Ministerul Sănătății vrea să reactiveze meseria de moaşă
Ministerul Sănătăţii a creat un grup de lucru pentru formularea unor ghiduri şi protocoale, în baza cărora moaşele să poată activa în toate comunităţile din țară, iar serviciile acestora să fie gratuite. În prezent, în România sunt 1.000 de persoane licenţiate în profesia de moaşă, însă necesarul este de 11 ori mai mare.
Potrivit datelor preşedintelui Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie, Nicolae Suciu, 22% dintre femeile care au născut în ultimii ani nu au fost consultate de nici un medic pe perioada sarcinii, motiv pentru care autoritățile au în vedere reînfiinţarea meseriei de moaşă. În prezent, în ţară sunt 1.000 de moaşe calificate, dar ar fi nevoie de 11 ori mai multe. În acest context, Ministerul Sănătăţii a creat un grup de lucru pentru completarea legislaţiei şi impunerea moaşei ca profesionist oficial în sistemul sanitar. îLa un număr, în ultimii doi ani, de aproximativ 185.000 de naşteri, aproape 41.000 de mame au născut fără să se fi luat în evidenţă, adică aproximativ 22% dintre femeile care au adus pe lume un copil, deci nu au făcut nici o analiză, nu au trecut pe la nici un cabinet medical, nimeni nu le‑a putut întinde o mână de ajutor. De aceea, este extrem de important să reînfiinţăm această meserie, a moaşelor. Importanţa lor se va vedea în mai buna supraveghere şi informare a mamelor care nu vin, de obicei, la medic. Această asistenţă prenatală va aduce un plus de expertiză profesională, va putea direcţiona mama către medicul specialist în cazul în care identifică probleme în evoluţia sarcinii, ajutând, evident, la scăderea numărului deceselor infantile”, a declarat medicul Nicolae Suciu, citat de Mediafax.
Începând cu această săptămână, la nivelul Ministerului Sănătăţii va funcţiona un grup de lucru care va identifica ce modificări sunt necesare în actuala legislaţie pentru a reînvia meseria de moaşă. La final, va fi elaborat și un ghid pentru medicii de familie şi viitoarele moaşe, prin care să se stabilească foarte clar modul în care vor acţiona pentru a sprijini femeile însărcinate din comunităţile defavorizate, care nu îşi permit să se deplaseze pe distanţe lungi pentru a fi consultate de un specialist obstetrician. Prin implicarea moaşelor în acţiuni de informare şi consultare a femeilor însărcinate, autorităţile îşi propun scăderea ratei mortalităţii în rândul nou‑născuţilor, care în ţara noastră este cea mai mare din Uniunea Europeană. îÎn alte ţări, moaşele care urmează cursuri de calificare pot fi implicate în partea de organizare familială şi sunt implicate şi în monitorizarea şi programele de screening pentru cancerul din zona genitală. În ţările în care s‑a introdus acest tip de îngrijire, rata de naştere prematură a scăzut cu 24%, iar rata sarcinilor pierdute a scăzut cu 16%. Un studiu realizat în 2014 arată că 83% din decese neonatale ar putea fi prevenite cu ajutorul moaşelor, accesibilă tuturor femeilor”, a explicat Adina Păun, vicepreşedintele Asociaţiei Moaşelor Independente.
Moaşele urmează o pregătire universitară de patru ani şi pot prelua în observaţie femeile cu sarcini normale, dar statul român nu oferă un cadru legal concret pentru a profesa. În spitale, cele mai multe moaşe sunt angajate pe postul de asistentă medicală obstetrică şi ginecologie. O mare problemă o reprezintă însă persoanele care se recomandă ca fiind moaşe, dar care nu au urmat studiile de specialitate şi care nu au expertiza necesară pentru a urmări evoluţia unei sarcini. îAvem o problemă cu identificarea celor care îşi spun moaşe, dar care nu sunt şi care oferă sfaturi mamelor şi consultaţii, dar nu au nici o pregătire în domeniu şi fac recomandări ce pot afecta şi mama, şi fătul”, a precizat Irina Popescu, reprezentanta Asociaţiei Moaşelor Independente.
Autorităţile şi‑au propus ca în aproximativ 5 ani să crească de 20 de ori numărul moaşelor, astfel încât în ţara noastră să ajungă să activeze câte o moaşă la fiecare cabinet de medicină de familie, adică aproximativ 12.000 în total.