Maica Domnului, Acoperământul veșniciei noastre
În clipa înveșnicită a călătoriei noastre pământești, sufletul omenesc se definește și se redefinește prin adâncimea trăirilor noastre, care ne asigură urcușul duhovnicesc, pentru a ne împlini scopul suprem al vieții dăruite de Dumnezeu: mântuirea. Dar singuri sau însingurați nu vom putea să ne conturăm orizontul propriu spre a ajunge la finalitatea drumului călător, nu vom putea înlătura iraționalitatea hăţișurilor obstrucţioniste care ne împiedică să ne desfășurăm în lumină, pentru a vedea Lumina.
Numai raportându-ne la Dumnezeu vom reuși să ne cunoaștem pe noi înșine și să alegem calea cea dreaptă și sigură, mai greu de străbătut, dar care ne va zidi tainic și armonios. Taina mântuirii sufletești presupune deschiderea vieții și inimii noastre spre
Dumnezeu, prin despătimire și, implicit, prin raționalizare și spiritualizare existențială. În acest sens, comunicarea cu persoanele sfinte ne responsabilizează în așa fel, încât devenirea noastră întru Adevăr primează și, astfel, conștientizăm necesitatea comuniunii cu Dumnezeu Care l-a creat pe om spre desăvârşire. El „nu vrea moartea păcătosului, ci ca el să se întoarcă şi să fie viu” (Iez 33, 11), de aceea, în atotbunătatea şi dragostea Sa pentru făptura omenească, a hotărât şi mijlocul de izbăvire a lui.
Astfel, Tatăl a hotărât ca, prin întruparea Fiului Său, să răscumpere pe omul căzut în păcat şi să-l împace cu Sine, după neascultarea poruncii Sale. Persoana în care avea să se realizeze hotărârea divină de întrupare a Fiului lui Dumnezeu este Sfânta Fecioară Maria. Prin întruparea din Sfânta Fecioară, Fiul lui Dumnezeu unește în persoana Sa firea dumnezeiască cu firea omenească.
Biserica Ortodoxă îi atribuie Sfintei Fecioare însușirile de Preasfântă şi Preacurată şi o cinstește în mod cu totul deosebit, mai mult decât pe oricare dintre făpturile Creatorului.
Acatistele Maicii Domnului sunt mijloacele prin care noi, creștinii, ne înălţăm sufletul spre împlinirea vieţii duhovnicești, preacinstind-o pe Născătoarea de Dumnezeu, model de sfinţenie, de iubire maternă, de ascultare smerită, de tărie a credinţei, de suportare a durerilor cu nădejde.
Când citim, spre exemplu, Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, vom conștientiza încă o dată că Sfânta Fecioară Maria este Născătoare de Dumnezeu şi Maica Domnului. Ea este punctul de plecare în realizarea mântuirii noastre. Din clipa în care Sfânta Fecioară zămisleşte de la Sfântul Duh şi naşte după trup în chip suprafiresc pe Domnul nostru Iisus Hristos, biruind legile firii, începe să se contureze cât mai clar izbăvirea omenirii din robia păcatului şi astfel se împlinesc făgăduinţele făcute de Dumnezeu prin profeţi, despre venirea lui Mesia. Sfânta Fecioară, zămislind în pântece de la Duhul Sfânt, naşte după trup pe Dumnezeu Fiul, de aceea i-a fost atribuită însușirea de „Născătoare de Dumnezeu” sau „Theotokos” [pr. prof. Mircea Chialda, Preacurata Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu (Mariologia), pp. 326-327].
Maica Domnului deschide inimile oamenilor atunci când aceștia îi adresează gândurile și cererile lor, când își pun toată nădejdea în ajutorul necondiționat al Fecioarei Maria, care este totodată mamă a tuturor. Rugăciunea către Maica Domnului curăţă sufletul de patimi și izbăvește din primejdii, unește mintea cu dumnezeirea, luminând-o și făcând-o sălaș al Duhului Sfânt, aducând omenirii darul Acestuia.
În Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului se arată că ea, Născătoarea de Dumnezeu, reprezintă împreună voința omului cu Dumnezeu, fiindcă Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu S-a unit cu firea omenească prin puterea Celui Preaînalt şi prin venirea Duhului Sfânt. Maica Domnului s-a unit cu Dumnezeu mai mult decât toți oamenii, fiindcă ea L-a primit pe Fiul lui Dumnezeu în viața ei ca Mamă, devenind astfel mamă pentru toți cei care o cunosc și care Îl iubesc pe Fiul ei.
Maica Domnului a fost dintru început în gândul lui Dumnezeu, în planul mântuirii omului.
Cu toate acestea, chiar dacă a gândit-o din veac, Dumnezeu nu i-a anulat și nu i-a diminuat libertatea de alegere. Ea este mai înaltă decât toată făptura cerului și a pământului, pentru că alegerea ei de a primi să fie vas mijlocitor și purtător al dumnezeirii a făcut ca Hristos să se întrupeze prin ea, iar ea L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a adus omenirii mântuirea.
