Maica Domnului, mijlocitoare între om și Dumnezeu

Cuvintele Bucură-te, cea prin care cele cerești se bucură cu cele pământești! adună întreaga învățătură de credință referitoare la Maica Domnului. Ea este cea care L-a purtat în pântecele său pe Fiul lui Dumnezeu, iar prin coborârea Sa la noi se face mijlocitoare puternică spre ceruri pentru noi, oamenii. Stăpâna Lumii și Împărăteasa cerurilor este numită adesea de textele liturgice, tocmai pentru a exprima aportul ei la mântuirea omului, pentru că ea este cea care a coborât cerul pe pământ, fă­cându-i-se   ­scară spre cer omului prin naș­terea sa minunată, după cum ne învață Sfântul Grigorie ­Palama: „Ea singură stând între Dumnezeu și tot neamul omenesc, pe Dumnezeu L-a făcut Fiu al omului, iar pe oameni fii ai lui Dumnezeu, făcând pământul cer și îndumnezeind ­neamul omenesc”.

Frumusețea chipului Prea­sfintei Născătoare de Dumnezeu este cea la care suntem chemați cu toții pentru a ne face și noi primitori ai lui Dumnezeu, precum ea în mod isihast a petrecut de la vârsta de 8 ani, în templu, în rugăciune și curăție, așa creștinul trebuie să-i urmeze prin transpunerea cuvântului evanghelic în viața sa, prin lucrarea tuturor celor plăcute lui Dumnezeu, pentru a se împăr­tăși de Logosul Întrupat. Ea este închipuită prin chivotul Legii Vechiului Testament, ce a purtat Legea lui Dumnezeu, calea ce duce la cunoașterea lui Dumnezeu, iar în mod deplin Maica Domnului, prin trupul său, s-a arătat chivotul cel adevărat, prin care Dumnezeu S-a făcut om ca și noi, manifestându-Se între oameni, dându-ne nouă posibilitatea împărtășirii din sfânta omenitate Mântuitoare, prin Sfânta Euharistie. Ea a fost aleasă de Dumnezeu pentru a-L coborî pe Dumnezeu la noi, iar alegerea ei dintre oameni s-a făcut pentru curăția ei, pentru că „se cuvenea deci ca Aceea, care L-a încăput pe Cel ce umple toate și e mai presus de tot, să ajungă și ea toate și să devină mai presus de toate prin virtu­țile ei, cu măreția vredniciei ei”, după cum ne învață Sfântul Grigorie Palama, iar Sfântul Fotie al Constantinopolului spune: „Care femeie a fost vrednică să fie slujitoare a acestor mari taine? Care femeie a fost vrednică pentru a deveni mamă a lui Dumnezeu și pentru a-I ­dărui acestuia un trup uman? Care femeie a fost, așadar, vrednică?”.

 Întreaga tradiție liturgică a Bisericii Ortodoxe acordă un loc important rugăciunii adresate Maicii Domnului, tocmai pentru „că mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului”. În felul acesta putem observa că nu există canon de rugăciune care să nu cuprindă o stihiră închinată Maicii Domnului. De fiecare dată icoana ei ne înfățișează deplina dragoste pe care o arată față de poporul lui Dumnezeu, prin atenția și gingășia cu care își îmbră­țișează Pruncul la piept, dar în același timp privind cu milă spre făptura pe care a îndumnezeit-o. Dragostea nemăsurată a Maicii Domnului atât pentru Fiul Său, cât și pentru întreaga umanitate este dragostea specifică inimii de mamă adevărată, care știe să-și împartă dragostea, în mod egal, pentru toți fiii ei. Părintele Sofian povestea cu duioșie despre cum a răspuns Maica Domnului rugăciunilor unui deținut intrat în pușcărie de tânăr. Acesta ajungând la capătul răbdării, în timpul groaznicei anchete, își aduce aminte de cuvintele bunicii sale pe care i le spunea pe când era copil: „Când ai un necaz mare să te rogi la Maica Domnului”. Și așa a făcut că toată neputința a pus-o înaintea Maicii Domnului, spunând: „Maica Domnului, nu mai pot suporta durerile și presiunile care mi se fac. Ajută-mă!”, și îndată Maica Domnului i se arată, răspunzându-i fără întârziere: „M-ai chemat. Am să te ajut. Fii în pace”. Iar din acel moment ancheta și chinul au fost suportate cu tărie, iar viața lui una liniștită, în urma rugăciunii adresate Maicii Domnului. Ea vine la cei care o cheamă cu credință și luminează atât întunericul sufletului, precum aflăm din Viața Sfântului Grigorie Palama, care se ruga adesea - „Luminează-mi întunericul, luminează-mi întunericul!”, dar face suportabile și situațiile grele din viața de zi cu zi.

Icoana Adormirii Născătoarei de Dumnezeu ne arată scopul final al petrecerii omului pe pământ și totodată ne descoperă întreaga învățătură soteriologică referitoare la om și la îndumnezeirea lui. Preasfântul ei trup transfigurat de lucrarea harică din această viață a fost condus spre locașurile cerești, anticipând învierea trupurilor morților la Parusie. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, dintre oameni fiind luată, ne arată putința omului de a fi transfigurat prin rugăciune și viață curată.

Să-i oferim și noi Maicii Domnului în acest răstimp duhovnicesc al postului ce precede sfânta-i adormire „munca virtu­țiilor și dedicarea noastră lor”, după cum ne învață Sfântul Grigorie Palama, să ne îndeletnicim cu isihia pentru că „prin ea se îndumnezeiește omul... pentru că prin ea ne dezlegăm de cele de jos și ne aplecăm spre Dumnezeu”. Să strigăm și noi către Născătoarea de Dumnezeu pentru a primi necontenit ajutor și răspuns cererii noastre.