Manifestări culturale şi pastorale în Mitropolia Olteniei
Mitropolia Olteniei a găzduit săptămâna trecută o serie de evenimente culturale, deosebit de importante pentru viaţa credincioşilor. Amintim în acest sens împlinirea a 12 ani de la înfiinţarea Asociaţiei „Vasiliada“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, sau sărbătoarea „Fiii Lupşei“ din localitatea mehedinţeană cu acelaşi nume. În duminica a VII-a după Paşti au fost oficiate Sfinte Liturghii arhiereşti la Bumbeşti-Piţic, în Gorj, şi la Râmnicu Vâlcea.
Credincioşii localităţii gorjene Bumbeşti-Piţic, parohie aşezată în partea de nord a judeţului Gorj, spre Polovragi, au primit cu bucurie vizita Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care a sfinţit biserica parohială şi a oficiat Sfânta Liturghie. Pregătirile pentru această sărbătoare au început cu câteva zile înainte. În acest sens, enoriaşii parohiei, în frunte cu preotul lor, pr. Ion Săpun, au ostenit la pregătirea lăcaşului de închinare pentru primirea slujbei de sfinţire.
Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o esplanadă, amenajată în incinta bisericii. La finalul slujbei, pr. Iulian Mărgineanu, protoiereu al Protopopiatului Târgu Cărbuneşti, a dat citire actului de sfinţire. Au mai luat cuvântul pr. Ion Săpun, care a mulţumit IPS Părinte pentru prezenţă şi credincioşilor săi care i-au fost alături în finalizarea proiectului început, şi dl ing. Sorin Băluţă, ctitorul principal al sfântului lăcaş. Pentru osteneala depusă în ridicarea din temelie a bisericii cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din cimitirul Parohiei Bumbeşti-Piţic, preotul paroh a fost răsplătit cu o gramată de mulţumire, semnată de IPS Irineu, iar inginerul Băluţă a fost decorat cu medalia „Crucea Sfântului Nicodim pentru mireni“, clasa I.
„În mijlocul soborului episcopilor, Duhul Sfânt este prezent“
În cuvântul de învăţătură, rostit la finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a evidenţiat învăţătura plină de Duh a Simbolului de credinţă, în contextul prăznuirii, în cea de a VII-a duminică de după Sfânta Înviere, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic. „În Crezul Bisericii noastre, alcătuit de Sfinţii Părinţi de la Sinodul I şi II Ecumenic, noi mărturisim dumnezeirea Tatălui, ca Cel ce este «Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute», mărturisim dumnezeirea Fiului, Cel «născut din Tatăl mai înainte de veci. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat». Mărturisim totodată întruparea sau înomenirea Lui: «Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om». Mărturisim şi ne închinăm Sfintelor Sale Patimi, întrucât El „a fost răstignit în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi S-a îngropat“. Tot El este Acela care „a înviat a treia zi după Scripturi şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui“. Săptămâna trecută am prăznuit dumnezeiasca Înălţare la ceruri şi aşteptăm pogorârea Sfântului Duh, toate acestea marcând cele mai importante evenimente din viaţa creştină. Aşadar, Sfinţii Părinţi care au temeluit aceste învăţături din Sfânta Scriptură, din viaţa Bisericii ne-au arătat nouă felul în care ei au lucrat cu Duhul Sfânt, căci de fiecare dată în mijlocul acestor întruniri ale episcopilor, Duhul Sfânt este prezent, căci El «pretutindenea este şi toate le împlineşte»“, a spus IPS Părinte Irineu.
Biserica cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ a fost ridicată în perioada 2002-2013, în cimitirul Parohiei Bumbeşti-Piţic, în judeţul Gorj. A fost pictată de Sorin Efros, principalul ctitor fiind inginerul Sorin Băluţă.
