Mironescu-Todiraşcu, o prietenie exemplară
O prietenie exemplară între doi oameni de cultură şi credinţă a fost aceea dintre Alexandru Mironescu şi Ştefan Todiraşcu, ambii intelectuali din Mişcarea Rugul Aprins. Legătura lor de suflet este adusă în atenţia generaţiei de azi prin editarea volumului „Comentarii la «Poemele filocalice» scrise de Alexandru Mironescu” de Ştefan Todiraşcu (Editura Eikon).
Dacă despre Alexandru Mironescu se cunosc, în general, reperele esenţiale ale biografiei, despre Ştefan Todiraşcu, mai puţin. S-a născut la 1911 în satul Râmniceni din judeţul Vrancea, a studiat Dreptul în Capitală, a obţinut doctoratul şi a devenit profesor la Universitatea din Bucureşti. Este autorul unor inspirate comentarii la Evanghelia după Sfântul Ioan şi al unor articole de exegeză literară publicate în revistele interbelice. În postfaţa volumului amintit găsim un portret edificator al lui Todiraşcu creionat de Percile Martinescu şi din care aflăm că profesorul avea un cult deosebit al prieteniei; intra deseori în dezbateri aprinse cu interlocutori precum Eugen Ionescu şi Edgar Papu despre destinul culturii şi alte teme cu orizonturi metafizice. Cele mai rodnice discuţii culturale şi teologice le-a avut cu Alexandru Mironescu, prietenia lor fiind bazată pe afinităţile iradiate din Rugul Aprins. Amândoi s-au format prin lecturi profunde din scrierile patristice, dar şi prin lecturi literare şi filosofice. După mărturiile academicianului Virgil Cândea, în casa lui Todiraşcu aveau loc adesea reuniuni ale membrilor Rugului Aprins, cu toate acestea, nu a făcut închisoare, a fost doar trimis la muncă necalificată, în construcţii.
După eliberarea din închisoare a lui Alexandru Mironescu, între cei doi s-a cimentat şi mai mult prietenia. Nici unul nu mai avea dreptul să publice, dar au continuat să scrie. La începutul anilor ‘70, Mironescu a definitivat „Poemele filocalice”, iar după ce i-a citit manuscrisul, prietenul său a alcătuit un profund studiu. Copleşit, Mironescu îi răspundea printr-o scrisoare: „Scumpe frate Ştefane, vreau să spun nu numai în vorbe, ci să mărturisesc în slove scrise că nu mă aşteptam să trăiesc şi să citesc despre Poemele filocalice nu un studiu, ci o capodoperă”. Prietenia lor s-a stins numai odată cu vieţile lor pământeşti. Alexandru Mironescu murea în 1973, iar Ştefan Todiraşcu în 1977.