Lumina din cuvânt: Ce păţesc cei care fac altfel decât ce cred
Măsura credinţei e măsura vieţii. Cine are o credinţă nelucrătoare în exterior, de fapt nu are o credinţă mântuitoare. Domnul Hristos a spus: „Cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor şi Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui Celui din ceruri şi înaintea îngerilor din ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui din ceruri şi înaintea îngerilor lui Dumnezeu“ (Matei 10, 32; Marcu 8, 38). Sunt cuvinte pe care le găsim în Evanghelie şi care ne luminează gândurile ca să ştim când credem şi când nu credem şi să ştim trebuie să avem o credinţă mărturisitoare. Dacă nu-i mărturisitoare, nu-i credinţă adevărată. Nu-i nici mântuitoare, pentru că nu dăm dreptate lui Dumnezeu. Când Îi dăm dreptate lui Dumnezeu, chiar dacă nu putem face ceea ce ne cere Dumnezeu, totuşi suntem pe calea credinţei, pe calea întăririi în credinţă, suntem în drum spre mai mult şi spre mai bine în cele ale credinţei.
Dar să mai ştiţi ceva. Dacă cineva face altfel decât crede, cu vremea ajunge să creadă cum face. Şi deci, dacă cineva crede în Dumnezeu şi se numără la credincioşi, dar face fapte de necredincios, acela scade în credinţă. Credinţa e ca şi cultura: te ţii de ea, o ai, nu te ţii de ea, o pierzi şi cea pe care o ai. Cunoaştem cuvântul Domnului Hristos că celui ce are i se va mai da - celui ce are credinţă i se va da cunoştinţă -, iar celui ce nu are, şi ce crede că are i se va lua - i se va lua şi credinţa care crede el că o are, pentru că va ajunge la concluzia că nu o are (cf. Matei 13, 12). Nu are susţinere pentru cunoştinţă. Celui ce are credinţă i se va da cunoştinţă, pentru că are şi făptuire, iar celui ce nu are făptuire, i se va lua şi cunoştinţa care crede că o are, pentru că, de fapt, nu o are.