Libertatea şi unitatea - componente ale demnităţii naţionale

1. Libertate, unitate şi demnitate

Sărbătorirea a 95 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 este un prilej binecuvântat de-a exprima mulţumirea noas­tră lui Dumnezeu pentru marele dar al libertăţii şi unităţii na­ţi­o­na­le, precum şi omagiul nostru de recunoştinţă adus memoriei tu­turor celor care au contribuit la făurirea Marii Uniri.

Libertatea umană este un dat fundamental al omului ca fi­in­ţă raţională şi relaţională, cre­a­tă după chipul lui Dumnezeu Creatorul (Cf. Facere 1, 26). Din acest motiv, omul, în ceea ce are el mai esenţial şi particular, nu se defineşte în raport cu vreun element al lumii materiale în ca­re a fost creat, ci în raport cu Dum­nezeu Creatorul, Cel veşnic viu, liber şi iubitor de bine sau mi­lostiv. De aceea, omul, în calitate de chip al Creatorului, do­reş­te viaţa veşnică, libertate de­pli­nă şi iubire netrecătoare sau nelimitată. Această aspira­ţie a omului după viaţă şi iubire eter­nă în comuniune liber asumată ne arată că darul libertăţii este premisa comuniunii personale de viaţă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii, fără constrângere şi fără pierdere a identităţii sale.

Potrivit Sfintei Scripturi, adevărata libertate este dar al Duhului Sfânt  (Cf. 2 Corinteni 3, 17), Duhul Adevărului  (Cf. Ioan 15, 26), al păcii şi al comuniunii de iubire  (Cf. 2 Corinteni 13, 13; Efeseni 4, 3-6). În acest sens, lucrarea Duhului Sfânt în viaţa omului, ca Duh al libertăţii, se manifestă prin dreptate, pace şi bucurie  (Cf. Romani 14, 17), adică libertate sfântă de a săvârşi binele şi de a căuta pacea şi sfinţenia (Cf. Evrei 12, 14). Prin urmare, va­loarea reală a libertăţii umane se măsoară potrivit cu mulţimea faptelor bune, săvârşite de om în mod liber şi responsabil, pentru a creşte spiritual în iubire şi milostivire, după chipul lui Dumnezeu Cel milostiv (Cf. Luca 6, 36).

Din acest motiv, libertatea individuală şi libertatea comunitară trebuie unite cu bunătatea şi cu responsabilitatea morală pentru apărarea vieţii umane individuale şi sociale. În caz contrar, libertatea umană poate deveni individualism şi indiferentism egoist sau autodegradare. Sfântul Apostol Petru, cunoscând bine pericolul permanent al pervertirii sau al degradării libertăţii omului egoist, îi avertizează pe creştini, zicând: „Nu folosiţi libertatea ca pe un acoperământ al răutăţii!“ (1 Petru 2, 16).

De asemenea, Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că libertatea deplină nu se rezumă la libertatea politică sau socială, ci ea trebuie să fie şi eliberare spi­rituală de tirania patimilor egoiste, ca lăcomia, orgoliul, invidia, lenevirea ş.a. Prin urmare, lupta pentru dobândirea şi cultivarea libertăţii sociale (libertate de conştiinţă şi religioasă, de exprimare, de asociere şi circulaţie ş.a.) trebuie permanent completată cu lupta pentru a dobândi libertatea spi­rituală de-a iubi pe Dumnezeu în rugăciune şi pe aproapele în fapte bune, adică libertatea de-a fi credincios şi bun, harnic şi darnic, drept şi cinstit, omenos şi generos, sincer şi milostiv, adică libertatea omului de a se asemăna cu Dumnezeu Cel sfânt, drept, bun şi milostiv, deoarece omul a fost creat după chipul Lui. Evident că lupta aceasta pentru a dobândi libertatea interioară este adesea foarte grea, poate cea mai grea fiind lupta omului cu sine însuşi, cu propriul egoism. Iar în contextul global al lumii profund marcat de dorinţa unor popoare de-a domina peste altele şi de a le exploata, păstrarea libertăţii şi unităţii unui popor cere vigi­lenţă, înţelepciune, fermitate şi demnitate.

