Moralitatea în societatea contemporană
Una dintre cele mai agresive patimi ale zilelor noastre este desfrânarea. Este greu să luptăm cu vicleşugurile acestei patimi, mai ales că le găsim pretutindeni. La începutul anilor '90, s-a produs o invazie necontrolată a pornografiei, devenită bun de consum. Din păcate, cei mai expuşi sunt adolescenţii şi tinerii. Lupta este una grea şi de durată. Sfânta Maria Egipteanca ne arată că eliberarea deplină poate dura o perioadă direct proporţională cu robia noastră faţă de ea sau chiar o viaţă întreagă.
În urmă cu un mileniu şi jumătate, o femeie de moravuri uşoare a renunţat la o viaţă plină de plăceri pentru singurătatea şi sălbăticia pustiei. Timp de 47 de ani s-a luptat pentru cei 17 ani petrecuţi în desfrânări de tot felul. Astfel, cea mai mare păcătoasă, Maria Egipteanca - căci despre ea este vorba -, a primit în dar sfinţenia, devenind cel mai concludent exemplu de pocăinţă. Astăzi, societatea contemporană a devenit atât de pervertită, încât modelul Sfintei Maria Egipteanca trece neobservat. Trăim într-o epocă a libertăţilor de tot felul, a ridicării patimilor la rang de virtute. "Patimile par a fi cultivate cu multă intensitate, până la paroxism, încât părinţii duhovniceşti de altădată au avut perfectă dreptate spunând că patimile călăresc lumea aceasta, în timp ce virtuţile creştine sunt luate în derâdere şi adesea uitate", spune pr. prof. dr. Ioan C. Teşu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi. Dar cea mai agresivă dintre patimi, mai susţine părintele, este patima desfrânării, şi citează pe Sfântul Ioan Casian care, denunţându-i viclenia şi gravitatea, spunea că această patimă atacă neamul omenesc din primele momente ale tinereţii (din primele clipe în care se deşteaptă pofta şi plăcerea) şi este biruită de foarte puţini până la moarte. Printre aceştia se numără şi Sfânta Maria Egipteanca, care şi-a dat seama de amploarea decăderii şi s-a pocăit plângând şi rugându-se departe de lume şi de ispite, în pustiul Iordanului. Este greu să luptăm cu momelile acestei patimi astăzi poate mai mult ca oricând, mai ales că le găsim pretutindeni. "Analiştii "spiritului vremii" vorbesc despre eliberarea sexuală a femeii, despre emanciparea şi democratizarea relaţiilor sexuale, despre o nouă "dezordine amoroasă", ceea ce trădează o lume erotizată, o lume aflată în căutarea şi cultivarea plăcerilor, de cele mai multe ori inferioare şi trupeşti", nuanţează pr. Ioan C. Teşu. Limita de jos a vulgarităţii Mesajul sexual atât de prezent şi tolerat de contemporani a explodat la începutul anilor â90 în România, susţine Mirel Bănică, cercetător ştiinţific la Academia Română. "S-a produs o invazie profundă, abundentă şi complet necontrolată a pornografiei de natură occidentală, în sensul că ea iese din subteran şi devine bun de consum. Şi cred că această lipsă de control care s-a produs atunci este specifică nu atât României, cât tuturor ţărilor comuniste. Pornografie şi imagini cu tentă sexuală există şi în Occident, numai că ele sunt mult mai bine filtrate în ceea ce priveşte publicarea şi difuzarea lor, sunt concentrate în anumite locuri ştiute ca fiind locuri de viciu." Acesta vorbeşte şi despre o "vălmăşie a imaginilor", şi aduce ca exemplu tarabele unde găsim cărţi de bucate lângă reviste dedicate sexualităţii umane. O altă ruptură s-a produs la orizontul anilor 2000, odată cu democratizarea internetului. "Nu ştiu cum se face, dar întotdeauna pornografia a mers cu avansul tehnologic, pentru că sunt foarte mulţi bani în această industrie şi întotdeauna a fost interesată de cele mai noi cuceriri ale tehnicii pentru a-şi difuza mesajul; acesta este un paradox al lumii moderne. Internetul s-a democratizat, nu mai este doar un instrument de lucru pentru cercetători şi oameni de ştiinţă, ci el a pătruns în casele tuturor. Fiind o mare democraţie şi o mare grădină deschisă, unde găseşti orice, dar trebuie să ştii să culegi, internetul este un mare purtător al imaginilor de genul acestora. Internetul este un instrument pur vizual, şi cel care îşi ţine ochiul curat îşi ţine şi sufletul curat. Sunt aici ispite care erau greu de bănuit în urmă cu mai puţin de 10 ani, iar Biserica are un cuvânt greu de spus. Cred că e o patimă modernă de care nu ne putem lipsi, pe de o parte, dar care este un mare pericol, pe de altă parte. E foarte greu să discerni grâul de neghină în acest caz", mai spune Mirel Bănică. În