Mironosiţele, icoană a femeilor credincioase
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), Marcu 15, 43-47
În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Și, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în ziua cea dintâi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt; și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Și, intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus vouă. Și, ieșind, au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de frică și de uimire, și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.
Cei care vorbesc despre femeile mironosițe trebuie să amintească în primul rând de Maica Domnului, în jurul căreia gravitează aceste „ucenițe ale Domnului”.
Irmosul Cântării a 9-a din Canonul Învierii, care este și Axionul praznicului Învierii, ne revelează că Maica Domnului, în lumina Învierii lui Hristos, a devenit noul Ierusalim, Sionul mângâierii și al bucuriei noastre.
Există o tradiție dezvoltată apoi în „Viața Maicii Domnului”, scrisă de Sfântul Simeon Metafrastul: „După înfășurarea cu giulgiu, ungerea cu smirnă și după îngroparea frumoasă, după ce Iosif și Nicodim s-au retras, numai Maica a rămas singură la mormânt, contemplându-l și așteptând neadormită, spre deosebire de celelalte Marii - femeile mironosițe, care făceau drum dus-întors între mormânt și ucenicii ascunși de frica iudeilor. [...] Șezând necontenit, cu afecțiune maternă aprinsă, stând trează cu duh fierbinte, Maica Domnului a văzut toate exact așa cum au fost: cutremurul, pogorârea dintr-odată a îngerului, rostogolirea pietrei, amorțirea străjerilor și trezirea lor din nou, oarecum și întoarcerea unora dintre ei în cetate. Nu s-a lepădat câtuși de puțin de mormânt până ce n-a văzut viața cea purtătoare de Înviere. Ea este martora cea dintâi văzătoare a strălucirii Fiului”.
Părinții și scriitorii bisericești ai primelor veacuri arată că Maica Domnului se află în centrul evenimentelor legate de Învierea Domnului: Origen (arată că această tradiție exista deja în secolul al II-lea), Tațian Asirianul (arată că Maica Domnului L-a văzut pe Hristos înviat chiar în ziua Învierii), Sf. Grigorie de Nyssa,
Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Chiril al Ierusalimului confirmă tradiția potrivit căreia Maica Domnului este în centrul evenimentelor de după Înviere. Mai târziu (după secolul al IX-lea), Mitropolitul Gheorghe al Nicomidiei, într-o omilie, reia tradiția despre prezența Sfintei Fecioare la mormântul Domnului, „înaintea sosirii celorlalte femei”, ea fiind primul martor al Învierii Domnului (Sf. Gheorghe al Nicomidiei, Cuvântul 8 și 9).
Maica Domnului, prima care a aflat de Înviere
Sfânta Predanie a Bisericii dă mărturie că Mântuitorul Hristos Cel Înviat S-a arătat mai întâi Preacuratei Maicii Sale, Sfânta Fecioară Maria. Deci, în timp ce femeile mironosițe „Îl căutau pe Iisus printre cei morți”, Preacurata Maică a Domnului primise vestea de la Arhanghelul Gavriil: „De îndată ce a văzut-o pe Maica lui Dumnezeu grăbind către mormânt - el, care odinioară îi grăise: «Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu» [Luca 1, 30] -, se grăbește să coboare și în acea zi ca să-i grăiască din nou aceleași cuvinte celei de-a pururea Fecioară, vestindu-i învierea din morți a Celui Născut din ea fără de sămânță, să ridice piatra și să arate mormântul gol și giulgiul, întărind astfel, pentru ea, vestea cea bună” (Sf. Grigorie Palama, Cuvânt despre Înviere și despre mironosițe).
Tot de la Sfântul Grigorie Palama aflăm că „după ce Maria cea pururea Fecioară a venit cea dintâi la mormânt și ea cea dintâi a primit vestea Învierii Lui, multe au fost cele care au venit (celelalte femei mironosițe) și au văzut piatra rostogolită, i-au auzit pe îngeri și, întorcându-se după ce priviseră și ascultaseră, s-au despărțit. [...] Mironosițele erau multe, iar ele nu au venit la mormânt o singură dată, ci în două sau trei rânduri, mai multe împreună, nu aceleași de fiecare dată, însă toate de dimineață. Așadar, n-au venit toate la același ceas: doar Maria Magdalena, singura dintre celelalte, a revenit și a rămas mai mult. Deci fiecare dintre evangheliști, spunând că n-au venit împreună decât o singură dată, trece sub tăcere celelalte veniri. Dar pentru mine, care am pus laolaltă spusele tuturor evangheliștilor, după cum v-am arătat la început, Maica Domnului este aceea care a venit mai întâi dintre toate la mormântul Fiului și Dumnezeului ei, luând-o înaintea Mariei Magdalena”.
