Levănţica, cel mai bun remediu de combatere a insomniei

A înflorit levănţica! În preajma unei culturi de levănţică ne învăluie un parfum delicat, de o deosebită fineţe, care ne transmite o stare de linişte, seninătate şi reverie, asemenea unui cadru natural paradisiac. Această specie aromată este considerată o plantă-minune, care preia din natură razele solare ale lunilor de vară şi le transformă într-un ulei eteric cu parfum diafan, blând, ce ne inspiră bucuria de a trăi.

Originară din ţinuturile mediteraneene, Africa de Nord, Asia de Sud-Vest şi insulele Canare, lavanda creştea spontan pe terenuri aride, calcaroase, pietroase şi puternic însorite, urcând până la altitudini de 700-800 metri, uneori până la 1.800 metri pe coastele sudice ale Alpilor inferiori. Din vechi informaţii rezultă că primele culturi de lavandă au fost realizate în Arabia, de unde au fost aduse plante în Europa de către negustorii greci, cu 6.000 ani î. H.. Denumirea ştiinţifică de Lavandula a derivat de la cuvântul latin „lavo-lavare“ - a spăla, a curăţa, florile fiind utilizate de către romani la parfumarea băilor şi la vindecarea rănilor căpătate în timpul războaielor. Majoritatea limbilor europene şi non-europene denumesc această plantă după sursa latină: lavandă, lavandină, lavandula, levanta, laventeli, levănţică, Lavendel etc. În Europa medievală culturile s-au extins în câmp, sere şi apartamente, mai mult în sudul Franţei, Spania şi Italia, unde a fost creată o formă hibridă, numită Lavandula intermedia, obţinută prin încrucişarea dintre Lavandula angustifolia şi Lavandula latifolia. Pe la începutul anilor 1600 a fost introdusă în Anglia, unde a devenit foarte populară, mai ales în timpul domniei reginei Elisabeta I şi a Casei Stuart, fiind floarea preferată a reginei Maria-Henrietta, soţia regelui Charles I. Din Anglia a fost răspândită pe toate continentele, mai întâi în America de Nord şi apoi în Brazilia, Angentina, China, Japonia, India şi Bulgaria. Producţia mondială de ulei eteric a ajuns la 300-500 de tone anual din care 85-90% se produce în Franţa. În România, primele tufe de lavandă au fost aduse în jurul Capitalei de către grădinarii bulgari, după care s-au extins în culturile din sudul şi vestul ţării, astfel că, în anul 1990, existau peste 3.000 de hectare cultivate. În ultimii 15 ani, defrişările necugetate au redus drastic suprafeţele cultivate cu lavandă, rămânând aprox. 420 de hectare, majoritatea în judeţele din sudul ţării. Levănţica poate trăi pe acelaşi teren circa 20 de ani Fiind o plantă perenă, poate supravieţui pe acelaşi teren timp de peste 15-20 de ani, având o bună rezistenţă la temperaturi scăzute şi la secetă şi puţin pretenţioasă la tipul de sol. Iarna suportă bine gerurile dacă este acoperită cu zăpadă sau cu strat de paie, frunze uscate sau pământ nisipos, care îi asigură rezistenţa la temperaturi de -300C. Primăvara porneşte mai greu în vegetaţie, abia după ce s-a atins temperatura de 10-140C. Vegetează bine în zone aride, bine însorite, pe terenuri de coastă şi pe soluri bogate în calciu. Nu suportă excesul de umiditate sau terenurile inundate. Înmulţirea se face prin butaşi în luna septembrie, folosind un compost din turbă şi nisip. Recoltarea florilor se face manual, la începutul înfloririi şi la înflorirea intensă (lunile iunie-august), între orele 9-14 când există conţinut maxim de substanţe active. După transportul imediat în coşuri căptuşite, se foloseşte fie la extragerea uleiului eteric prin distilare, fie se usucă într-o încăpere umbrită şi bine aerisită, în strat subţire. Artificial, se usucă la temperaturi sub 400C. Producţia de inflorescenţe proaspete este de 3.000 - 4.000 kg la hectar. Uleiul eteric are un miros specific deosebit de plăcut, fiind constituit dintr-un amestec de peste 40 de componente care nu au putut fi reproduse pe cale chimică. Culturile de lavandă la altitudini mai mari produc o