Mironosițele de odinioară și femeile de acum, următoare Domnului
Ne aflăm într-o perioadă plină de lumină, bucurie și cântare doxologică întru cinstea marii sărbători a Învierii Domnului.
În răstimpul de la Înviere până la Înălțare, avem câteva popasuri deosebite pe care le prăznuim cu bucurie: ziua Sfintelor Paști, Vecernia Învierii (A doua Înviere), Duminica Apostolului Toma și Duminica Femeilor Mironosițe.
Acest termen pe care îl auzim, mironosițe, a căpătat în vorbirea de zi cu zi nuanțe peiorative, dar cuvântul dintru început, amintit în paginile Sfintelor Evanghelii, le reprezenta pe femeile purtătoare de mir în vederea ungerii trupului Domnului, care merită respectul nostru. Unele erau cunoscute, iar altele, de-a dreptul anonime.
Femeile mironosițe au lăsat toate și L-au urmat pe Domnul. Numele unora dintre ele s-au păstrat: Maria Magdalena, Salomeea, Maria lui Iosie sau a lui Iosif, o altă Marie, Ioana și Marta și Maria, surorile lui Lazăr, și altele. Se pare că erau zece sau chiar mai multe.
Dintre ele, cea mai cunoscută era Maria Magdalena. Nu avem informații certe că a fost o femeie de factură îndoielnică. Știm însă că Domnul a scos din ea șapte demoni. Unii spun că ar fi fost femeia adulteră pe care Mântuitorul a iertat-o când a scris pe nisip păcatele celor care doreau să o lapideze. Literatura bizantină nu acceptă afirmația de femeie păcătoasă pentru Maria Magdalena. Se cunoaște că ea L-a urmat pe Domnul până la capăt. A mers împreună cu celelalte femei pe urmele Domnului, când El își purta Crucea. A rămas în preajmă împreună cu ucenicul iubit al Mântuitorului, Evanghelistul Ioan, cu celelalte femei și s-a bucurat prima de vederea Domnului înviat, când, dorind să împlinească tradiția sau ritualul legat de legea iudaică, femeile mironosițe, învingând teama, au venit dis-de-dimineață la mormânt și vedere îngerească văzând s-au înspăimântat. Și pe când mergeau către mormântul de lângă Golgota, ca să împlinească ritualul iudaic care cerea ca trupurile celor morți să fie unse cu miruri aromate (de unde și numele de mironosițe sau purtătoare de miruri), femeile cugetau: cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului Domnului? Când au ajuns la mormânt, au văzut că piatra care era foarte mare fusese răsturnată. S-au uitat în mormânt, n-au văzut trupul Domnului așezat acolo vineri seara, au găsit doar pânzele. Ulterior s-au întâlnit cu cineva pe care l-au considerat a fi grădinarul, dar care de fapt era Domnul.
De ce oare Mântuitorul Hristos s-a arătat întâia oară femeilor mironosițe, care au fost doar în anumite momente de ajutor activității apostolice?
Evangheliile ne amintesc de prezența femeilor mironosițe, dar Apostolii au fost martori la cele mai importante momente ale propovăduirii publice a Domnului. Cu toate acestea, ucenicii Domnului s-au lepădat ușor. Din consemnările evangheliştilor aflăm că în ziua Învierii aceștia se aflau închiși prin case de frica iudeilor. Singurele care au învins teama au fost femeile mironosițe. Ele și-au părăsit locuințele și s-au îndreptat către mormânt, iar ucenicii Domnului au rămas ferecați în continuare. La fel s-a întâmplat și în timpul judecării Mântuitorului și al drumului spre Golgota.
Domnul le-a recompensat pentru curajul și dragostea fără margini spunându-le: Bucurați-vă! Nu vă temeți… Astfel, mironosiţele au devenit apostolii Învierii, primele mărturisitoare și martori ai negrăitei minuni.
O întâmplare din viața Sfântului Mitropolit Iosif Naniescu al Moldovei este plină de învățăminte pentru femeile creştine din zilele noastre, următoare mironosițelor din vremea Mântuitorului.
Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu (cel Milostiv) era preocupat de muzică, cânta, slujea frumos, îi plăceau slujbele și a reorganizat cântarea bisericească corală. Avea o deosebită sensibilitate liturgică, nu îngăduia să se cânte oricum în biserică. A hotărât în Catedrala Mitropolitană din Iași să organizeze un cor mixt, îngăduind și femeilor care aveau voce și cunoștințe muzicale să facă parte din această corală.
