Mărimea perfectă

Cine nu are mamă, nu are nimic, spune un proverb bengalez. Ce le face aşa de speciale pe mamele noastre? Doar şi ele greşesc, au slăbiciuni, se îmbolnăvesc, uneori se supără. Dragostea pentru persoanele care ne-au dat viaţă şi ne-au îndrumat primii paşi face din mamele noastre fiinţele cele mai importante din univers.

O tânără lucra într-un mic magazin de îmbrăcăminte. Acesta era situat pe o stradă de la periferia oraşului. Într-o sâmbătă după-amiază, la magazin sosi o fetiţă cu puşculiţa ei în formă de porcuşor şi spuse că voia să-şi folosească toate economiile pentru a-i cumpăra mamei ei un cadou de 8 Martie. Vânzătoarea o ajută să scoată toate monedele din puşculiţă şi-i spuse că ajungeau pentru a cumpăra o cămaşă frumoasă. Îi va plăcea oare mamei sale?

„Da, desigur! O cămaşă va fi foarte bine“, răspunse fetiţa entuziasmată.

„Ce mărime poartă mama ta?“ o întrebă vânzătoarea. „Are mărimea perfectă“, spuse fiica fericită pentru darul ales. Vânzătoarea îi dădu atunci o cămaşă înflorată măsura 42. Fetiţa a mers acasă, dar în ziua următoare s-a întors la magazin împreună cu mama ei pentru a-şi schimba cămaşa: îi trebuia un 50.

Între ideea de perfecţiune din lumea modei şi cea din mintea unei fetiţe care o îndrăgea mult pe mama sa era un abis. Deosebirea era o inimă plină de iubire. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din vol. „Viaţa este tot ce avem“, Bruno Ferrero, vol. 8, Editura Gutenberg, 2007)