Naşterea strategiei de dezvoltare

Un articol de: Liviu Antonesei - 05 Noiembrie 2007

Nu am participat zilele trecute la prezentarea şi dezbaterea strategiei de dezvoltare a municipiului nostru în „orizont 2020“, realizată de firma internaţională „Haute Europe“, la comanda Primăriei. Nu am participat, dar am urmărit-o încă de la primele informaţii postate pe site-ul principalei instituţii administrative a oraşului. Am consultat-o şi în forma definitivă, am urmărit reacţiile şi comentariile administratorilor, politicienilor, analiştilor, jurnaliştilor şi pe cele ale cetăţenilor obişnuiţi. Ştiu că unii politicieni au atacat-o, în primul rând din motive politice, iar alţii au apărat-o cu acelaşi entuziasm, din motive la fel de politice. De-abia făcută publică, strategia va fi atacată şi în instanţă, pe motivul unui viciu de procedură, din păcate foarte real! Aşa se petrec lucrurile la noi, e aproape imposibil să nu intervină şi măcar una-două nereguli, ce ar fi putut fi evitate cu uşurinţă. A mai fost atacată şi pe motivul costurilor, dar nu am competenţa necesară pentru a diagnostica excesul, dacă acesta există.

Acum, nu-mi rămâne decât să sper că strategia de dezvoltare e urbei noastre va ieşi întreagă din toată această vânzoleală, în unele privinţe motivată, în altele cu totul excesivă. Cu o butadă, totuşi destul de banală, dar nu originalitatea mea e în chestiune aici, aş spune că primul merit al acestei strategii este acela că există. Cel de-al doilea că identifică, dintr-un ansamblu de peste 120 de proiecte de dezvoltare, pe cele 20 cu grad zero de prioritate, deci, pe de o parte vitale dezvoltării urbane imediate a Iaşului, pe de alta, care conţin şi potenţial de dezvoltare viitoare, un fel de „germeni“ ai dezvoltării. Nu voi intra în chestiuni de detaliu, aceasta este sarcina analiştilor specializaţi, voi mai face însă o observaţie generală - cele 20 de proiecte selectate ca urgenţe maxime aparţin, cu toatele, zonei ce începe să se numească „economia cunoaşterii“. Este un lucru foarte important din cel puţin trei motive: aceasta este tendinţa mondială cea mai recentă; este o economie axată pe tehnologii curate şi consum de inteligenţă; în sfârşit, este cea mai adecvată potenţialului specific al oraşului nostru, un oraş al culturii, universităţilor şi cercetării. Să dea Dumnezeu să fim noi în stare să punem în valoare acest uriaş potenţial! Însă luaţi cu strategiile înalte, n-ar trebui să uităm gravele suferinţe ale infrastructurii urbane a Iaşului, de la starea reţelei rutiere şi dificultatea accesului în oraş şi a circulaţiei în interiorul acestuia până la aeroportul internaţional, serviciile publice, furnizarea de utilităţi şi aerul părăginit nu doar al cartierelor proletare, ci şi al blocurilor centrale. Proiectele selectate de strategie presupun şi atragerea masivă de capital străin. Or, acesta soseşte acolo unde condiţiile sunt favorabile. Nu mă refer doar la avantajele economice pe care le-ar putea avea investitorii, legislaţia este acum destul de favorabilă, ci şi la condiţiile civilizate de convieţuire în zonă. Problema este să ştim să devenim nişte gazde mai bune decât reuşim acum, or aceasta nu este o simplă chestiune de „brand“, ci şi una care ţine de condiţii. Nu cred că „schimbarea la faţă“, pentru început, a clădirilor centrale ar solicita costuri foarte mari, mai ales că ar putea fi cointeresaţi, prin sistemul de impozitare, chiar locatarii acestora, agenţi economici sau persoane fizice. Nu cred, desigur, că urâtele blocuri din Piaţa Unirii ar putea deveni nişte capodopere arhitectuale, însă îngrijite, renovate, ar deveni cam la fel de acceptabile ca şi Hotelul Unirea. Trebuie, de asemenea, rezolvată chestiunea circulaţiei auto dificile din oraş. Mă îndoiesc, văzând rezultatele, că soluţia adoptată prin sensurile unice etc în primăvară valorează mai mult decât o frecţie la un picior de lemn. Când numărul de autovehicule s-a mărit de peste 20 de ori din 1989 încoace, iar reţeaua de străzi este practic aceeaşi, putem schimba regulile de circulaţie în fiecare zi, iar rezultatul va fi practic nul! Mai ales că nu întrevăd mari posibilităţi de lărgire a străzilor ori de construire a altora noi în zonele actuale ale urbei. Dacă dorim să reducem aglomeraţia sufocantă, se impun soluţii efective, nu astfel de paleative. Ce-ar însemna asta? Ducerea la bun sfârşit a câtorva proiecte despre care se vorbeşte. În primul rând, aş saluta demararea procedurilor pentru construirea şoselei de centură, deplângând lentoarea acestora. Aceasta ar scoate o parte din traficul greu din oraş - vehiculele în tranzit n-ar mai străbate inutil urbea, iar cele care au destinaţie Iaşul ar folosi intrarea cea mai apropiată de ţinta lor finală. În al doilea rând, construirea pasarelei de la Fabrica de Ţigarete, care ar simplifica legătura dintre centrul oraşului şi cartierele de peste linia ferată, ce depăşesc de vreo trei ori oraşe de dimensiunea Vasluiului. La fel de necesară mi se pare şi pasarela, de fapt, un fel de viaduct, Tătăraşi - Târgu Cucului. Despre ambele se vorbeşte de când eram eu copil, iar acum mă apropii, lent!, de pensie. Pasarela de la Ţigarete părea redescoperită de dl. Nichita, dar am senzaţia că a şi uitat-o între timp! În sfârşit, trebuie făcut ceva în chestiunea parcărilor multinivelate. La ore de vârf, chiar străzi în principiu largi, cum sunt Copoul sau Bulevardul Alexandru cel Bun, cu maşini parcate pe ambele sensuri, se... micşorează! Dacă mai trece şi un tramvai prin mijlocul lor, blocajul e gata! Este bine, prin urmare, că avem o strategie generală de dezvoltare în „orizont 2020“ a oraşului, dar o dată cu urmărirea acesteia, ar trebui să reuşim să transformăm şi la detalii oraşul, astfel încât acesta să devină nu doar atractiv pentru străini, ci pur şi simplu şi un mediu de viaţă mai plăcut pentru noi înşine. Fiind cu puţină vreme înaintea alegerilor locale de anul viitor, desigur că voi mai interveni în chestiunile ce ţin de o mai bună administrare a urbei noastre.