2. Înţelesul spiritual al pro­ximităţii între Sărbătoarea bise­ricească naţională a Sfântului Apostol Andrei - 30 noiembrie şi Ziua Naţională a României - 1 Decembrie

Serbarea Zilei Naţionale este, de asemenea, un binecuvântat prilej de afirmare a temeliei spirituale a identităţii şi unităţii noastre ca popor creştin. Cu o zi înainte de Ziua Naţională a României, de la 1 Decembrie, avem o zi de serbare a creştinării poporului român, şi anume ziua de 30 noiembrie, în care este serbată pomenirea Sfântului Apostol Andrei, Ocro­ti­torul României, cel căruia po­porul român îi datorează în­ce-pu­tul creştinării sale. Această zi de sărbătoare a Sfântului Apos-tol Andrei a fost proclamată de Biserică Sărbătoare bisericeas­că naţională, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Or-todoxe Române, în anul 2001.

Apoi, după mai multe demersuri ale Bisericii noastre pe lângă autorităţile statului, prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 şi de Camera Deputaţilor în 26 iunie 2012, promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al preşe­dintelui României, ziua de 30 noiembrie, adică sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost declarată „zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează“.

Prin acest act legislativ, Parlamentul României a confirmat importanţa naţională, spirituală, misionară şi educativ-culturală a pomenirii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, ca zi de sărbătoare legală.

Pe temeiul mărturiilor aflate în tradiţia bisericească scrisă (Ipolit al Romei, Origen, Eusebiu al Cezareei, Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane), ca şi al mărturiilor care circulă până în zilele noastre în tradiţia bisericească orală, Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat de Hristos la misiune, îi datorăm, ca popor şi Biserică, predicarea Evangheliei în se­colul I la strămoşii noştri daco-romani din Dobrogea şi întemeierea Bisericii lui Hristos pe teritoriul României de azi, ca Biserică de origine apostolică.

Lucrarea Bisericii Ortodoxe Române de-a pomeni cu solemnitate şi de-a aşeza la locul cuvenit în conştiinţa istorică şi spirituală a poporului nostru pe Apostolul Românilor şi de-a consacra această zi ca sărbătoare a creştinării neamului românesc, care precedă sărbătorirea la 1 decembrie a Zilei Naţionale a României, evidenţiază legătura dintre unitatea spirituală şi unitatea naţională a românilor.

3. Recunoştinţa - un act de cult şi de cultură a demnităţii

Întrucât darul libertăţii şi al unităţii naţionale, simbol al demnităţii poporului român, a fost obţinut cu multe jertfe de vieţi omeneşti şi multe eforturi spirituale şi materiale, Biserica Ortodoxă Română pomeneşte la fiecare Sfântă Liturghie pe „toţi eroii, ostaşii şi luptătorii români, din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului românesc, pentru li­bertatea şi demnitatea poporului român“. De asemenea, ea doreşte să contribuie, împreună cu instituţiile statului român, la păstrarea integrităţii României şi a demnităţii poporului român, preţuind astfel jertfa celor care au luptat de-a lungul istoriei pentru realizarea acestor mari idealuri şi totodată să promoveze pacea şi înţelegerea între popoare.

Omagiul de recunoştinţă adus memoriei tuturor făuritorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, precum şi tuturor celor care au luptat pentru libertate, unitate şi demnitate naţională, trebuie să fie astăzi izvor de inspiraţie şi înnoire pentru viaţa noastră ca români patrioţi. De aceea, în prezent, când multiple crize, inclusiv criza de identitate spirituală, afectează societatea umană, sărbătorirea a 95 de ani de la Unirea cea Mare ne cheamă să unim permanent libertatea individuală cu responsabilitatea pentru viaţa socială şi să cultivăm împreună libertatea, unitatea şi demnitatea naţională, mai ales când cooperăm cu alte popoare.

 

† Daniel
Patriarhul României

 

Cuvânt rostit la deschiderea Adunării festive consacrate împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire din 1918, organizată de Academia Română, vineri, 29 noiembrie 2013.