Maica Domnului - model de curăție sufletească, smerenie și iubire
În calendarul creștin ortodox, începutul anului bisericesc este marcat de una dintre cele mai importante sărbători dedicate Fecioarei Maria: Nașterea Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an la 8 septembrie. Aceasta nu are doar o semnificație istorică și religioasă, ci reprezintă un moment de bucurie și speranță pentru toți creștinii. Este prima mare sărbătoare a anului bisericesc, prin aceasta punându-se accentul pe rolul central al Maicii Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc.
Deși Sfânta Scriptură nu ne oferă detalii despre nașterea Fecioarei Maria, Tradiția Bisericii ne transmite informații despre părinții ei, Sfinţii Ioachim și Ana, și despre modul minunat în care s-a născut cea care avea să devină Născătoare de Dumnezeu. În acest context, sărbătoarea nu este doar o comemorare a unui eveniment istoric, ci și un prilej de reflecție spirituală asupra curăției, credinței și ascultării de Dumnezeu a părinţilor ei. Despre Nașterea Maicii Domnului nu se vorbeşte în Biblie. Totuși, Sfânta Tradiție a Bisericii ne oferă relatări bogate despre acest eveniment. Părinții Maicii Domnului, Sfinţii Ioachim și Ana, erau oameni drepți și credincioși, însă trăiau durerea de a nu avea copii. În contextul iudaic, a nu avea copii era o mare rușine și chiar un semn al pedepsei divine. Cu toate acestea, ei nu și-au pierdut credința, ci au continuat să se roage cu stăruință Domnului. După mulţi ani de așteptare și rugăciuni fierbinţi, Dumnezeu le-a ascultat dorința și le-a dăruit o fiică, pe Fecioara Maria, arătându-se prin aceasta că ea avea o chemare sfântă în planul dumnezeiesc. Naşterea Maicii Domnului este un dar și o pregătire pentru venirea în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La nașterea Fecioarei Maria, părinții ei au adus jertfă de mulțumire lui Dumnezeu și au făgăduit să o închine Lui pentru toată viața. Astfel, Maica Domnului a fost crescută în curăție, evlavie și credință la Templul din Ierusalim.
În teologia clasică greacă, precum şi în imnologia Bisericii, Maica Domnului este numită Theotokos, adică Născătoare de Dumnezeu. La Sinodul 3 Ecumenic de la Efes din anul 431, Părinţii Bisericii au stabilit acest adevăr dogmatic, şi anume că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, spunând clar că ea nu este născătoarea Dumnezeirii. De asemenea, Părinţii au combătut erezia lui Nestorie, care spunea că Maica Domnului ar fi fost doar Antropotokos sau Hristotokos, adică născătoare de Om sau de Hristos. Şi pentru că este Născătoare de Dumnezeu, ea este „plină de har” şi „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Calitatea centrală a Fecioarei Maria în Biserică este aceea de a fi mijlocitoare pentru toţi oamenii la Fiul ei, Iisus Hristos Domnul. Ea este numită şi Fecioară sau Fecioara Maria, aceasta fiind prima denumire evanghelică pe care o găsim menţionată în Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca. Numele Maria sau Miriam înseamnă doamnă, împărăteasă, cea nobilă, cea distinsă, cea aleasă,
Nașterea Maicii Domnului este importantă pentru că ea marchează începutul vizibil al planului mântuitor. Dacă Adam și Eva au adus în lume moartea din cauza neascultării lor, Fecioara Maria, „noua Evă”, prin ascultarea ei desăvârșită, a adus în lume Viaţa. Din punct de vedere spiritual, sărbătoarea aceasta are un mesaj profund pentru creștini: Dumnezeu nu-Și uită niciodată făgăduințele, ci le împlinește la timpul potrivit. Chiar și în situațiile aparent fără speranță, precum cea a Sfinţilor Părinţi Ioachim și Ana, El lucrează minuni și pregătește căi de mântuire.
În popor, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, cunoscută și ca „Sfânta Maria Mică”, este foarte îndrăgită. Ea deschide seria marilor sărbători de toamnă și este legată de numeroase obiceiuri. În România, numeroşi credincioşi şi credincioase își serbează onomastica la 8 septembrie, deoarece prenumele Maria și derivatele sale (Marian, Mariana, Mioara, Mărioara etc.) sunt foarte răspândite. Este, așadar, o zi a bucuriei, a participării la Sfânta Liturghie, a întâlnirilor de familie și a recunoștinței. Tradiția populară spune că această zi marchează începutul toamnei adevărate, fiind momentul în care natura începe să se pregătească pentru iarnă. În unele zone, femeile aduc la biserică fructe și flori pentru a fi binecuvântate, ca semn al recunoștinței pentru roadele pământului.
Într-o lume marcată de griji, de neliniști și de pierderea reperelor morale, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului rămâne actuală prin mesajul său de speranță, credinţă și încredere. Ea ne amintește că fiecare om face parte dintr-un plan al lui Dumnezeu și că, asemenea Fecioarei Maria, suntem chemați să răspundem cu credință și ascultare. Pentru creștini, Maica Domnului este un model de curăție sufletească, de smerenie și de iubire. Ea este mijlocitoarea rugăciunilor noastre către Fiul ei, iar sărbătoarea nașterii sale devine un prilej de apropiere de Dumnezeu. De asemenea, într-o societate în care familia este adesea pusă la încercare, pilda vieţii bunicilor Mântuitorului Iisus Hristos, Ioachim și Ana, devine o lecție de credință, de iubire și de răbdare smerită. Ei au primit copilul ca pe un dar dumnezeiesc și l-au crescut în spiritul credinței, ceea ce reprezintă un model pentru familiile contemporane. Mai mult, această sărbătoare ne invită să redescoperim valorile spirituale care dau sens vieții: rugăciunea, credinţa, răbdarea, recunoștința și speranța. Naşterea Maicii Domnului este deopotrivă o sărbătoare religioasă și un reper moral și spiritual pentru fiecare creștin care își dorește să trăiască în lumina lui Hristos, sub ocrotirea Maicii Sale.