Martirajul - o constantă a vieţii creştine

În zilele noastre, tot mai des auzim despre persecuţia creştinilor în diferite regiuni ale lumii, aceste persecuţii fie având raţiuni religioase sau politice (în Orient), fie sunt efectul secularizării societăţii contemporane (în Occident). Creştinii sunt chemaţi să mărturisească pe Hristos în orice context politic, social sau profesional în care îşi duc viaţa, iar martirajul este o constantă în viaţa noastră, chiar dacă formele de mărturisire sunt diferite. Astfel, martiriul devine un mod de viaţă şi o formă de mărturisire continuă a lui Hristos pentru creştinul care ştie că este în lume, dar nu din lumea aceasta, căci el nu are cetate stătătoare pe pământ.

 

Etimologic, martir vine din grecescul martyr sau martys, care se referă, în sens strict, la o persoană care depune mărturie prin moartea sa pentru credinţa ortodoxă, iar în sens mai larg se referă la cei care îşi dau viaţa pentru o altă cauză, considerată nobilă, precum cei care mor pentru ţara lor în timp de război etc.

 

Pornind de la această realitate, fiecare creştin trebuie să conştientizeze că mărturisirea credinţei este o datorie ce implică nu doar mărturisirea formală a credinţei, ce se rezumă la gesturi şi atitudini în spaţiul privat, ci ea trebuie să devină un mod de viaţă bazat pe cunoaşterea adevărurilor de credinţă şi prin manifestarea acesteia în fiecare moment al vieţii, aşa cum ne învaţă psalmistul David: În tot locul, binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!, precum întreaga creaţie mărturiseşte permanent măreţia şi atotputernicia lui Dumnezeu.

 

În contextul vieţii secularizate, creştinul este provocat să-L mărturisească pe Hristos în diferite ipostaze ale vieţii lui. Astfel, mărturisirea credinţei trebuie să caracterizeze soţul credincios şi soţia evlavioasă, iar aceştia să devină modele de statornicie pentru cei din familie şi societate. Din păcate, în multe familii s-a instaurat o răceală a credinţei care a dus la potrivirea vieţii cu modele propuse de societatea secularizată, care trăieşte după principiile carpe diem sau hic et hunc, străine principiilor de viaţă creştină. De asemenea, mărturisirea credinţei ortodoxe prin gesturi şi atitudini în spaţiul public poate încuraja şi pe cei slabi în credinţă să-şi însuşească şi să trăiască potrivit principiilor evanghelice, mărturisite de Biserică chiar şi în cele mai potrivnice contexte politice sau sociale. În acest sens, mărturisitorii din închisorile comuniste sunt demni de tot respectul pentru curajul şi mărturisirea lui Hristos până la moarte. De altfel, în istoria neamului nostru, care are vocaţie martirică, s-au scris pagini cu litere de sânge de către vrednicii ierarhi, domnitori, preoţi, monahi şi credincioşi. Aceştia sunt adevăraţii eroi ai neamului şi modele atât pentru generaţiile contemporane cu ei, cât şi pentru cele care au urmat şi vor urma, fie că e vorba de oamenii de rând sau de reprezentanţii lor din lumea politică.

 

Sub presiunea societăţii contemporane, mulţi dintre noi sunt tentaţi să spună că au credinţa lor în inimă, fără a o manifesta printr-o viaţă liturgică, eclesială, sau alţii se manifestă ca şi creştini doar în spaţiul bisericii, iar în afara acestuia faptele lor sunt identice cu ale unor oameni lipsiţi de credinţă, uitând de cuvintele Mântuitorului: Cine se va ruşina de Mine în faţa oamenilor, mă voi ruşina şi Eu de ei înaintea Tatălui Meu.

 

De asemenea, monahii aleg să ducă o viaţă în smerenie, făcând o mărturisire continuă a vieţii în Hristos, prin trăirea credinţei şi respectarea voturilor pe care le depun la intrarea în monahism. Acest mod de viaţă este, pe de o parte, o mărturisire de credinţă a celor care vor să ducă un mod de viaţă desăvârşită în Hristos, iar pe de altă parte, asumarea unui martiriu permanent prin lupta faţă de ispitele care vin de la lume, de la trup şi de la diavol. Pentru viaţa sfântă şi experienţa duhovnicească acumulată, monahii sunt modele de vieţuire creştină pentru cei din societate, de multe ori devenind îndrumători spirituali ai celor care îl caută pe Dumnezeu.

 

Unul dintre modelele de asumare şi mărturisire a lui Hristos îl vedem în viaţa celui mai mare bărbat născut din femeie, Sfântul Ioan Botezătorul, care chema la pocăinţă, mărturisind mereu Adevărul, nepregetând să-şi dea viaţa pentru El. De aceea, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului este un model de mărturisire a credinţei pentru toate generaţiile, până la sfârşitul veacurilor, dar şi un rugător înaintea tronului Preasfintei Treimi pentru cei care îşi asumă un mod de vieţuire autentic creştină.

 

Conştienţi de faptul că întreaga viaţă este o trăire cu încredinţarea că în fiecare clipă Dumnezeu este prezent şi împreună-lucrător cu noi, indiferent de statutul social, profesional sau familial în care ne aflăm, înţelegem că împlinirea celei mai mari porunci din Lege reprezintă o mărturisire permanentă a credinţei în relaţia cu semenii şi cu Mântuitorul Hristos, unind imanentul cu transcendentul şi pe oameni întreolaltă.

 

În concluzie, noi, creştinii, suntem chemaţi la o trăire permanentă a credinţei în lumea în care trăim, făcându-ne tuturor toate pentru ca pe toţi să-i dobândim, mărturisind Adevărul şi având nădejdea că nu vom fi dezamăgiţi în credinţa noastră, ci vom fi încununaţi de Dumnezeu, aşa cum au fost toţi martirii şi eroii neamului.