cantitate mai redusă de ulei, dar cu o calitate superioară, datorată conţinutului ridicat în acetat de linalil. Utilizări în terapeutica medicală În terapeutica medicală, lavanda are multe utilizări, atât uleiul volatil cât şi florile uscate, prelucrate sub formă de infuzii, tincturi, uleiuri, inhalaţii, băi generale şi de picioare etc. Acestea sunt indicate în diferite afecţiuni maladive în funcţie de proprietăţile vindicative specifice: sedative, antispastice, tonic-nervoase, întăritoare ale nervilor, uşor hipnotice, antiseptice, antibacteriene, hipotensive, carminative, coleretice, diuretice, sudorifice, antifebrile, afrodisiace, antiinflamatoare, analgezice, cicatrizante, dezinfectante, vermifuge şi puternic aromatizante. Deşi planta a fost folosită din vremuri imemoriale, abia în al doilea deceniu din secolul XX au fost descoperite proprietăţile terapeutice ale uleiului eteric de către chimistul francez Rene-Maurice Gattefosse, care s-a vindecat de o arsură gravă la mână, rana rămânând fără cicatrice. Tratamente fitoterapeutice pentru afecţiunile sistemului nervos Cele mai frecvente utilizări ale lavandei sunt orientate spre tratamente în stări de iritabilitate nervoasă, spasme, epilepsie, migrene, vertij, ameţeli, surmenaj, neurastenie, isterie, dureri de cap, stres psihic, depresie psihică, anxietate şi stări de melancolie. Tratamentul cu lavandă este considerat cel mai eficient remediu în combaterea insomniei cronicizate şi a paraliziei limbii. Se foloseşte sub formă de tinctură preparată din 100 g flori în 500 ml alcool 600 şi macerată timp de 1-2 săptămâni, cu rol în tratarea stărilor de tristeţe, angoase şi insomnii; tinctura se diluează (1 linguriţă la 100 ml apă fiartă şi răcită) şi se iau 4-6 linguri pe zi sau se aplică sub formă de comprese la tâmple contra migrenelor, mai ales la persoane cu tonus scăzut, sensibile, deprimate sau stresate. În tratamentul agitaţiei nervoase şi în stările de insomnie se recomandă o infuzie (1-2 linguriţe flori uscate la 250 ml apă clocotită; se infuzează 5-10 minute) din care se beau zilnic 2-3 ceaiuri îndulcite cu miere. În cazul tulburărilor cronice de somn este binevenită o baie înainte de culcare în care se toarnă o infuzie concentrată de lavandă (2 linguriţe la 250 ml apă) sau câteva picături de ulei eteric, asigurând un somn plăcut şi revigorant. Tot în insomnie cronică este indicată introducerea unui săculeţ din pânză plin cu flori de lavandă sub pernă la culcare asigurând un somn liniştit şi odihnitor. În amestec cu flori de sunătoare se realizează un bun somnifer, care asigură un somn lin şi cu vise frumoase, iar în amestec cu talpa-gâştei crează un sentiment durabil de confort afectiv, contribuind la instalarea unor trăiri binefăcătoare de tandreţe, altruism şi optimism ponderat. Un amestec mai complex (lavandă, tei, sulfină şi captalan) este recomandat persoanelor cu nervi slabi, aflaţi în convalescenţă, la cei cu insomnii chinuitoare şi cu stare de proastă dispoziţie după trezire. În fiecare zi se beau câte 2 căni de ceai cald, preparat sub formă de infuzie, într-o cură de 3-4 săptămâni. În urma unei tensiuni emoţionale este posibil să apară o încordare musculară, însoţită de durerea şi rigiditatea gâtului şi a umerilor. Se recomandă o baie caldă, în care se adaugă infuzie concentrată de lavandă cu efecte relaxante. Recomandată în afecţiunile căilor respiratorii Lavanda are rol stimulator, tonic şi antispasmodic în combaterea bolilor pulmonare şi a căilor respiratorii, inferioare şi superioare: astm bronşic, pneumonie, congestie pulmonară, gripă, tuse (seacă, spastică şi convulsivă), guturai, laringită, stări febrile eruptive, hidropizie incipientă şi antiseptic asupra secreţiilor pulmonare. Se foloseşte infuzia de lavandă (1-2 flori uscate la 250 ml apă clocotită) din care se consumă câte 3-4 ceşti pe zi, îndulcite cu miere de albine. Tinctura de lavandă aplicată sub