Memoria Bisericii în imagini: Nicolae Dobrescu, istoricul bisericesc
Originar din Celeiul Olteniei şi şcolit la Seminarul Central şi Facultăţile de Teologie şi Litere din Bucureşti, Nicolae Dobrescu a urmat specializarea în istorie la Universitatea din Viena. În capitala monarhiei austriece, tânărul teolog a căutat trecutul bisericesc românesc, scoţând la lumină numeroase şi importante documente. Întors în ţară, acesta a publicat primele studii temeinice despre Biserica poporului român în timpurile medievale, despre viaţa bisericească din Oltenia sub ocupaţia austriacă, dar şi pe subiecte canonice de interes în vremea aceea şi pe care le-a susţinut studenţilor de la Teologie din Bucureşti, în calitate de profesor universitar. Pentru activitatea sa de descoperire a trecutului bisericesc în lumina documentelor de arhivă, Nicolae Dobrescu a fost ales membru al Academiei Române. La 10 iulie 1914, profesorul Nicolae Dobrescu a trecut la cele veşnice.