Monahul Gamaliil Păvăloiu, tipograful de la Neamţ

Un articol de: Adrian Nicolae Petcu - 06 Septembrie 2011

S-a născut în 1899, în Clipiceştii Putnei din ţinutul Vrancei, într-o familie de credincioşi ortodocşi. În anul 1923 a intrat pe poarta Mănăstirii Neamţ, unde, după o perioadă de noviciat, a fost tuns în monahism cu numele de Gamaliil. În 1925, când Mănăstirea Neamţ a cumpărat o tipografie, monahul Gamaliil a primit ascultarea de a se ocupa de funcţionarea tipografiei şi îngrijirea şi difuzarea tipăriturilor. Până în 1960, monahul Gamaliil s-a ocupat de îngrijirea tuturor cărţilor care se tipăreau la Mănăstirea Neamţ, semnate de autori precum patriarhul Nicodim Munteanu, monahii Meletie Nicuţă, Mina Prodan sau Damaschin Trofin. De asemenea, s-a ocupat de editarea a mii de cărţi, precum "Urmarea lui Hristos", diferite cărţi de rugăciuni, "Viaţa Sf. Ioan cel Milostiv", "Viaţa Sf. Mucenic Gheorghe" şi multe altele, în perioada interbelică existând atât o efervescenţă prin cantitatea tipăriturilor nemţene, cât şi o largă difuzare în rândurile credincioşilor însetaţi după izvorul dreptei credinţei. Ziua corecta manuscrise şi difuza cărţi bisericeşti, iar noaptea participa la slujbele din biserică. După desfiinţarea tipografiei, monahul Gamaliil a rămas în Mănăstirea Neamţ, de acum fiind dedicat total vieţuirii monahiceşti. La 9 aprilie 1998, bătrânul tipograf al Neamţului, monahul Gamaliil, trecea în lumea drepţilor.