Mitropolitul Visarion Puiu, ctitor la Aşezămintele Româneşti din Ierusalim
Au trecut 50 de ani de la mutarea la cele veşnice a mult regretatului Mitropolit Visarion Puiu, ierarh cu bogată activitate şi lucrare misionară rodnică atât în ţară, cât şi dincolo de hotarele ei. Era evlavios, cărturar, patriot, susţinător al multor proiecte, binefăcător şi mare ctitor. Vremurile aparent i-au fost împotrivă. Ultimii 20 de ani ai vieţii sale au adunat amarul pribegiei, lipsurile, bătrâneţile, singurătatea şi uitarea multora. Aşa sunt construite legile acestei lumi! Dumnezeu însă priveşte altfel toate acestea.
Sunt sigur că Mitropolitul Visarion a aflat înaintea Domnului răsplătire pentru multele sale osteneli! La împlinirea semicentenarului morţii cunoscutului ierarh cărturar, fac cunoscută mărturia, bazată pe documente, a mărinimiei sale pentru construirea Aşezământului Românesc din Ierusalim.
Conform documentelor, Mitropolitul Visarion Puiu a oferit, în numele său şi al eparhiei pe care o păstorea cu mult tact duhovnicesc, cea mai mare sumă (în comparaţie cu celelalte eparhii şi instituţii) pentru Aşezământul Românesc din Ierusalim.
Amintim, în semn de cinstire pentru Mitropolitul Visarion, evenimentele anilor '30 ai veacului trecut. Pentru a înţelege mai bine evoluţia lucrurilor subliniez că la începutul demersurilor ierarhul Visarion Puiu păstorea ca Episcop al Hotinului, iar mai târziu îl întâlnim ca Mitropolit al Bucovinei.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu adresa nr. 776 din 24 noiembrie 1930, semnată de Patriarhul Miron Cristea a rugat Ministerul de Externe să înlesnească călătoria la Ierusalim a Episcopului Visarion al Hotinului şi a Episcopului-vicar Tit Simedrea de la Bucureşti, numiţi de Sfântul Sinod al Bisericii mai sus amintite în comisia constituită pentru zidirea unei biserici româneşti la Ierusalim:
„În vederea strângerii legăturilor de unire în Domnul, pe care Biserica Română trebuie să le aibă cu celelalte Biserici Ortodoxe, apoi, pentru a se putea mai bine întreţine credinţa poporului nostru creştin cu pelerinaje la Locurile Sfinte, Sfântul Sinod, în şedinţa de la 14 iunie 1930, a delegat pe PS episcop Visarion al Hotinului şi pe PS arhiereu Tit Simedrea Târgovişteanul ca, împreună cu alte trei persoane pe care le vor socoti de trebuinţă, să meargă la Ierusalim, unde urmează a se înfiinţa un cămin şi o capelă română pe locul ce posedăm în prezent în acel oraş sau pe un altul ce s-ar procura în mai corespunzătoare condiţiuni cu scopul ce urmărim.
În vederea împlinirii acestui ţel, venim a Vă ruga să binevoiţi a dispune:
a. Să se pună la îndemâna acestei comisiuni sinodale un fond trebuitor investigaţiilor pentru cumpărarea locului şi apoi pentru construirea acelui cămin.
b. Să se scrie reprezentatului nostru diplomatic din Ierusalim să dea delegaţilor noştri, ce vor veni acolo în scopul arătat, tot sprijinul faţă de autorităţile de care vor avea trebuinţă“1.
