Memoria Bisericii în imagini: Mitropolitul Nicolae Bălan
Prin pregătirea sa teologică la instituţii de învăţământ din străinătate şi activitatea depusă în folosul Bisericii românilor din Ardeal, profesorul de Teologie Sistematică, Nicolae Bălan, de la Sibiu, se considera un demn succesor al Mitropolitului Andrei Şaguna atunci când era ales ca Întâistătător al românilor ardeleni. Iar acest crez s-a tradus la Nicolae Bălan prin păstrarea specificului ardelean după Unirea de la 1918, ridicarea unei şcoli teologice ardelene de prestigiu, a unei diplomaţii bisericeşti abile de care factorul politic trebuia să ţină cont şi a unor eforturi pentru readucerea oilor pierdute de la 1700 în turma dreptcredincioşilor. S-a confruntat cu neajunsurile din perioada interbelică, a pus bazele unui monahism de care Ardealul fusese văduvit sub dominaţia străină şi a rămas un stâlp al Bisericii în faţa valului ateist. Nicolae Bălan se înscrie în galeria ierarhilor de seamă pe care Biserica Ortodoxă Română i-a avut în secolul al XX-lea.