Mitropolitul Visarion Puiu şi organizarea bisericească

Personalitate marcantă a vieţii noastre bisericeşti, Mitropolitul Visarion Puiu (1879- 1964) a fost cunoscut nu doar pentru ecumenismul său autentic, ci şi prin aprigul condei, fiind un adevărat polemist. În acest sens monumentală rămâne scrisoarea sa deschisă adresată lui Stalin, pe 14 septembrie 1939, pe când ocupa scaunul de Mitropolit la Cernăuţi.

 

Mitropolit al Transnistriei cu sediul la Odesa, în perioda 1942-1944, Visarion Puiu a rămas în străinătate după evenimentele de la 23 august 1944. În ciuda istoriografiei oficiale, Visarion Puiu a ales calea pribegiei fortuit, şi nu pentru a se pune la adăpost de sovietici.

 

 

 

 

Salvat de hirotonia unui ortodox croat

 

 

 

 

Ca reprezentant al patriarhului Nicodim Munteanu, pe 15 august 1944, Visarion Puiu a participat la hirotonia unui episcop ortodox croat la Zagreb. Încă de la formarea Regatului Croaţiei - în urma invadării Iugoslaviei în 1941 de trupele germane, noul guvern croat a dorit înfiinţarea unei Biserici Ortodoxe Croate, care să-i cuprindă pe cetăţenii croaţi de religie ortodoxă, total separată de Patriarhia Serbiei. Este important de semnalat faptul că în noul stat croat intrau zone cu populaţie exclusiv sârbă, pe care regimul ustaş de la Zagreb o dorea subordonată şi spiritual unei Biserici naţionale alta decât cea sârbească. Constituţia noii Bisericii a apărut în grabă, în 1942, pe 5 iulie. Preoţi şi credincioşi ortodocşi existau, unii fiind chiar miniştri în noul guvern, însă nu existau ierarhi. Din acest motiv, privirile guvernanţilor croaţi s-au îndreptat spre ierarhii ruşi din Serbia. Din 1917, o parte a ierarhilor şi clerului rus, care scăpase de prigoana bolşevică, se stabilise, la invitaţia Bisericii Ortodoxe Sârbe, în Iugoslavia, unde a şi format Biserica Ortodoxă Rusă din Exil, cunoscută şi sub numele de Sinodul de la Karlovitz, după numele localităţii unde îşi avea sediul. Formată din „ruşi-albi“, Biserica Ortodoxă Rusă din Exil se păstrează până astăzi (deşi recent s-a unit cu Patriarhia Moscovei) pe linia tradiţiei şi a conservatorismului bisericesc. Persoana care părea cea mai nimerită să preia titlul de mitropolit şi a răspuns pozitiv acestei invitaţii a fost ierarhul Germogen, fost mitropolit de Novomoskovsk, a doua persoană în ordine ierarhică din sinodul rusesc, după mitropolitul Anastasi.

 

 

Prin lege, existenţa Bisericii Ortodoxe Croate a fost oficial confirmată pe 3 iulie 1941, iar pe 5 iulie Arhiepiscopul Germogen a anunţat că accepta titlul de Mitropolit al Zagrebului şi conducător al Bisericii Ortodoxe Croate.

 

 

Bisericile ortodoxe, cu excepţia celei bulgare şi române, nu au recunoscut existenţa noii Biserici Ortodoxe Croate. Mitropolitul Visarion Puiu a fost prezent la hirotonia celui de-al doilea episcop al Bisericii Ortodoxe Croate, Spiridon Mifka. Atât acesta, cât şi bătrânul mitropolit Germogen, cât şi cea mai mare parte a clericilor croaţi au fost împuşcaţi fără judecată de partizanii lui Tito în 1945. Participarea lui Visarion Puiu la hirotonia lui Spiridon Mifka, i-a salvat practic viaţa.