După primirea adresei prin care i se comunică hotărârea sinodală de a merge în misiune la Patriarhia Ierusalimului, Episcopul Visarion al Hotinului a adresat o scrisoare Patriarhului Miron, la 1 decembrie 1930, înregistrată la Cancelaria Sfântului Sinod sub nr. 798 din 11 decembrie 1930, prin care solicita :
„Luând cunoştinţă de hotărârea Sfântului Sinod şi reflectând asupra frumoasei însărcinări ce ni s-a dat, cum şi a procurării mijloacelor necesare pentru împlinirea ei, am găsit că, în prealabil avem nevoie de a cunoaşte, de aproape:
1. Dosarul întregii corespondenţe anterioare, ce a avut loc între Sfântul Sinod şi felurite persoane, în scopul de a se dobândi în Ierusalim un teren propriu pentru un cămin românesc;
2. Să ni se arate dacă viitoarea aşezare bisericească română în Ierusalim se doreşte a fi întemeiată pe terenul deja procurat, dar care este mic, sau pe altul mai corespunzător;
3. De ce mijloace băneşti dispune în prezent Patriarhia noastră în asemenea scop;
4. Să se facă din partea Sfântului Sinod sau a Patriarhiei o mijlocire către Ministerul Afacerilor Străine, spre a se da comisiei noastre, prin Consulatul român din Ierusalim, tot sprijinul ce va trebui pentru îndeplinirea scopului ce urmăreşte.“
Răspunzând solicitării Patriarhului Miron, Ministerul Afacerilor Străine, cu Adresa nr. 76.260 din 20 decembrie 1930, înregistrată la Sfântul Sinod sub nr. 690 din 3 martie 1931, a comunicat Episcopului Tit Simedrea Târgovişteanul, directorul Cancelariei Sfântului Sinod, că îi trimite „ordonanţa de plată nr. 5536 pentru suma aprobată de acest Minister în vederea călătoriei la Ierusalim a delegaţiei Sfântului Sinod care se îngrijeşte de înfiinţarea unui Cămin românesc în Cetatea Sfântă, cu rugămintea de a remite banii celor în drept şi a trimite la Minister chitanţele pentru descărcarea sumei“2.
Cu referatul din 16 decembrie 1930, Episcopul Visarion a prezentat Sfântului Sinod măsurile care mai trebuiau luate în vederea plecării delegaţiei la Ierusalim:
„Spre a împlini însărcinarea dată de Sfântul Sinod, de a merge la Ierusalim în scopul continuării demersurilor trebuitoare dobândirii unui cămin românesc în Sfânta Cetate, vin a arăta prealabil că, în temeiul mijlocirii făcută din partea Sfântului Sinod, cu adresa nr. 776 din 24 noiembrie 1930, am dobândit de la dl. prim-ministru şi de la ministrul de externe, G.G. Mironescu, suma necesară prin ordonanţa nr. 5.536, care s-a şi liberat şi trimis pe numele Preasfinţitului Arhiereu Tit Târgovişteanul, directorul Cancelariei Sfântului Sinod, cu adresa Ministerului de Externe nr. 76.260, din 20 decembrie 1930, şi care trebuie neapărat încasată zilele acestea, pentru că, altminterea, după arătarea ce ni s-a dat de la acel departament, cu începerea anului nou financiar, ordonanţa poate rămâne anulată.
Odată cu aceasta, mai arătăm că, întrucât ne priveşte pe noi, suntem gata a merge în cursul acestei luni (decembrie 1930), şi cel mult în cea viitoare (ianuarie 1931), spre a împlini această însărcinare. Rugăm, însă, ca în acest scop să binevoiţi a dispune să se împlinească prin biroul Sfântului Sinod următoarele:
1. Să ni se pună la îndemână dosarul complet al corespondenţei anterioare ce este în legătură cu această chestiune (adică de la Sfântul Sinod, de la Mitropolia Ungrovlahiei şi de la Consiliul Central Bisericesc), spre cercetare şi cunoaşterea celor săvârşite în această chestiune până acum;
2. Să ni se arate, în scris, de ce sumă ar dispune delegaţia în cazul unei bune achiziţiuni la Ierusalim, adică, în cazul arvunirii unui teren sau unui local propriu scopului urmărit;
3. Să se hotărască numele persoanelor ce urmează a pleca la Ierusalim pentru continuarea cercetărilor şi tratărilor ce ar putea avea loc în asemenea scop;
4. Acestor persoane să li se facă fără întârziere demersurile cuvenite la Ministerul de Externe pentru obţinerea actelor şi corespondenţei de trebuinţă;
5. Să se lămurească în scris rostul ieromonahului Gherasim Luca, aflat actualmente în Ierusalim, trimis cam în acelaşi scop.
Socotind că această chestiune, care durează încă din anul 1906, deci de vreo 24 de ani, trebuie să ia cât mai curând sfârşit bun, mai rugăm să binevoiţi a dispune ca biroul Sfântului Sinod să împlinească fără întârziere tot ce se va hotărî în această chestiune“3. (Va urma)
1 Arhiva Sfântului Sinod, Dosar 299\1930 f 5, 63-64.
2 Arhiva Sfântului Sinod, Dosar 320\1931 ,f 13.
3 Visarion, Episcopul Hotinului, În chestiunea căminului românesc din Ierusalim, pp. 10-11.