formă de comprese, cu masaj uşor pe piept, precum şi inhalaţii cu aburi de infuzie dau rezultate bune în bolile acute ale plămânilor, cum ar fi pneumonia, pleurezia, congestia pulmonară, angina şi gripa. Florile uscate şi mărunţite de lavandă intră în compoziţia ţigărilor antiastmatice. Comprese cu ulei de lavandă pentru reglarea funcţiei ficatului În decursul multor generaţii, lavanda a dovedit eficienţă remarcabilă în tratarea unor boli digestive pe fond nervos, cu afecţiuni de ficat, icter, hepatită cronică, dischinezie biliară (hipotonă şi atonă), stimularea secreţiei bilei datorită conţinutului în taninuri, indigestii şi indispoziţii stomacale, colici abdominale, greţuri, diaree, balonări şi lipsa poftei de mâncare. Se foloseşte infuzia (2-3 căni pe zi), maceratul din vin roşu (20-30 g flori la 1 litru vin din care se beau câte 2 păhărele) şi uleiul de lavandă (2-3 picături la copii şi 5-10 picături la adulţi, luate pe zahăr de 2-3 ori pe zi, într-o cură de 5-6 zile pe lună). Compresele şi masajele cu ulei de lavandă, diluat cu alcool, se pun pe zona ficatului pentru a regla funcţionarea normală a acestuia şi a vezicii biliare. Uleiul volatil are calitatea de a normaliza funcţiile cardiace, moderând excitabilitatea unor receptori interni. Datorită acţiunii sedative, reduce hipertensiunea arterială, reglează palpitaţiile şi îndepărtează reacţiile cardiace pe substrat nervos (nevroze cardiace). Infuzia concentrată (10%) are efecte diuretice şi antiseptice şi intervine în colică renală, infecţii renale, uremie, cistite şi leucoree. Uleiul eteric (3 picături în 10 ml ulei vegetal) se foloseşte la masarea abdomenului inferior şi în zona lombară (de 2 ori pe zi) pentru tratarea durerilor menstruale. Utilizări externe: - spălături locale, badijonări sau comprese îmbibate cu infuzie concentrată (1 lingură flori la 200 ml apă clocotită) au efecte în vindecarea unor răni, plăgi, ulceraţii, infecţii, acnee, cuperoză şi la spălarea veziculelor produse de varicelă care dau senzaţia de mâncărime, greu de suportat; - tamponări cu vată, dimineaţa şi seara, cu tinctură de lavandă în glicerină, recomandată pentru tratarea tenurilor uscate şi sensibile; - masaj cu ulei de lavandă (25 picături introduse în 50 ml ulei de floarea -soarelui), are rolul de a vindeca rănile sângerânde, ulcere tonice, eczeme uscate, lovituri cu vânătăi, contuzii după căzături, înţepături de insecte (ţânţari, albine, viespi, păduchi, pureci) şi a muşcăturilor de şerpi şi animale sălbatice, regenerarea pielii, alinarea durerilor şi prurit tegumentar. Contra înţepăturilor de insecte (ţânţari, albine, viespi, păduchi, pureci) şi a muşcăturilor de şerpi şi animale sălbatice, are efecte antiinflamatoare şi cicatrizante. Masajul pe abdomen are efecte bune în colici stomacali, indigestii, vome, balonări şi diaree; - comprese cu tinctură de lavandă (100 g flori macerate în 500 ml alcool 40%), au acţiune favorabilă în contuzii, luxaţii, umflături, vânătăi, lovituri la tendoane, reumatism, gută şi nevralgii; - frecţii cu oţet aromatic obţinut din flori de lavandă, petale de trandafir, mentă, salvie, cimbrişor şi ienupăr care se macerează timp de 7 zile într-un litru de oţet din vin pentru a trata răceala, gripa şi stările febrile; - băi generale aromatizate, preparate cu o infuzie din 50 g flori la 1 litru apă clocotită; după infuzare 10 minute se toarnă în apa din cada de baie având acţiuni calmante, reconfortante şi revigorante în nevroze astenice sau după oboseală fizică şi intelectuală, dureri musculare şi articulare şi stări gripale. De asemenea, acţionează în combaterea debilităţii la copii şi în fortificarea corpului la persoane slăbite după operaţii chirurgicale sau după boli grave. Băile cu levănţică, bune pentru cicatrizarea rănilor Datorită efectelor calmante, antiseptice şi cicatrizante, băile au acţiuni deosebite în vindecarea rănilor, arsuri uşoare, cistite, leucoree