„Mărire Tatălui prin Fiul, în Duhul Sfânt“
Atât Sfântul Vasile cel Mare, cât şi Atanasie al Alexandriei au constatat că Biserica nu dispunea de o opinie oficială cu privire la natura şi lucrarea Duhului Sfânt. Pe lângă misiunea de demonstrare a deofiinţimii Tatălui şi a Fiului, au fost preocupaţi de afirmarea bazelor pnevmatologiei ortodoxe. La început, acest lucru a fost efectuat prin scrierea de epistole pentru diverşi credincioşi sau episcopi care doreau să afle poziţia Bisericii în privinţa dumnezeirii Duhului Sfânt. În cele din urmă, însă, Sfântul Vasile cel Mare a desăvârşit opera începută de Sfântul Atanasie cel Mare prin notarea tratatului Despre Sfântul Duh.
Înainte de apariţia acestui tratat, Sfântul Vasile cel Mare scrisese, aşa cum am afirmat, câteva epistole în care preciza opinia sa privind natura şi lucrarea Sfântului Duh. În anul 375, atunci când a fost notat acest tratat, a apărut un moment prielnic pentru discuţiile în acest sens. Deşi disputele cu arienii existau în continuare, conflictul se mai calmase în cei 50 de ani care trecuseră de la încheierea lucrărilor primului Sinod Ecumenic. Cu toate acestea, cu doar câteva luni înainte de începerea lucrului la această operă, Sfântul Vasile refuzase să afirme deschis consubstanţialitatea Sfântului Duh cu Tatăl şi cu Fiul, deoarece considera că acest fapt nu fusese încă proclamat ca dogmă. Prin urmare, declararea unei afirmaţii ca dogmă, înainte ca aceasta să fie ratificată de un Sinod Ecumenic, s-ar fi dovedit drept o eroare, deşi, în esenţă, putea fi considerată drept adevărată. Claudio Moreschinni, de altfel, consideră că Sfântul Vasile cel Mare se fereşte chiar şi în cadrul acestei opere să afirme deschis deofiinţimea Sfântului Duh cu celelalte Persoane ale Sfintei Treimi: "Sfântul Vasile vrea să dea un răspuns afirmativ în problema dumnezeirii Duhului, dar ajunge aici în mod indirect, deoarece, în loc să susţină explicit pe baza afirmaţiilor din Scriptură (ceea ce nu ar fi putut să facă, dat fiind că asemenea afirmaţii lipsesc), o deduce din faptul că Duhul participă împreună cu Tatăl şi cu Fiul, de care este indisolubil legat, la particularităţile naturii divine, la demnitatea şi acţiunile ei. Nici măcar în acest tratat nu se afirmă explicit că Duhul este Dumnezeu, întrucât Vasile preferă să se ţină de datul pur al Scripturii, chiar dacă nu ezită să admită că fără Duh nu există Treimea divină şi că Duhul este totdeauna prezent alături de celelalte două Persoane în opera de creaţie şi de sfinţire. Pe lângă aceasta, Sfântul Vasile schiţează pentru început doctrina, care va fi dezvoltată mai apoi de ceilalţi doi Capadocieni şi va deveni tradiţională în Orientul bizantin, a Duhului care provine din Tatăl, prin Fiul" (Claudio Moreschinni, Enrico Norelli, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, vol. II/1, Editura Polirom, Iaşi, 2004, pp. 121-122). Motivul scrierii Cât despre motivul scrierii acestei opere, acesta este dezvăluit chiar în debutul lucrării de autor: "Nu de mult, pe când mă rugam cu poporul, slăvind pe Dumnezeu Tatăl în două feluri: când cu Fiul, împreună cu Duhul Sfânt, când prin Fiul în Duhul Sfânt, ne-au acuzat unii dintre cei de faţă că folosim cuvinte străine şi, în acelaşi timp, contradictorii. Tu, mai ales pentru folosul acelora - iar dacă boala lor este fără remediu, pentru a feri pe cei cu care întreţin relaţii -, ai cerut să fie formulată clar învăţătura despre sensul acestor expresii. Se cuvine, deci, să vorbesc concis, pornind de la un fapt recunoscut de toţi" (Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, în: col. PSB, vol. 12, trad. de pr. Constantin Corniţescu şi pr. Teodor Bodogae, EIBMBOR, 1988, p.19). Este clar că, în perioada respectivă, existau suficienţi oameni care nu recunoşteau natura dumnezeiască a Duhului Sfânt. Cel care a cerut ca această operă să fie notată a fost şi el un reprezentant important al timpului, şi anume: Sfântul Amfilohie de Iconiu. Acesta era preocupat ca, atât în cult, cât şi în dogmă, lucrurile să fie determinate clar şi să nu existe dubii cu privire la credinţa dreaptă, aspecte pe care Sfântul Vasile le-a lămurit explicit