România presiunea imaginilor sexuale sau cu tentă sexuală este mai mare decât în Occident, pentru că ele nu sunt filtrate, şi nu doar în publicitate, ci şi în televiziuni. "Lipseşte parcă un anumit minim de bun-simţ, pentru că în acea disperată şi nebunească goană după rating, cum spun ei, ceea ce vinde cel mai bine, tot corpul, tot sexualitatea este. Şi s-a intrat într-un soi de spirală infernală în care toată lumea pierde, pentru că s-a ajuns la limita cea mai de jos a vulgarităţii. Un teolog cred că ar spune că e o patimă. Oamenii s-au obişnuit cu genul acesta de imagini, spre exemplu numai dimineaţa, în metrou sau autobuz întâlnim acea masă de oameni care citeşte cu pasiune tabloidele -ziare care nu spun nimic de fapt. Pentru mine este foarte clar că acolo este un fenomen de dependenţă clară. Aşa cum unii îşi beau cafeaua de dimineaţă, alţii îşi iau porţia de scandal, de imagini deşănţate la limita limitei pornografiei, îmi pare rău să spun - şi nu sunt un pudibond. Lucrul acesta dă o foarte mare dependenţă din care se poate ieşi foarte greu", crede cercetătorul ştiinţific. "Păcatul alterează psihicul şi spiritul adesea ireversibil" Şi aşa se deschide o imensă cutie a Pandorei. Cei mai expuşi sunt adolescenţii şi tinerii. "Genul acesta de imagini şi de informaţii de natură sexuală a devenit monedă de schimb în curtea şcolii, în sălile de clasă. Deci, se consumă", conchide Mirel Bănică. Psihologul clinician Mihaela Sahlean este de aceeaşi părere: "Generaţia tânără de astăzi, din păcate, este asaltată, inundată de enorm de mulţi stimuli cu conotaţie sexuală, mai mult sau mai puţin expliciţi, şi aş face aici trimitere în special la internet şi la mass-media. Pentru dependentul sexual aceşti stimuli sexuali sunt asemenea alcoolului pentru alcoolici, asemenea drogului pentru dependenţii de drog". Odată activaţi aceşti stimuli, se ajunge la consumul de filme pentru adulţi, de pornografie care "practic îi intoxică treptat, le întăreşte dependenţa, ajungând sclavii unor dorinţe păcătoase, unor dorinţe murdare care le alterează psihicul şi spiritul adesea ireversibil", mai spune psihologul, care explică că dependenţii au autocontrolul foarte diminuat. "Un alt aspect negativ, ambalat din păcate farmaceutic de această dată, este acea promisiune a performanţei sexuale prin pastile, pilule, tablete. Putem estima moralitatea unei societăţi prin consumul de pastile ce promit performanţe sexuale, cât şi prin consumul de contraceptive. Adică momentul intim dintre bărbat şi femeie nu mai este privit ca mijloc de procreare, ci, din păcate, devine scop în sine, cu alte cuvinte, devine prioritate. Astfel, putem întâlni hipersexualitatea în toate formele ei: nimfomania, donjuanismul, care ajung modele, din păcate, promovate şi apreciate într-o societate în declin", susţine lect. univ. dr. Mihaela Sahlean, care spune că "nevoia sexuală este fiziologică, pe când dependenţa sexuală implică o tulburare în plan comportamental. Preocupările sexuale exagerate determină o îndepărtare de la normalitatea comportamentală. Dependenţa sexuală este o sexualitate compulsivă, asupra căreia nu mai există control". De la această toleranţă a mesajului sexual, care s-a transformat în dependenţă, s-a ajuns ca "în relaţiile dintre parteneri - fie că este vorba de o prietenie, fie că este vorba de familie sau căsnicie - să fie căutată adesea plăcerea personală, fizică, juisarea trupească, ignorându-se adevăratele calităţi ale "sufletului pereche". Mare parte dintre tinerii de astăzi, atunci când se implică într-o relaţie, pun preţ nu atât pe valorile comune, pe moralitatea sau calităţile spirituale ale celuilalt, ci sunt "fermecaţi" de aspectul fizic, de înfăţişare, de ţinuta care se vrea tot mai provocatoare, de stilul tot mai libertin, toate acestea considerate a fi expresii ale lipsei de prejudecăţi, forme de dezinhibare", spune pr. prof. dr. Ioan C. Teşu. Desfrânatul nu mai vede în celălalt un "cineva", o persoană care s-a implicat în această relaţie din dorinţa de a-şi completa anumite doruri nealinate şi de a-şi împlini anumite trebuinţe nu atât trupeşti, cât mai ales spirituale - nevoia de comunicare şi dialog, de completare şi comuniune -, ci un "ceva" având calităţile unui obiect. Iar dacă subiectul sau persoana trebuie cucerită, obiectul pur şi simplu trebuie posedat". Relaţia conjugală are binecuvântarea Bisericii Părintele vorbeşte şi despre lupta cu această patimă