o pune la îndemână scriitorul, înțelegând mai întâi mesajul duhovnicesc și bogăția erudiției, precum și înălțimea unei astfel de exegeze.

Lucrarea trebui tipărită cel puțin în câteva limbi de circulație și va fi de mare folos, în special cercetătorilor de la Roma, Paris, Oxford sau de dincolo de Ocean, celor care, preocupați de frumusețea cuvintelor Evangheliei, vor căuta, și vor găsi mereu înțelesurile profunde prin intermediul unor comentarii care satisfac înalta pleiadă a cercetătorilor riguroși, dar și a cititorilor sinceri și devotați ai cuvintelor Scripturii, fără să aștepte prea multe lămuriri, pătrunzându‑le mai ales prin credința puternică.

Acest tom mi‑a adus aminte de întâia mea vizită în insula Cipru, din anul 1996, aproape de Sfintele Paști, ca răspuns la invitația venită de la bunul părinte Grichentie Natu, mai târziu arhimandrit, exarh și profesor la Suceava. Împreună cu el am călătorit de la Atena, cu vaporul, până în Cipru. Am rămas acolo toată perioada pascală, timp în care am vizitat Nicosia, arhiepiscopia, cu istorica catedrală de atunci (cea nouă încă nu fusese construită), și marile mănăstiri ale insulei Kikkos, Maheras, Stavrovouni și altele. Amintiri de neuitat...

Popasul și închinarea la moaștele Sfântului Lazăr de la Larnaca, în Mitropolia de Kitiu, au rămas la fel, o revărsare de har în inima și amintirea mea.

Peste ani s‑au mai adăugat câteva vizite în același loc, la mormântul Sfântului Lazăr, dar cea mai mare bucurie a fost aceea când am primit în dar o icoană cu o părticică din moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr, chiar de la Mitropolitul locului, Nectarie de Kitiu și Larnaca (unde a predicat Evanghelia Sfântul Lazăr), pe care am avut bucuria să‑l întâlnesc personal. Această bucurie a sporit cu atât mai mult, cu cât nu eram în măsură să primesc asemenea dar de la cunoscutul și bunul ierarh.

Ofranda de mare preț a venit ca o mângâiere nemeritată pentru mine, care am meditat adeseori, atât în Betania, cât și în locul unde și‑a încheiat viața, la lucrarea acestui apostol, altfel decât cei doisprezece, dar încredințat de puternica dorință de a‑I urma Mântuitorului și de a propovădui Evanghelia până la marginile pământului.