în scrierea sa. Raţionamentele greşite ale arienilor "Minuţiozitatea cu care aceşti oameni cercetează silabele şi cuvintele nu este întâmplătoare cum s-ar putea crede, nici nu conduce la un rău neglijabil; ea ascunde un plan bine conturat şi ascuns, îndreptat împotriva dreptei credinţe. Aceştia încearcă să demonstreze că felul în care ne exprimăm despre Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh este diferit, pentru ca din această demonstraţie să scoată o dovadă uşoară a deosebirii după fire a persoanelor. Aşadar folosesc un vechi sofism, inventat de Aetius, şeful acestei erezii, care a scris undeva în epistolele sale aşa: "Cele deosebite după fire sunt numite diferit şi invers: cele numite diferit sunt deosebite după fire." În sprijinul afirmaţiei sale invocă pe Sfântul Apostol Pavel care zice: "Unul este Dumnezeu şi Tatăl, de la Care sunt toate, şi unul este Domnul Iisus Hristos, prin Care sunt toate" (I Cor. 8:6). Astfel, zice Aetius, "raportul în care se află cuvintele între ele va fi şi raportul dintre firile desemnate de aceste cuvinte. Or, deosebite fiind expresiile "din care" şi "prin care", deosebit este şi Fiul de Tatăl" (pp.19-20). Ceea ce Sfântul Vasile a încercat să facă în acest tratat ţine de o foarte mare atenţie în privinţa detaliilor. El a observat cu rigurozitate tehnica utilizată de eretici pentru a-şi susţine propriile opinii şi a încercat să o combată printr-o modalitate apropiată. Dacă ereticii se folosesc de diverse prepoziţii sau amănunte, la prima vedere insignifiante, pentru a-şi argumenta poziţia, Sfântul Vasile cel Mare consideră oportună o demonstraţie ortodoxă a aceloraşi pasaje. Să nu uităm că tratatul porneşte de la două doxologii scurte închinate Sfintei Treimi, pe care Sfântul Vasile le interpretează corect. Claudio Moreschinni observă: "Punctul de plecare al consideraţiilor Sfântului Vasile cel Mare a fost o doxologie cântată în biserica din Cezareea: "Mărire Tatălui prin Fiul, în Duhul Sfânt" sau "Mărire Tatălui şi Fiului dimpreună cu Duhul Sfânt". Trebuia deci să precizeze valoarea acelor prepoziţii" (Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, p.122). De la cele mai mici cuvinte au pornit demonstrarea pnevmatologiei ortodoxe şi critica ereziei ariene în acest tratat. Este foarte adevărat că Sfântul Vasile cel Mare a intuit profund câteva argumente strălucitoare în acest sens. Instituirea Botezului şi deofiinţimea Persoanelor Treimii Egalitatea Persoanelor Sfintei Treimi era atestată, în opinia sa, încă din finalul Evangheliei după Matei, atunci când Mântuitorul îi trimite pe Apostoli în lume pentru a învăţa şi a boteza "în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt. 28:19). Astfel îşi începe Sfântul Vasile argumentarea în favoarea dumnezeirii Duhului Sfânt: "Dacă Domnul, la instituirea Botezului mântuitor, a poruncit clar ucenicilor să boteze toate neamurile în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh - fără să considere dezonorantă comuniunea cu Duhul - zicând aceştia că nu trebuie să fie pus Duhul pe aceeaşi treaptă cu Tatăl şi cu Fiul, nu se opun vădit poruncii lui Dumnezeu? Dacă o astfel de aşezare la un loc a celor trei Persoane nu desemnează - după cum spun ei - o comuniune şi o unitate - să spună ei cum înţeleg această frază? Ce alt mod mai adecvat au pentru a desemna unitatea? În tot cazul, dacă Domnul L-a pus la botez pe Duhul alături de Sine şi de Tatăl să nu ni se impute nouă că am făcut aceasta. Pentru că noi nu gândim şi nu spunem ceva deosebit. Dacă acolo Duhul este pus pe aceeaşi treaptă cu Tatăl şi cu Fiul, nimeni să nu fie atât de neruşinat încât să susţină altceva şi să nu ne mai acuze dacă urmăm Scripturilor" (p.40). Vom observa în materialul următor că Sfântul Vasile cel Mare nu a folosit în demersul său de apărare a dreptei credinţe doar fragmente din Sfânta Scriptură, ci a precizat o serie de înaintaşi care au avut aceleaşi opinii. Din nou reamintim că toată munca de precizare şi dezvoltare a conţinutului Crezului a fost rodul unei întregi Tradiţii anterioare, lucru care devine cu atât mai transparent în tratatul Sfântului Vasile cel Mare Despre Sfântul Duh.