şi despre discernământul credinţei noastre ortodoxe în privinţa poftei şi a plăcerii trupeşti. "Afectele" nevinovate, care au pătruns după căderea protopărinţilor în păcat, cât timp sunt satisfăcute "în mod natural şi normal, ajută la înduhovnicirea trupului, la sublimarea facultăţilor lui şi conduc întreaga fiinţă umană către desăvârşire. Atunci când, dimpotrivă, sunt satisfăcute în mod păcătos şi pătimaş, ca expresii ale iubirii de sine, ele sunt piedici în calea împlinirii umane şi a mântuirii. Biserica Ortodoxă nu recomandă distrugerea sau suprimarea lor, ci sublimarea sau pnevmatizarea acestora, orientarea lor într-o direcţie spirituală, care să conducă la înduhovnicirea întregii fiinţe şi vieţi umane". "Aşadar, plăcerea procurată de relaţia trupească sau conjugală dintre bărbat şi femeie nu este considerată odioasă sau păcătoasă atât timp cât ea respectă sensul şi finalitatea pe care Dumnezeu i-a dat-o: aceea de manifestare, chiar şi la acest etaj - trupesc -, a iubirii plenare dintre cei doi şi conducând spre darul naşterii de prunci. Însă lipsa disciplinei în împlinirea ei îi aduce fiinţei umane multe frustrări şi neîmpliniri, pentru că, pe de o parte, putem observa că oamenii, din acest punct de vedere, se împart în unii care luptă să îşi controleze şi să îşi spiritualizeze aceste facultăţi, în timp ce alţii trăiesc în robia grea a unui trup rebel, iar pe de altă parte, împlinirea acestei funcţii, satisfacerea acestui afect, poate deveni izvorul unor mari împliniri trupeşti şi sufleteşti din viaţa omului sau, în mod contrar, sursa unor frustrări, dezechilibre şi grave neîmpliniri." Lupta împotriva ei este una grea şi de durată. Sfânta Maria Egipteanca ne arată că eliberarea deplină poate dura o perioadă direct proporţională cu robia noastră faţă de ea sau chiar o viaţă întreagă, pentru că rămâne amintirea ei păcătoasă. Soluţiile propuse de pr. Ioan C. Teşu sunt fie ascetice, adresate trupului: cumpătarea la mâncare, băutură şi somn, adică înfrânarea sau postul trupesc; paza simţurilor, în special văzul, auzul, pipăitul şi mirosul, dar şi a gândurilor şi a minţii, prin trezvie; supravegherea comportamentului, a îmbrăcămintei, a gesturilor şi a cuvintelor noastre, dar şi a celor prin care "vine ispita". Dintre mijloacele duhovniceşti de luptă împotriva ei recomandă: discernământul spiritual; respingerea amintirilor şi a fanteziilor de această natură; evitarea tuturor ocaziilor care ar putea declanşa patima; sfătuirea duhovnicească, alături de un părinte spiritual încercat şi mărturisirea sinceră a păcatelor şi a gândurilor şovăielnice înaintea sa; rugăciunea stăruitoare de cerere a ajutorului lui Dumnezeu; lectura duhovnicească; meditarea asupra frumuseţilor familiei şi a căsniciei creştine. Dar şi binecuvântare în familie "Oprindu-ne asupra acestui din urmă mijloc ascetic de luptă menţionat şi în mod deosebit în acest an consacrat Sfintei Taine a Cununiei, mai spune pr. prof. dr. Ioan C. Teşu, aş dori să menţionez faptul că spiritualitatea ortodoxă dezvoltă cea mai frumoasă şi înaltă învăţătură despre rostul soţilor, unul în viaţa celuilalt, şi a familiei creştine în desăvârşirea umană. Învăţătura răsăriteană consideră că Dumnezeu, în atotştiinţa, atotînţelepciunea şi iubirea Sa infinită, ştie că viaţa omului este plină de încercări şi ispite şi că scopul acesteia - mântuirea - este un ideal dificil de ajuns şi, din bunătatea Sa negrăită, îi oferă omului "ajutor pe potriva sa". Astfel, pentru soţul creştin, soţia sa reprezintă cea mai înaltă şi frumoasă binecuvântare pe care o poate primi el în viaţa aceasta, pentru ca ea să îi împodobească existenţa cu trăsăturile legate mai ales de feminitatea sa: delicateţe, bunătate, tandreţe, blândeţe şi puritate, virtuţi fundamentale în dobândirea desăvârşirii. În mod similar, pentru femeia creştină, soţul ei constituie cel mai înalt dar care îl poate ea primi, pentru ca şi el, la rândul său, să-i împodobească viaţa soţiei sale cu însuşirile legate mai ales de fermitatea, voinţa, caracterul şi consecvenţa sa. În cadrul familiei, fiecare dintre ei îi oferă celuilalt ceea ce are mai frumos şi înalt, nesărăcind cu nimic, ci sporind şi îmbogăţindu-se pe el şi pe celălalt, într-un dialog sublim al iubirii şi dăruirii. Într-o ultimă exprimare, putem spune că biruinţa deplină asupra patimii desfrânării presupune luptă intensă, mărturisire curată şi sinceră şi speranţă în ajutorul lui Dumnezeu."