 

 

 

 

Scrisoare către Nicolae Iorga

 

 

 

 

Cât timp a fost prezent în ţară, dar şi în exil, Mitropolitul Visarion Puiu era cunoscut drept „o gură bogată“, un om care spune adevărul cu orice preţ şi din acest motiv intra rapid în contradicţie nu doar cu autorităţile civile, ci şi cu cele bisericeşti. Remarcabile pentru talentul său rămâne culegerea de articole „Glas în pustie“ (Chişinău, 1931 şi 1935), care vădeşte un adevărat caracter polemic. Dincolo de derapajele sale, să spunem, Visarion Puiu a fost un mare vizionar şi un ierarh preocupat de dezvoltarea Bisericii.

 

 

Iată, în acest sens, fragmente din scrisoarea pe care mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu a trimis-o pe 20 aprilie 1939 savantului Nicolae Iorga:

 

 

„În legătură cu împlinirea acestei vacanţe şi din dorinţa ca viitoarea cârmuire a bisericii să nu rămână fără roade, iată care este rugămintea mea: Determinaţi, în ce chip veţi crede Dvs. mai potrivit, a se cere din vreme presoanelor care ar năzui spre acestă atât de înaltă treaptă şi plină de răspundere bisericească (e vorba de alegerea unui nou patriarh - n. r.), un prealabil program, din care să se vadă în ce măsură îşi dau seama de stările prezente din Biserică şi cu ce gânduri pornesc doritorii spre acestă culme grea. Apoi, daţi îndemnul şi sprijinul vostru celui care va fi ales, spre a realiza neapărat următoarele lucruri de care întocmirea administrativă a bisericii astăzi are mare lipsă:

 

 

 

 

Mitropolitul a prevăzut înfiinţarea cotidianului „Lumina“

 

 

 

 

1. Organizarea prin lege a Patriarhatului, condiţiile de alegere, investiture şi instalarea Patriarhului, apoi, stabilirea canonică a atribuţiilor şi drepturilor sale în Sf. Sinod şi în întreaga noastră Biserică, precum şi determinarea situaţiei materiale necesare acestui for de înaltă conducere bisericească.

 

 

2. Refacerea legii actuale de organizare bisericească, nefiind în totul pe temeiurile canonice şi nici „şaguniană“, şi dovedită prin experienţa cu lipsuri şi nepotriviri pentru consolidarea unităţii bisericii, promovarea activităţii clerului de toate gradele şi întărirea credinţei în popor.

 

 

3. Reorganizarea învăţământului teologic în şcolie bisericeşti şi în cele ale învăţământul public, astăzi destrămat şi neîndestulător.

 

 

4. Reorganizarea monastirilor şi vieţii monahale aflate în completă amorţire.

 

 

5. Reîntregirea bisericească a neamului românesc prin readucerea la matcă a celor uniţi cu Roma.

 

 

6. Consolidarea legăturilor cu bisericile ortodoxe surori, astăzi iluzorie, începând cu conferinţele panortodoxe şi cu sprijinirea celor slabe şi sărace.

 

 

7. Ridicarea unei catedrale în capitala ţării.

 

 

8. Organizarea prin lege deosebită a chivernisirei averilor bisericeşti.

 

 

9. Îmbunătăţirea stării materiale a clerului de toate gradele.

 

 

10. Organizarea producerii şi răspândirii literaturii religioase de toate nuanţele.

 

 

11. Procurarea unui cămin de găzduire pentru membrii Sf. Sinod în Bucureşti.

 

 

12. Un ziar bisericesc pentru cler şi popor.

 

 

La care urmează, desigur, a se adăuga mulţimea celorlalte puncte de activitate ivite din felurite împrejurări aduse de vremi“, scria Visarion Puiu.

 

 

Orice cititor obiectiv al acestei scrisori poate observa că programul propus de mitropolitul Visarion Puiu lui Nicolae Iorga este dincolo de veacuri şi de o stringentă actualitate. Şi că seamănă izbitor de mult cu „programul ecclesial“ al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Semn că suntem pe drumul cel bun…