Lecția de caligrafie

Un articol de: Ștefan Mitroi - 23 Martie 2018

Am învățat să scriu direct pe cer.
Cineva, nu știu cine, mi-a pus vârful salcâmului din fața casei în mână și mi-a spus: Fă litera A!
Imediat ce-am făcut-o, mi-am dat seama că ziua în care ne aflam se numește azi, nu mâine sau ieri, cum credeam până atunci. De dragul faptului că mă descurcasem atât de bine, au înflorit până seara toți corcodușii din curte. Și era albă ca zăpada floarea lor, când putea să fie ­neagră, dacă alfabetul începea cu litera N. Ceea ce ar fi însemnat să nu văd să scriu mai departe. Să-l fac adică pe B, ca să poată veni berzele, pe care le-am și văzut zburând pe deasupra casei noastre, înainte de a trece la litera C. Ce mult a putut să se bucure casa, când am trecut. Poate că s-a bucurat și datorită berzelor un pic.
Când l-am făcut pe D, s-a făcut dintr-odată dimineață, cu toate că abia se înserase. Am auzit cocoșii cântând și le-am zărit crestele roșii fulgerând prin văzduh. Și-a căzut o ploaie de lumină pe pământ.
O să se crape de viață curând, a răsărit glasul mamei de alături. Nu de ziuă?, am întrebat. Nu, mi-a răspuns ea, n-ai ajuns încă la litera Z, care e la sfârșitul alfabetului.
Spre deosebire de alfabet, cerul pe care scriam nu se sfârșea niciodată.
După cer avea să se ia și scrisul meu, nedorind nici el să se sfârșească.
Cum ajunsesem la litera M, m-am gândit s-o rog pe mama să facă și dumneaei la fel.
Roagă-mă orice, a zis ea, numai asta nu! Trebuie să știi încă de pe acum că eu o să mă sfârșesc într-o zi.
Și dacă mă întorc înapoi la litera D și-I cer lui Dumnezeu să schimbe lucrul acesta pentru tine?
Și!, mi-a răspuns mama ­întristată.
A trebuit să scriu repede litera P, de la plâns. Și s-a înnorat cerul de la plânsul meu.
Știam tot alfabetul pe de rost.
Trecuse primăvara. Se scutura floarea salcâmilor.
Se scutura floarea!