şi alte infecţii genitale. În locul infuziei din flori se poate folosi o emulsie concentrată cu ulei volatil de lavandă. - Băile de picioare cu tinctură de lavandă se fac pe durata de 30 minute, pentru stările de stres, insomnii şi nevroze. - Irigaţii vaginale în caz de leucoree cu infuzie concentrată (30 g flori la 1 litru apă clocotită şi infuzare 20 minute). - Loţionări după ras cu tinctură concentrată (lavandă ambrată). - Apă de toaletă preparată din 100 flori uscate la 1 litru alcool 60%; dacă se adaugă o lingură de oţet alb poate fi folosită contra acneei. - Clătirea părului după spălatul capului folosind un extract din 100 g flori uscate în 500 ml alcool 30%; după o macerare timp de 2 săptămâni se foloseşte la persoane cu alopecie, oprind căderea părului. - Florile proaspete sau uscate puse sub pălărie combat migrenele şi insolaţiile. - Sucul din frunze proaspete aplicat pe înţepăturile de insecte sau pe muşcăturile de viperă. Aplicaţiile lavandei în alte domenii - În industria parfumurilor este utilizat uleiul eteric de lavandă pentru a obţine compoziţii de tip fougere, cologne şi lavandă englezească. De asemenea, intră în formulele unor produse cosmetice cum ar fi apa de colonie (cu concentraţii de 2 - 5 - 10%), unguente, loţiuni şi deodorante. Pentru odorizare intră în compoziţia săpunurilor de toaletă, a detergenţilor şi în unele preparate medicamentoase care necesită mascarea mirosurilor neplăcute. - În alimentaţie, uleiul este folosit la aromatizarea unor băuturi alcoolice (lichioruri) şi nealcoolice, a unor dulciuri, gemuri, jeleuri şi îngheţate, a oţeturilor şi uleiurilor vegetale, cu condiţia să nu se depăşescă doza maximă de 0,002%. În zona Provence, din sudul Franţei, este renumit un amestec de condimente în care lavanda intră alături de tarhon, cimbru, măghiran, rozmarin şi fenicul, fiind utilizat la prepararea unor mâncăruri din peşte (ton, somon), carne de porc, miel, vită şi pui sau legume (vinete, tomate, dovleac). - Efectul insecticid al florilor proaspete sau uscate de lavandă, mai ales după amestecare cu flori de sulfină în săculeţe de tifon, este valorificat la combaterea moliilor din dulapuri şi la parfumarea plăcută a hainelor şi a lenjeriei. - Ungerea cu ulei de lavandă a lemnului de la paturile din locuinţe permite uciderea ploşniţelor, a puricilor şi a altor insecte dăunătoare. - Aromatizarea şi dezinfectarea încăperilor se face cu ajutorul unor candele aromatizante în care se încălzeşte uleiul eteric sau prin arderea florilor uscate pe jăratic, plită sau reşou. Stimulează pofta de mâncare a animalelor - În medicina veterinară, uleiul se foloseşte în frecţiile articulaţiilor dureroase ale animalelor şi în stimularea poftei de mâncare, punând câteva picături de ulei în apa de adăpare. - Fixarea terenurilor în pantă, cu pericol de alunecare, se poate realiza cu unele culturi de lavandă, plantate paralel pe curbele de nivel, întrucât sistemul radicular este foarte profund şi menţine un volum imens de pământ. - Îndepărtarea rozătoarelor (şoareci şi şobolani) din jurul gospodăriilor ţărăneşti, a grajdurilor şi a complexelor zootehnice este posibilă prin plantarea a 3-4 rânduri dense de lavandă. - În grădinile gospodăreşti de la sate şi oraşe precum şi în parcuri, o alee de lavandă aduce un crâmpei de rai, cu parfum delicat şi aspect decorativ atrăgător şi relaxant, amintind de o filă de basm. Pentru toate aceste calităţi se recomandă plantarea tufelor de lavandă în grupuri compacte sau în platbande, amplasate în lungul aleilor pentru a realiza decoruri frumoase în tot cursul anului, chiar când plantele nu sunt în floare. Acest decor cu lavandă se pretează la numeroase combinaţii având în preajmă trandafiri cu flori galbene sau portocalii sau alte plante cu flori albe sau roze. În balcoane, tufele de lavandă crescute ghivece asigură o decorare permanentă atât prin flori, cât şi prin frunzişul argintiu.