12 ani de „Vasiliadă“ în Oltenia
Asociaţia „Vasiliada“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, a împlinit vineri, 14 iunie, 12 ani de activitate social-filantropică în beneficiul persoanelor aflate în dificultate, din Oltenia. Cu acest prilej, IPS Irineu a apreciat rezultatele obţinute pe plan social şi educaţional. „Încă de la întemeierea ei, Asociaţia «Vasiliada» şi-a propus să îi ajute pe cei săraci, pe cei necăjiţi, care nu au posibilitate să continue studiile, pentru că Asociaţia «Vasiliada» se adresează atât celor care nu au posibilităţi materiale, cât şi celor care doresc să realizeze ceva în viaţă din punct de vedere profesional. Părintele consilier Adrian Stănulică împreună cu cei care slujesc în această asociaţie se străduiesc să scrie proiecte şi să îi atragă pe toţi cei care au posibilităţi şi doresc ajutorarea semenilor aflaţi în suferinţă. În această perioadă, de 12 ani, ne-am bucurat de foarte multe realizări. La împlinirea a 12 ani de activitate, mulţumim lui Dumnezeu pentru grija pe care ne-o poartă şi ajutorul pe care ni-l dă întotdeauna, Sfântului Vasile cel Mare, protectorul asociaţiei, şi tuturor celor care ne ajută: credincioşi, parteneri şi voluntari“, a precizat Mitropolitul Olteniei.
Eveniment cultural în Lupşa de Jos
Locuitorii Lupşei de Jos şi ai comunei mehedinţene Broşteni au trăit în joia Înălţării o dimensiune de mult uitată a sărbătorii satului, parcurgând alături de cei dragi un drum al bucuriei sfinte, o cale ce împleteşte pioşenia religioasă şi aducerea-aminte de cei adormiţi cu obiceiurile populare, astăzi, în pericol de dispariţie. Un fiu vrednic al satului Lupşa de Jos, Mihai Corcodel, a dorit să le ofere semenilor săi un strop din atmosfera de odinioară, din realităţile perimate ale copilăriei, trecute, de la an la an, sub tăcere, uitare şi latenţă. Prin intermediul proiectului „Identitate etnofolclorică în Broştenii Mehedinţiului - restituire a patrimoniului imaterial local“, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, Asociaţia „Fiii Lupşei“ a organizat de Ziua Eroilor o suită de manifestări religios-culturale. Menite să recreeze o zi de nedeie, de petrecere populară prilejuită de hramul satului, aceste activităţi au debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
Creştinii au venit dis-de-dimineaţă cu coşuri cu ofrande pentru pomenirea celor dragi, trecuţi la Domnul, asistând la săvârşirea slujbei euharistice, cu mic, cu mare. După Sfânta Liturghie, arhiereul mehedinţean a oficiat slujba Parastasului pentru eroii locali, căzuţi la datorie în timpul Războiului de Independenţă şi al celor două războaie mondiale. După slujbă, preotul paroh Ion Curelea a dat citire unei comunicări intitulate „Creştinismul popular şi hora satului - hrană a sufletului românesc“. Manifestările au continuat cu numeroase cântece şi jocuri.
Liturghie arhierească în Catedrala arhiepiscopală din Râmnic
La Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea, Sfânta Liturghie a fost oficiată duminică, 16 iunie, de către un sobor de preoţi şi diaconi în prezenţa chiriarhului locului, Înalt Preasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. În timpul Sfintei Liturghii au fost rostite ectenii şi rugăciuni pentru studenţii care susţin în aceste zile examene şi pentru profesorii lor îndrumători. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Sfântul Antim Ivireanul“ a Catedralei arhiepiscopale condusă de prof. Marian Cristi Stroe.
La sfârşitul slujbei, părintele Constantin Olariu, inspector cu catehizarea parohială în Arhiepiscopia Râmnicului, a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre importanţa mărturisirii dreptei credinţe în vederea dobândirii mântuirii, subliniind totodată aportul deosebit pe care l-au avut în formularea explicită a credinţei despre Sfânta Treime cei 318 Părinţi participanţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325.
La slujba de astăzi, la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea au luat parte numeroşi credincioşi din municipiul Râmnicu Vâlcea.