„Lumină lină lini lumini…“

"Lumină lină lini lumini... un răsărit ce nu se mai termină", scrie inspirat poetul creştin Ioan Alexandru, presimţind în inimă taina Celui Născut şi Înviat, şi spun că a presimţit-o pentru că pe Cel plecat încă Îl aşteptăm pentru că a şi venit. Se vede că a venit, de vreme ce nu a mai venit, spunea cineva despre Hristos. Cum se împacă în noi aşteptarea celui care nu vine fiindcă nu a plecat? "Nu vă voi lăsa orfani..., nu veţi mai fi străini şi locuitori vremelnici pe pământ…, vă pregătesc loc în cer… unde sunt Eu, să fiţi şi voi... pururea voi fi cu voi…", sunt cuvintele Fiului care S-a întors la Tatăl. Tot El ne-a spus că lumea se va bucura şi noi vom plânge, noi vom fi trişti, pentru că El este marele absent al istoriei. Pământul a vrut să Îl acopere, înţelepţii au vrut să-I şteargă numele, dar au ajuns ei să fie şterşi de Cel Mort. Cel Mort îi biruie pe cei vii, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Îi biruie cu puterea Crucii pe care au ridicat-o împotriva Lui. Cine-I va putea lua locul Lui? Ce bucurie mai poate avea lumea fără El? Ce nădejde mai mare poate însufleţi inima cuiva? Vino, Doamne!, este chemarea cu care se încheia cea mai sfântă dintre cărţi, Biblia.

Atunci nu vom mai avea doar Lumina lină a serii, ci dimineaţa nesfârşită a împărăţiei: "Atunci te voi vedea pe Tine cum mă vezi şi ne-om cunoaşte îndeaproape, Cuvânt din Cuvânt, Putere din Putere. Dimineaţa fi-va, fi-vor ani, fi-va şi reveni-vor blânde", mai spune poetul Ioan Alexandru. (M. Nedelcu)