„Lumea a fost creată de Dumnezeu ca un dar pentru oameni”

În urmă cu 122 de ani, în ziua de 16 noiembrie, venea pe lume cel mai mare teolog ortodox al secolului 20, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. Teologul şi scriitorul ortodox Olivier Clément scria, în urmă cu 44 de ani: „Părintele Stăniloae este cu siguranţă cel mai mare teolog ortodox contemporan. Şi cu timpul, atunci când opera sa va fi tradusă în limbile occidentale, va deveni limpede faptul că aceasta e una din cele mai mari creaţii ale gândirii creştine din a doua jumătate a secolului nostru”. Acest lucru îl constatăm noi astăzi, când vedem impactul major al operei sale asupra teologiei contemporane.

Una din temele importante atinse în opera sa este teologia creaţiei, pe care o fundamentează pe revelaţia biblică şi pe gândirea patristică. Pentru el referatul biblic de la începutul cărţii Facerea este fundamental, iar tâlcuirea acestui text de către Părinţii Bisericii este ghidul nostru pentru a înţelege cosmologia ortodoxă. În acest sens, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae s-a folosit de textele sfinţilor Vasile cel Mare, Atanasie cel Mare, Maxim Mărturisitorul ş.a. Textele patristice sunt stâlpii teologiei creaţiei în gândirea sa, fundamentată scripturistic, arătând pe baza lor că lumea este opera raţională a lui Dumnezeu.

Plecând de la gândirea patristică, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae subliniază că lumea este creată din voinţa lui Dumnezeu, care aduce pe toate la existenţă, din nimic, în timp.

În gândirea sa teologică, Sfânta Treime este Creatoarea şi Mântuitoarea noastră, iar creaţia este adusă la existenţă ca o unitate armonioasă de către Sfânta Treime. El arată că „Treimea este binele de­săvârşit din veci şi până în veci, ea nu ne creează numai pentru o existenţă temporală, ci pentru o existenţă spre fericirea veşnică, în împărtăşirea de binele sau de iubirea care este Ea”.

Cosmologia sa se bazează pe tradiţia apostolică a Bisericii, în modul cum este interpretată de Sfinţii Părinţi, fiind o sinteză neopatristică a teologiei creaţiei. „În teologia creştină contemporană, este meritul Părintelui Stăniloae de a fi preluat, dezvoltat şi adâncit învăţătura Sfinţilor Părinţi despre crearea lumii”, după cum arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sfântul Dumitru Stăniloae scrie în „Teologia Dogmatică Ortodoxă” că, „după credinţa creştină, lumea şi omul au un început şi vor avea un sfârşit”. Trebuie să înţelegem că lumea nu este din veci, „nu poate fi din veci o lume în aspiraţia temporală spre o ţintă - aşa cum se vădeşte ea - fără să fi ajuns până acum la această ţintă a desă­vârşirii, care să o mulţumească. Ea trebuie să fi apărut în timp şi trebuie să-şi sfârşească odată existenţa temporală sau schimbătoare” (Pr. Dumitru Stăniloae, „Chipul nemuritor al lui Dumnezeu”).

Expresia biblică „la început” (Facerea 1, 1), după Sfântul Dumitru Stăniloae, „indică prima unire a veşniciei lui Dumnezeu cu timpul”, dar şi „începutul coborârii lui Dumnezeu la timp, cât şi în­ceputul timpului, care ia fiinţă prin puterea creatoare a lui Dumnezeu”, conform gândirii Sfinţilor Părinţi. Din acest moment Dumnezeu creează lumea din nimic, ca urmare a bunătăţii Sale. „Lumea îşi datorează existenţa exclusiv puterii lui Dumnezeu, care se manifestă în lucrarea Lui”. Aceasta venind la existenţă din nimic, în timp, prin voinţa divină.

Învăţătura despre creaţie nu trebuie confundată cu mitologia, deoarece în creştinism lumea are un început al existenţei şi nu este coeternă cu Dumnezeu. Ea îşi datorează existenţa exclusiv puterii lui Dumnezeu.

Sfântul Dumitru Stăniloae mărturiseşte, pe baza gândirii Sfinţilor Părinţi, că lumea a fost creată de Dumnezeu după planul din veci al Persoanelor Preasfintei Treimi. Ea nu este creată dintr-o necesitate a fiinţei dumnezeieşti, ci din voinţa lui Dumnezeu. Toată creaţia a venit la existenţă din voinţa lui Dumnezeu şi după planul Său din veşnicie. Sfântul arată că lumea a fost creată de Dumnezeu din libertatea, iubirea şi bunătatea Sa, potrivit planului Său etern. Nu este creată din necesitate, din obligaţie, ci din bunătatea lui Dumnezeu. Lumea este un dar al iubirii Preasfintei Treimi făcut omului, care este cununa creaţiei: „Potrivit credinţei creştine, lumea a fost creată de Dumnezeu ca un dar pentru oameni”.

Sfântul Dumitru Stăniloae scrie: „lumea este darul pe care Dumnezeu Îl face omului, un dar al iubirii Sfintei Treimi, la care omul este chemat să răspundă cu iubire”.

Preasfânta Treime aduce la existenţă creaţia ca o unitate armonioasă, aspect subliniat de marele nostru teolog: „Creaţia a fost adusă la existenţă ca un întreg armonios susţinut astfel de o raţionalitate unitară, care uneşte în ea noţiunile tuturor părţilor componente”. Persoanele Sfintei Treimi hotărăsc să creeze lumea. Ea este creată de Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt din iubire.

În acest sens, Sfântul Dumitru Stăniloae precizează: „Iubirea dintre cele trei Persoane dumnezeieşti este singura explicare a creării unei alte existenţe, decât cea proprie Lor, plenară şi necreată dinainte de veci. Dumnezeu n-ar fi Creator dacă n-ar fi bun, n-ar putea fi, dacă n-ar fi Persoană, în relaţie conştientă cu alte persoane, din veci. N-ar fi creator, dacă n-ar fi Treime, dar nici lumea n-ar fi creată, dacă n-ar exista un Dumnezeu bun, conştient şi liber”.

Dumnezeu creează lumea din bunătate şi face acest lucru pentru „ca şi alte fiinţe să se facă părtaşe de iubirea Lui”. Sfântul Dumitru Stăniloae arată că lumea, având ca motiv al creaţiei iubirea divină, este un dar al lui Dumnezeu pentru oameni.

În concluzie, pe baza referatului scripturistic şi a gândirii Sfinţilor Părinţi, cel mai mare teolog al secolului 20, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, mărturiseşte că lumea a venit la existenţă din iubirea Sfintei Treimi şi este creată ca un dar pentru oameni, care sunt chemaţi să răspundă cu iubire.