Nebunul satului

O barză, a țipat nebunul satului. Uite-o colo pe câmp!

Barză în toiul iernii? Fugi d-aci. O fi fost vreun aeroplan și tu...

După vreo săptămână, unul dintre ei a găsit o grămăjoară de ouă în zăpadă. Erau mai mari decât ouăle de curcă. Sunt de la păsărea aia pe care a văzut-o nebunul, a zis acesta, și a pus ouăle în căciulă, întorcându-se cu ele acasă. Se gândea să le prăjească în tigaie. I-ar fi trebuit însă una de dimensiuni uriașe, cum nu avea nici unul dintre oamenii din sat. Apoi i s-a năzărit c-ar putea să nu fie bune la gust, ba chiar c-ar putea să moară otrăvit. Cine știe ce spurcăciune a cerului le ouase!

Tocmai începuseră să cadă păsările din curte la clocit. A vârât ouăle găsite sub burta uneia dintre ele și a așteptat să vadă ce iese. Pe la începutul primăverii s-au auzit puii piuind. Mai apoi au început să umble prin curte.

Puteau fi văzute printre ei, ținându-se după cloșcă peste tot, câteva aeroplane mici. După care, crescând tot mai mari, acestea s-au ridicat de la pământ, dispărând într-o direcție necunoscută.

Sunt aeroplane, a strigat nebunul satului, arătând cu degetul spre ele.

Ba sunt berze, s-au grăbit ceilalți să-l contrazică. Dacă-i așa, de ce pleacă taman atunci când ar trebui să vină?, a întrebat din mijlocul drumului nebunul.

Nu s-a obosit însă nimeni să-i răspundă. Cum să se coboare la mintea lui?