Logos şi poezie

Despre frica lui Dumnezeu

de Anton Pann Doi cu picioare oloage mergând şi-ajungând un deal, Unu-ncepu să se roage când se odihnea supt mal: - Doamne, dacă ai putere să faci minune din cer, Împlineşte a mea vrere la pasul meu ce îţi cer: Sloboade de sus acuma înaintea mea un cal, Să-ncalec pe dânsul numa până voi sui ăst deal. Cellalt începu să zică: - Ce spui, prietenul meu? Nu îţi este ţie frică şi mânii pe Dumnezeu? Vai! Nu-ndrăzni, frăţioare, asfel de vorba să zici, Vrun trăsnet să nu pogoare să ne omoare aici. Tocmai când vorbea aceste, de-odată s-au pomenit Ca-n spate-le fără veste un înarmat a venit, P-o iapă slabă călare, c-un mânz bolnav după ea Şi îi sili ca-n spinare pe bolnavul mânz să-l ia, Dând cu un bici, ca mai tare să-l puie pe acel deal; Şi-aşa, în loc de călare, ruga-l făcu pe el cal. z