Mirele sufletului și Crucea Golgotei
Pilda celor zece fecioare, pe care, cu siguranță, se și construiește mesajul central al Deniei din Sfânta și Marea Zi de Marți, este tocmai atenționarea fiecăruia dintre noi de a nu rămâne în afara Împărăției, departe de „cămara cea împodobită a lui Hristos”.
Întreaga Săptămână a Pătimirilor Domnului se petrece în meditație duhovnicească asupra îndreptării Mântuitorului Hristos către acel „ceas al Meu” (Ioan II, 4; XII, 27 ș.a.), despre care vorbește deseori El Însuși în Evanghelia pe care a primit-o de la Tatăl, ca întâlnire a Sa cu moartea spre a-l ridica pe om către înviere, ca permanentă sălășluire a acestuia întru Împărăția cerească.
Întâlnirea Mântuitorului cu moartea spre Învierea Sa devine totodată întâlnire a noastră cu Hristos Domnul, Mirele ceresc, spre a cina împreună cu Acesta întru Împărăția Sa. Toate cântările liturgice din această zi se concentrează în chemarea la priveghere, spre a nu rămâne afară de cămara Mântuitorului, ce își găsește deplina sa cristalizare în troparul de la Denia primelor trei zile: „Iată, Mirele vine în miezul nopții și fericită e sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednică-i aceea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții și afară de Împărație să te încui, ci te deșteaptă, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”
Troparul acestor trei zile face cu siguranță vădită referire la Pilda celor zece fecioare, pe care Biserica ne-o pune spre contemplare duhovnicească și luare aminte la Denia de Luni seara, adică din Sfânta și Marea Zi de Marți. Urmând tâlcuirilor pe care Origen le face pildelor Mântuitorului despre Împărăția Sa, am putea spune că și pilda aceasta este mai bine să o numim „asemănare” decât „pildă”, și nu greșim cu nimic, căci însuși Hristos o numește pe ea „asemănare”: „Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare”, asemănarea fiind termenul care redă cel mai bine procesul de înduhovnicire a omului, adică de a deveni tot mai părtași Împărăției lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.
Pilda celor zece fecioare este aprofundată și explicată nouă, prin amplificarea chemării la priveghere, de textul liturgic al Deniei din Marea Zi de Marți: „Pe Mirele, fraților, să-L iubim, candelele noastre să le îngrijim, în virtuți strălucind și în credință dreaptă; ca să intrăm împreună cu Dânsul la nuntă gătiți, cu fecioarele cele înțelepte ale Domnului. Că Mirele, ca un Dumnezeu, dă tuturor dar cunună nestricăcioasă” (Sedealna, după întâia Catismă), subliniind necesitatea păstrării dreptei credințe, ca fundament pentru iubirea lui Dumnezeu și dobândirea virtuților, dar și a iubirii semenilor și a bunei făptuirii.
Dacă la începutul perioadei Triodului, îndeosebi în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, pregătindu-ne pentru Postul Mare, s-a accentuat pregătirea noastră duhovnicească pentru întâlnirea cu Hristos la Înfricoșătoarea Judecată, acum, în primele trei zile ale Săptămânii Pătimirilor, prin așa-numita „Slujbă a Mirelui”, este reluată această temă eshatologică, accentuându-se importanța propedeutică a postirii spre împărtășirea cu Mirele la masa Împărăției Sale celei veșnice.
Gândul la moarte și judecată, care trebuie să ne însoțească pe tot parcursul postirii, ia acum întru noi forma privegherii și a trezviei, spre a-L aștepta pe Mirele ceresc, ca trecând împreună prin moarte să ajungem la ospățul din Împărăția Sa, ca veșnică nuntire a sufletului cu Mirele: „De lenea sufletului meu dormitând, eu, Mire- Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă de virtuți și m-am asemănat fecioarelor celor neînțelepte, trândăvind în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale, ci, scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă și mă primește în cămara Ta, împreună cu fecioarele înțelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc și cântă neîncetat: Doamne, slavă Ție” (Stihira a doua la Laude).
Pilda celor zece fecioare pune înaintea ochilor noștri duhovnicești zece fecioare, care așteptau venirea Mirelui cu candela aprinsă. Toate zece Îl așteptau cu candelele lor, însă numai cinci dintre ele, cele înțelepte, iau și untdelemn în vase odată cu candelele lor, asigurându-se astfel că le va ajunge untdelemnul din candele pentru întâmpinarea luminată a Mirelui. Este ușor a pătrunde sensul acestei asemănări a Împărăției lui Dumnezeu și a faptului că se face amintirea ei, acum, în Sfânta și Marea Marți. Sinaxarul zilei lămurește vădit acest fapt: „Pentru aceasta deci au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinţi să se aşeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiute sunt ziua şi ceasul sfârşitului vieţii”.
Acum, la sfârșitul postului, credinciosul este mai atent la ostenelile trupești și roadele acestora dobândite în timpul postirii și mai puțin la dragostea de Dumnezeu și de aproapele, concretizată în milostenie. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „Pilda este în stare să convingă pe cel ce trăiește în feciorie că, chiar dacă are toate celelalte virtuți, dar dacă-i lipsesc faptele bune ale milosteniei, este izgonit din Împărăția cerurilor [...]. Prin candele, Hristos înțelege aici darul acesta al fecioriei, curățenia sfințeniei; prin untdelemn, iubirea de oameni, milostenia, ajutorul dat celor nevoiași”.
Pilda celor zece fecioare subliniază faptul că fecioria, chiar dacă este o virtute „ce are mult merit și este într-adevăr mare” (Sinaxar în Sfânta și Marea Marți), trebuie însoțită de permanentă priveghere și mai ales de milostenie, căci untdelemnul pare a fi proba de încercare pe care nu au trecut-o toate acele fecioare: „Pe cinci dintre ele le numește înțelepte, căci împreună cu fecioria au avut și multul și îmbelșugatul untdelemn al milosteniei” (Sinaxar în Sfânta și Marea Marți).
Timpul se scurtează din ce în ce mai mult, simțim cum timpul nuntirii se apropie, Mirele Hristos vine prin Crucea Sa să învieze sufletele noastre din moarte, iar noi, împreună, ne rugăm: „Mire, Cel Ce ești mai frumos cu podoaba decât toți oamenii, Care ne-ai chemat pe noi la ospățul cel duhovnicesc al nunții Tale, dezbracă-mă de chipul cel ticălos al greșelilor mele, prin împărtășirea pătimirilor Tale, și, împodobindu-mă cu haina slavei frumuseții Tale, fă-mă împreună- șezător luminat la masa Împărăției Tale ca un milostiv” (Stihira a treia, de la Stihoavnă).