Lumină „din văzduhul” sfinţeniei
A vedea în lumină mai ales chipul semenului, care este orice om, de oriunde şi oricând, înseamnă să fi auzit măcar o dată în viaţă pe Cel ce este Luminătorul-Persoană, „Dumnezeu adevărat şi Om adevărat”, Domnul Iisus Hristos, „Lumina lumii” (Ioan 8, 12). Aşa Se arată umanităţii: „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8, 12)! Din Lumina-Persoană, Hristos Domnul, izvorăşte lumina lăuntrică, sursă inepuizabilă: „Cel ce crede în Mine, râuri de apă vie vor curge din pântecele său” (Ioan 7, 38).
Aşa înţelegem, concret şi folositor, de ce ochiul biologic al omului se alimentează şi de la sursa lăuntrică, în mod luminos, dar şi de la arta mai profundă a credinţei prin care vede nu doar soarele exterior, ca sursă de lumină, ci şi pe „Soarele”-Hristos! Prin această lumină pură, lăuntrică, vedem mai bine pe cel ce este „icoana” lui Dumnezeu pe pământ, omul.
Omul credincios este un om luminat şi de Sus! Este şi profund luminat din trăirea bucuriei cereşti în omenesc, prin care ne vedem unii pe alţii ca fraţi! De aceea ne şi luminează Domnul Hristos la Botez şi ne înnobilează regeşte Duhul Sfânt, iar în Biserică ne hrănim „cu Sfântul Trup şi cu Sfântul Sânge al Domnului, spre viaţa cea veşnică”.
Aşa vom aprecia corect chemarea Mântuitorului de a-L vedea în purtarea de grijă a Preasfintei Treimi pentru lume! Urcându-ne prin cele văzute pe pământ, ajungem la Cel prezent, nevăzut, luminos în creaţie şi, mai ales, în veşnic dialog cu noi, oamenii. „Urcă-te prin făpturi şi gustă-Mă pe Mine!”, ne îndeamnă Sfântul Grigorie de Nyssa să-L descoperim pe Hristos în frumuseţea florilor, dar mai ales în zâmbetul de copil, împurpurat în ie, ca un prinţ, ca un voievod, alături de bunicuţa, de bunicul şi de toţi cei care „vorbesc aşa cum le este portul şi se poartă precum le este vorba!”.
Luminos s-a văzut creştinul la sărbătoarea învelişului nobil - făurit din acul, pânza topită şi mărgelele -, ia românească ce a urcat pe umerii reginelor Elisabeta şi Maria, precum purpura împărătească!
În ajunul sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan, pe treptele catedralei din Galaţi au urcat copii şi tineri, însoţiţi de părinţi, de bunici şi de dascăli, în acordurile rugilor preoţilor, apoi în pelerinaj pe Calea Domnească, spre Palatul-Muzeu al Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii româneşti. Acolo a triumfat hora, ca semn al prelungitoarei comuniuni de la Altar spre cetate, în unitate cu străbunii şi cu viitorimea!
Standurile cu produse româneşti, tradiţionale, au arătat frumuseţea interiorului casei ţărăneşti, transferată şi pe asfaltul de beton, ca un semn al transfigurării, al bucuriei şi al re-înrădăcinării în cele dinlăuntru, spre solidare, filantropice şi paşnice manifestări în societate şi în lume!
Glasurile copiilor, puritatea ţinutei populare şi evlavia monahului ne-au arătat calea spre „pustia” ce-a înflorit la Măxineni. Niciodată în 33 de ani, după „spini şi pălămidă”, ruine şi abandon, sărăcie şi caniculă, n-a izvorât, în aceeaşi zi, şi apă de Sus, ploaie şi frumuseţe umană, familii, copii, tineri şi vârstnici, la sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Mii de creştini au luat agapa cu hrana tradiţională, pregătită în ceaunele imense, cu dragoste, de inimoşii, minunaţii, evlavioşii, smeriţii şi cuviincioşii călugări şi fraţi, după numărul Sfinţilor Apostoli de la Mănăstirea Măxineni.
Toţi copiii au cântat Sfânta Liturghie! Toţi s-au cuminecat! Toţi au fost însoţiţi de energicii, evlavioşii şi harnicii preoţi misionari de la parohiile Movila Miresii, Măxineni, Plopu, Târlele Fiuliului, Radu Vodă, Cuza Vodă, Gemenele, Tătaru ş.a. Cu adevărat, în curtea voievodală monastică a lui Matei Basarab, a Sfântului Constantin Brâncoveanu şi a domnitorului Al. I. Cuza, s-au simţit pacea din inimi, rugăciunea, cingătoarea dragostei şi iubirea de tradiţii, văpaia filantropiei, ca o coroniţă multiplicată pe creştetele copiilor, în admiraţia şi iubirea suavă a părinţilor, bunicilor, preoţilor, monahilor, a lui Dumnezeu!
Toate au culminat în ziua de 26 iunie la sărbătoarea reprezentativă a purpurei ocrotitoare a României şi a poporului român: Tricolorul! Privegheat cu lumina, tot lăuntrică, din candelă şi, tot lăuntric, în biserici, Tricolorul - „icoana” Patriei - a fost sfinţit la Catedrala Arhiepiscopală, spre a înţelege cum se înalţă „în văzduhul sfinţeniei”, „azurul credinţei, soarele speranţei şi văpaia iubirii” din lumina celor trei culori ale Drapelului!
Calde, sincere, curate şi îndatoritoare mulţumiri făptuitorilor acestor luminoase mărturii ale iubirii de Dumnezeu şi de aproapele la Dunărea de Jos!