Logos şi poezie

O, om!

de Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul O, om, ce mari răspunderi ai De tot ce faci pe lume, De tot ce spui, în scris sau grai De pilda ce la alţii dai, Căci ea, mereu, spre iad sau rai Pe mulţi o să îndrume. Ce grijă trebuie să pui În viaţa ta în toată, Căci gândul care-l scrii sau spui S-a dus... în veci nu-l mai aduni Şi vei culege roada lui Ori viu, ori mort, odată. Ai spus o vorbă, vorba ta, Mergând din gură-n gură, Va-nveseli sau va-ntrista, Va curăţi sau va-ntina, Rodind sămânţa pusă-n ea De dragoste sau ură. Scrii un cuvânt...cuvântul scris E-un leac sau o otravă, Tu vei muri, dar tot ce-ai scris Rămâne-n urmă drum deschis Spre moarte sau spre paradis, Spre-ocară sau spre slavă. Ai spus un cântec, versul său Rămâne după tine Îndemn spre bine sau spre rău, Spre curăţie sau desfrâu, Lăsând în inimi rodul său De har sau de ruşine. Arăţi o cale, calea ta În urma ta nu piere, E calea bună sau e rea, Va prăbuşi sau va-nălţa, Vor merge suflete pe ea Spre cer sau spre durere. Trăieşti o viaţă...viaţa ta E una, numai una, Oricum ar fi, tu nu uita Cum ţi-o trăieşti vei câştiga Ori fericire pe vecie, Ori chin pe totdeauna. O, om! Ce mari răspunderi ai, Tu vei pleca din lume, Dar ce ai spus, prin scris sau grai Sau laşi prin pilda care-o dai Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai Mereu o să-i îndrume. Deci nu uita!...Fii credincios Cu grijă şi cu teamă Să laşi în urmă luminos, Un semn, un gând, un drum frumos, Căci pentru toate, neîndoios, Odată vei da seamă.