Îndată după înființare, presa din Iași, care îl lovea adeseori pe marele ierarh, l-a criticat cu asprime. În prima duminică după ce corala mixtă a cântat la Sfânta Liturghie s-a spus: Mitropolitul strică tradițiile și a îngăduit femeilor să cânte în biserică, noi știm că femeile nu au voie să cânte ori să zică ceva în biserică. Mitropolitul, cu răbdare, a așteptat momentul predicii și le-a spus: M-ați criticat din nou că am pus femeile să cânte în corul Mitropoliei, fățarnicilor, cine au fost primele la mormânt, nu femeile mironosițe, când bărbații stăteau închiși în case de frica iudeilor? Oare nu au posibilitate și aceste femei să cânte la Liturghie, nu să facă cele hărăzite slujitorilor Bisericii, pentru că aceasta nu este îngăduit, dar să laude pe Dumnezeu nu se cuvine și lor, celor mai evlavioase dintre creștini?
Așa a fost în vremea Mântuitorului, așa a rămas și în vremea noastră. Astăzi, numărul femeilor în biserică este mai mare decât al bărbaţilor. Tot ele merg la mormânt să aprindă o lumânare sau un bob de tămâie pentru cei care s-au mutat din lumea aceasta. Numărați cu atenție pe cei care doresc să împlinească faptele bune, să meargă la bolnavi sau la oamenii singuri și veți observa că mai multe sunt femeile, iar evlavia lor este remarcată pretutindeni.
Avem de învățat din evlavia și dăruirea de atunci a femeilor mironosițe şi ale acelora din vremea noastră.
Biserica a sintetizat acestea în imnografia ei: Pe Soarele cel mai înainte de soare, Care a apus oarecând în mormânt, întâmpinatu-L-au către dimineață, căutându-L ca pe o zi, mironosițele femei și, una către alta, grăiau: O, prietenelor, veniți să ungem cu miresme Trupul Cel de viață purtător și îngropat, Trupul Care a înviat pe Adam cel căzut, Care zace în mormânt…
Femeile mironosiţe aveau încredere că trupul ce trebuia uns după obiceiurile Legii nu era al unui mort. Ele știau că Hristos este Viața și Lumina lumii. De aceea, spuneau: Să mergem și să ungem cu miresme Trupul Care a înviat pe Adam cel căzut și Care acum a fost așezat în mormânt. Să mergem să ne sârguim și noi asemenea magilor care I-au adus daruri. Dar noi să mergem și în loc de daruri să-I aducem miruri Celui Ce nu în scutece, ci în giulgiu a fost așezat (...). Și să plângem și să cântăm O, Stăpâne, scoală-te, Cel Ce dai celor căzuţi ridicare.
Aceasta a fost nădejdea femeilor mironosițe și nădejdea noastră a tuturor. Dacă El a înviat, și noi vom învia. El Însuși le-a spus ucenicilor Săi: Eu sunt Învierea și Viața, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi în veci (Ioan 11, 25).
Atitudinea pe care au avut-o femeile mironosițe la mormântul Domnului este plină de recunoștință și duioșie.
Ce am face noi fără mamele creștine, fără iubitoarele de Hristos femei, care și-au crescut frumos copiii, în frică de Dumnezeu? Ce am face fără gingășia mamei creștine, care întotdeauna, dar mai ales în vremurile grele, au arătat iubirea față de prunci, educându-i în spirit creștin înalt? Și dacă avem nevoie acum de prunci, pentru că rămânem tot mai puțini și mai înstrăinați, tot mai singuri, avem în primul rând nevoie de mamele care-i educă în autenticul spirit creştin. O mamă iubitoare de Dumnezeu nu este indiferentă față de copilul ei, nu îngăduie o educație care îl poate înstrăina pe prunc de Biserică, de părinții lui și de ceea ce este mai sfânt pe pământ.
Fericite sunt mamele care își împlinesc misiunea până la capăt, pentru că vor primi răsplată de la Domnul.
În ziua de 8 martie, toți aleargă în locurile unde pot cumpăra flori, spunând că este ziua dedicată femeii. Totuși, caracterul acestei zile este de cele mai multe ori strict comercial și convențional. Biserica consideră că Duminica Femeilor Mironosițe și sărbătoarea Bunei Vestiri sunt momentele când trebuie să ne aducem aminte de jertfa și dragostea fără margini a femeilor de acum și de altădată. Acestea sunt momentele firești de cinstire a femeii creștine, care dis-de-dimineață unge cu mirul rugăciunii sufletele celor dragi, îngrijorându-se, poate, cine va da la o parte piatra necredinței de la intrarea în anumite inimi. Astfel, oferim cu adevărat atenție și mulțumire mamelor, bunicilor noastre, surorilor și celorlalte.
Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să dăruiască întotdeauna Bisericii, comunității creștine, oameni evlavioși și în special femei cu adevărat următoare Domnului așa cum au fost femeile mironosiţe, mulțumindu-I pentru darurile pe care le-a revărsat în mamele și bunicile noastre, care vin la biserică dis-de-dimineață și au curajul mărturisirii răsărit dintr-o dragoste fără margini, pe care Dumnezeu le va răsplăti în ziua Judecăţii Lui celei drepte.