Muşchiul inimii, reparat cu ajutorul celulelor suşă cardiace

Data: 16 Noiembrie 2011

Oamenii de ştiinţă de la University of Louisville, din Statele Unite ale Americii, au folosit cu succes celulele suşă cardiace, extrase din inima unui pacient, pentru a repara ţesuturile vătămate din miocardul aceleiaşi persoane. Medicii au constatat cu această ocazie şi o îmbunătăţire a capacităţii inimii de a pompa sânge în organismul pacientului. Oamenii de ştiinţă americani au declarat că acesta a fost primul caz raportat comunităţii ştiinţifice internaţionale în care celulele suşă cardiace au fost utilizate cu succes în tratarea unor afecţiuni cardiace umane. Testul preliminar a fost realizat pe pacienţi care sufereau de insuficienţă cardiacă şi care au suportat o operaţie de bypass cardiac. În timpul procedurii, medicii au extras o bucată din ţesutul cardiac, din atriul drept al inimii. În timp ce pacientul era cusut, savanţii au izolat celulele suşă cardiace din acea mostră de ţesută, pe care le-au cultivat apoi în laborator până când au obţinut circa 2 milioane de astfel de celule suşă pentru fiecare pacient. Celulele au fost apoi injectate în corpul pacienţilor, după 100 de zile de la prelevare, iar rezultatele sunt considerate încurajatoare, chiar dacă vor fi necesare şi alte studii similare.