Mihai Viteazul, 425 de ani de la înveșnicire

Astfel era numit de către Papa Clement al VIII-lea Mihai Viteazul, marele erou al neamului nostru, de la moartea căruia în anul 2026 se împlinesc 425 de ani, primul Voievod care a unit cele trei Țări Române: Țara Românească, Moldova și Transilvania.

La 9 august 1601, în tabăra militară de pe Câmpia Turzii, Mihai Viteazul a fost asasinat din ordinul generalului Giorgio Basta, motivat de lupta pentru putere în Transilvania: „Și căzu trupul lui cel frumos ca un copaci pentru că nu știuse nici să îmi prilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Și-i rămase trupul gol în pulbere aruncat că așa au lucrat pizma încă din începutul lumii. Că pisma au pierdut pe mulți bărbați fără de vină ca și acesta. Căci era de ajutor creștinilor și sta tare ca un viteaz bun pentru ei cât făcuse pe turci de tremurat de frica lui. Iar diavolul cel ce nu va binele nea­mului creștinesc nu l-au lăsat, ci iată că meșteșugurile lui au intrat prin inima celor răi hicleni până îl deteră și morții. Și rămaseră creștinii și mai vârtos Țara Ro­mânească, săraci de dânsul”. Acest pasaj emoționant descrie uciderea tragică, mișelească a lui Mihai ­Viteazul, fiind extras dintr-o cronică a secolului al XVII-lea.

Mihai Viteazul, domnul Țării Românești (1593-1601), a promovat o politică antiotomană, fiind caracterizat de cronicari ca un mare dușman al turcilor, ca un bun strateg militar și un foarte curajos soldat. A aderat la coaliția antiotomană „Liga Sfântă” și a declan­șat la București lupta cu turcii. Urmează victoriile de la Călugăreni (1595) şi Giurgiu (1595). În 1598 încheie tratatul antiotoman cu împăratul romano-german ­Rudolf al II-lea de Habsburg, acesta oferindu-i sprijin militar.

În 28 octombrie 1599 obține victoria de la Șelimbăr împotriva lui Andrei Bathory și ocupă Transilvania. În martie 1600 îl alungă de pe tron pe Ieremia Movilă și ocupă Moldova. Și astfel realizatorul primei uniri a Țărilor Române, chiar dacă vremelnice, se putea numi la 1600 „IO Mihai Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Țării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei”.

Situația se va schimba însă rapid în defavoarea lui Mihai Viteazul, la 18 septembrie 1600, la ­Mirăslău, unde este învins de ­generalul Giorgio Basta, aliat cu nobilii maghiari, și pierde Transilvania. Tot în octombrie 1600, polonezii conduși de Jan Zamoyski intră în Moldova și îl instaurează domn pe Ieremia Movilă, Mihai pierzând astfel și Moldova. În 19-20 octombrie 1600, Mihai suferă alt dezastru, înfrângerea de la Bucov, pe râul Teleajen, în fața aceleiași armate poloneze, care-l instalează pe tron în Muntenia pe Simion Movilă, astfel Voievodul pierde toate cele trei Țări Române, destrămându-se Unirea.

Mihai Viteazul cere ajutorul împăratului habsburg Rudolf al II-lea pentru a-și redobândi tronul Valahiei. Cu ajutorul acestuia obține victoria de la Gurus­lău din 3 august 1601, ultima lui mare victorie, aliat cu Giorgio Basta, învingându-l pe Sigismund Bathory.

Tot acum, boierii munteni îl alungă pe Simion Movilă și-l recunosc pe Mihai Vodă domn. Însă, la 9 august 1601, pe Câmpia Turzii, Mihai își găsește sfârșitul. Giorgio Basta, general italian de origine albaneză, aflat în slujba împăratului Rudolf al II-lea ca să lupte alături de Mihai Viteazul împotriva otomanilor, a comandat asasinarea acestuia. Mihai este prins de un grup de mercenari valoni și germani, ucis, iar trupul său, batjocorit, este expus zile întregi în condiții umilitoare. Istoria a consemnat că unul dintre boierii munteni, paharnicul Turturea, a fost cel care a adus din Ardeal capul marelui Voievod, după cum spune cronicarul: „Turturea paharnic a furat capul lui și l-a adus aici în țară de l-a slujit și l-a îngropat cu multă cinste ca pe un domn”. În Țara Românească paharnicul Turturea a încredințat capul marelui Voievod lui Stroe Buzescu, un alt apropiat al fostului domn, să-l îngroape crești­nește, cum se cuvenea. Acesta a ales Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște. Aici, odihna îi este vegheată de o placă de marmură, pe care marele istoric Nicolae Iorga a lăsat ca epitaf: „Aici se odihnește ceea ce crima şi impietatea au lăsat din trupul cel sfânt al lui Mihai Vodă cel ­Viteaz, iar sufletul lui trăiește în sufletele unui neam întreg, până ce scripturile se vor îndeplini, când va afla în ceruri odihna drepților împreună cu sufletele fericite ale părinților săi”.

Trupul eroului nu a putut fi adus, rămânând în pământul Ardealului, pe acel loc construindu-se un obelisc în 1977, loc rămas cu denumirea „Aleea Obeliscului”.

Încheiem această evocare aici, lăsându-l tot pe marele istoric Iorga să spună ce a însemnat marele Voievod pentru națiunea română: „Biruința lui lumina dintr-un trecut tot mai depărtat și noi o vedeam într-un tot mai apropiat viitor. De la cântecele învățate la şcoală până la cel dintâi fior spre fapta eroică a tinereţei, până la cugetările temeinice ale bărbatului, ale cetățeanului cu privire la viitorul neamului și până la părerile de rău ale moșneagului că el va trece de pe pământ fără ca lucrul cel mare să se fi întâmplat, el a fost tovarășul nostru, gene­rație după generație. Uneori ne-a zâmbit de speranță, alteori a încruntat asupra noastră sprâncenele lui grozave, totdeauna ni-a arătat cu dreapta lui, pe care am făcut-o de bronz, drumul către sfintele noastre locuri, către moaștele sfinte ale lui”.