Din Sfântul Acatist al Acoperământului Maicii Domnului mai aflăm că Maica Domnului este Împărăteasă, fiindcă Fiul său este Împărat ceresc, deoarece prin ea S-a întrupat Hristos, aducând omenirii nădejdea veșniciei, fiindcă Duhul Sfânt a umbrit-o și fiindcă Tatăl a gândit-o, a creat-o și a ales-o.
Acoperământ luminos al lumii întregi, ea îi acoperă și pe cei din latura și umbra morții și pe cei din întunericul iadului. Acoperământul apărătoarei creștinilor reprezintă ajutorul dăruit acestora, întărire, îmbărbătare, protecție, unitate, rugăciune, deoarece ea cere milă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre. Maica Domnului este speranța vieții noastre, putere nebiruită și glas dumnezeiesc, căci ea s-a supus lui Dumnezeu prin smerenie, prin dăruirea totală izvorâtă din iubirea nemărginită față de Dumnezeu, față de voia și de poruncile Lui. Unirea ei cu Dumnezeu înseamnă iubire adevărată și desăvârșită prin care mijlocește pentru noi, iar Fiul său o ascultă fiindcă și ea primește iubirea dumnezeiască drept cel mai neprețuit dar care desăvârșește. Ea ne acoperă prin bunăvoința Tatălui Celui mai înainte de veci, pentru că Dumnezeu a vrut să mântuiască neamul omenesc și prin Născătoarea de Dumnezeu, Fecioara Maria.
Neamul omenesc este umbrit, protejat de Maica Domnului, care, prin mijlocirea ei către Domnul Hristos, aduce Lumina în sufletele oamenilor. Ea este speranța și bucuria vieții creștinilor, este luminătoarea vieților lor, călăuzitoare neobosită și mângâietoarea tuturor celor care nădăjduiesc în puterea rugăciunii sale de Mamă în faţa Fiului ei.
Cine este Maica Domnului pentru noi, cei care cerem acoperământul ei? Este puternică deșteptare a conștiințelor celor adormite, tărie nesurpată și ocrotirea tuturor creștinilor, oglinda sfântă a dreptății pentru judecători, binecuvântarea caselor și a familiilor celor evlavioase, luminarea și înţelepţirea păstorilor celor credincioși ai Bisericii, povăţuitoarea monahilor, liniștea cea netulburată a bătrânilor celor evlavioși, aleasă încununare a celor care se luptă împotriva patimilor, grabnică ajutătoare a celor obosiți de mâhnire și întristare, stâlp de nor care ne acoperă, ferindu-ne de toate ispitele și de smintelile lumii, stâlp de foc în calea mântuirii, vas de aur întru care s-a gătit pentru noi Trupul și Sângele mielului celui dumnezeiesc, mustrarea tuturor călcătorilor de jurământ și a celor care agonisesc cu nedreptate, dătătoarea tuturor darurilor celor pământești și sufletești, odihnă și bucurie tainică a robilor celor blânzi și primitori, tare apărătoare a toată lumea.
Fiecare dintre aceste numiri ale ei, prin care omul a încercat să îi cuprindă chipul, izvorăște și se prelungește în taină nesfârșită, învăluindu-ne în adâncimea ei nepătrunsă.
Bucuria celor mâhniți și asupriți, Maica Domnului reprezintă o prezenţă constantă şi desăvârşită în conştiinţa creştină. Ea este aceea care îi luminează pe cei rătăciți și dă gândul bun și ziditor celor care o primesc în inima lor ca pe o mamă iubitoare, protectoare, care, prin iubirea ei, aduce pace în sufletele creștinilor.
Îngerii înșiși o preaslăvesc în veșnicie cu mirare neîncetată, căci, nefiind înger și având trup omenesc, este mai presus de îngerii pentru care ea este o minune permanenă prin frumuseţea luminii ei, împărtășindu-se de lumina lui Dumnezeu mai mult decât îngerii.
Sfânta Fecioară Maria este pentru toţi creştinii nu numai Maica Domnului nostru Iisus Hristos, ci şi a tuturor creştinilor. Ea stă în centrul preocupărilor dumnezeieşti şi omeneşti de la căderea protopărinţilor, se naşte plină de dar, aducând viață nouă întregii omeniri, zămisleşte Lumina lumii, pe Domnul nostru Iisus Hristos, şi-I dă viaţă. „Ea Îl urmează în lume, plină de iubirea cea mai curată şi tot ea îl însoţeşte până la cruce. Este mama adevărată a noastră, a tuturor, împărăteasa cerului şi a pământului” (pr. prof. Petre Rezuş, Mariologia ortodoxă, în revista „Ortodoxia”, an IL nr. 4, 1950, p. 515).
Daniela Ionescu este profesoară la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Râmnicu Vâlcea (SDL Univ. București)