Așa cum am văzut mai sus, Sfânta Tradiție a Părinților și scriitorilor bisericești ne dezvăluie clar că Maica Domnului nu L-a părăsit nici o clipă pe Fiul ei după răstignire şi până la slăvita Sa înviere și înălțare. Acest adevăr este confirmat și de Sinaxarul Duminicii Învierii: „Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care ... ședea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena”.
Acest adevăr este mărturisit în Cântarea a 9-a a Canonului Sfintei Învieri în care Maica Domnului este lăudată și binecuvântată prin cuvintele prorocului Isaia ca „noul Ierusalim” și „Sionul” cel tainic și plin de lumină peste care slava Domnului a răsărit.
A doua parte a troparului se adresează direct Maicii Domnului astfel: „Iar tu, Curată, de Dumnezeu-Născătoare, veselește-te, întru învierea Celui Născut al tău”. Axionul Învierii preia cântarea a 9-a din canon, subliniind momentul comunicării veștii despre Învierea Fiului ei: „Îngerul a strigat celei pline de har, curată Fecioară, bucură-te: că Fiul Tău a înviat a treia zi din mormânt”.
Femeile mironosițe, ucenițele Domnului, însoțitoare ale Preacuratei Maici
Sfinții Evangheliști vorbesc despre venirea femeilor mironosițe la mormântul Mântuitorului în ziua întâi a săptămânii, după sâmbătă, când se lumina, foarte de dimineață, fiind încă întuneric, adică în ceasul din preajma zorilor, când se îngemănează lumina cu întunericul. Sfântul Grigorie Palama ne spune că Maica Domnului este aceea care a venit mai întâi dintre toate la mormântul Fiului și Dumnezeului ei, luând-o înaintea Mariei Magdalena. Maica Domnului a fost martoră la cele relatate de Sfântul Evanghelist Matei: „Și iată, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți” (Matei 28, 1-4).
Preasfânta Fecioară Maica lui Dumnezeu s-a întors însoțită de celelalte femei: „Iar Iisus le-a întâmpinat zicând: Bucurați-vă” (Matei 28, 9). Femeile mironosițe, în jurul Maicii Domnului, sunt primele „ucenițe” care vestesc Sfinților Apostoli Învierea Mântuitorului. Prin credința, curajul și jertfelnicia lor ele au devenit mărturisitoare, ucenițe ale Domnului și acest lucru se vădește prin fidelitatea lor față de Învățătorul, o fidelitate care merge nu numai până la moarte, ci și dincolo de moarte. Mulți au mers după Iisus atâta vreme cât El le apărea drept un făcător de minuni, ca nimeni altul. Mulți erau gata să-i devină ucenici, atâta vreme cât El era personalitatea cea mai populară și a cărei faimă trecea chiar dincolo de hotarele Țării Sfinte. Femeile mironosițe l-au căutat pe Mântuitorul chiar și atunci când nu-L știau decât ca pe „Răstignitul lepădat, batjocorit și disprețuit de toți, mort pe crucea infamă a făcătorilor de rele”. Sunt prezente la punerea Lui în mormânt, în graba dinaintea sâmbetei și socotind că trupului Lui pus în mormânt nu I s-au făcut toate cele cuvenite și mai ales tot ceea ce le poruncea dragostea lor nemărginită, îndată după Sabat pregătesc miresmele cele cuvenite și vin la mormântul lui Iisus. Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov și a lui Iosi, și Salomeea au cumpărat aromate sau miresme ca să ungă trupul Mântuitorului după tradiția iudeilor. Nu știau prea bine cum vor împlini ceea ce doreau, ce vor spune și ce vor face în fața străjerilor de la mormânt, cum vor putea să dea la o parte piatra de la ușa mormântului. Astfel ele devin „ucenițele Domnului”. Ele au fost mai curajoase decât ucenicii lui Hristos. În bezna neagră a nopții, atunci când L-au prins pe Domnul Hristos, atunci când Iuda L-a trădat, atunci când L-au dus pe Golgota, mironosițele, împreună cu Maica Domnului, au stat aproape de Crucea Sa. Nu s-au temut de nimeni. Credința lor era mai puternică decât credința bărbaților, de aceea Domnul înviat S-a arătat mai întâi mironosițelor (Marcu 16, 1).
Femeile mironosițe sunt miresele Mirelui ceresc și icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, femei care prin credința, curajul și jertfelnicia lor au devenit mucenițe, mărturisind pe Hristos Cel răstignit și înviat. De aceea, Duminica mironosițelor este pentru Biserica noastră duminica „ucenițelor” și, alături de Buna Vestire, este o sărbătoare creștină a femeii care este chemată să-L caute și să-L afle pe Iisus Cel răstignit și înviat.„