Neştiuta cerere

"Iar Iisus mergea înaintea lor şi ei erau uimiţi şi mergeau după El şi se temeau"

Aceste cuvinte descriu cum nu se poate mai bine atmosfera apăsătoare premergătoare Răstignirii. Iisus înainte, apostolii şi mulţimile după; clipă definită prin uimire şi teamă. Se apropia Răstignirea Mântuitorului, uimirea muritorilor de rând şi teama cărturarilor de frunte. Nebănuitele cuvinte: Bucuraţi-vă, nu vă temeţi! - erau departe, ascunse după o Golgotă de cer. Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, au cerut Mântuitorului dreptul de a sta de-a dreapta şi de-a stânga Lui, întru slavă, în cer. Cerere refuzată de Cer: "Nu ştiţi ce cereţi!" Prin Iacob şi prin Ioan este mustrată omenirea de atunci, de acum, de oricând şi de oriunde... A cere este o înaltă ştiinţă, ştiinţă fără teorie: acest a şti fără a şti putere atât de multă are, încât cei tari în teorii să-l dovedească nu-s în stare; căci ei n-ajung prin cugetare, pân-la a nu mai şti ştiind, orice ştiinţă depăşind, - mărturiseşte Sfântul Ioan al Crucii. Dacă privim cu atenţie în viaţă ca printr-o perdea de abur sufletesc, observăm că puterea ne aparţine: putem să ne oferim ceea ce vrem dar nu vrem să ne oferim ceea ce putem. Întrebarea care se pune acum este următoarea: mai ştim să cerem? Prin ştiinţa cererii, omul îşi începe dialogul cu Dumnezeu, dialog care nu poate ocoli patimile, Răstignirea, dar mai ales Învierea. A şti să ceri înseamnă a şti să oferi, a şti să oferi înseamnă a şti să fii mare; cei mari sunt mari în măsura în care ştiu să se facă înţeleşi, adică în măsura în care reuşesc să redevină mici. În toate familiile, cel mic este cel mare, iar cel mare se micşorează dorind să redevină mic întru păcat, pentru a putea atinge Învierea. Ce fel de iubire poate marca viaţa unei femei păcătoase pentru a i se ierta mult? - este o altă întrebare la care femeia care a udat cu lacrimi şi cu mir picioarele Mântuitorului şi Cuvioasa Maria Egipteanca ne pot răspunde. Dacă voinţa îl părăseşte de multe ori pe om, conştiinţa îl urmează pretutindeni, ca umbră a Învierii. Spre deosebire de Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, cele două femei pomenite aici reuşesc să ne înveţe ce înseamnă a şti să ceri! Mântuitorul, Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri, ne-a învăţat cum să cerem şi ce să cerem: să se sfinţească Numele lui Dumnezeu, să vină Împărăţia lui Dumnezeu, să se facă voia lui Dumnezeu precum în cer aşa şi pe pământ, să ne dăruiască pâinea cea de toate zilele, să ne ierte greşelile precum şi noi iertăm, să nu fim duşi în ispită şi să fim izbăviţi de cel rău. Sfântul Efrem Sirul, cel care marchează slujbele Postului mare prin rugăciunea lui, ne arată ce să nu cerem (duhul trândăviei, al deznădejdii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert) şi ce să cerem (duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării, al dragostei, vederea greşelilor şi neosânda fratelui). Prin felul de a cere poţi parcurge drumul de la nisipul deşertului care-ţi arde sufletul la Potirul cu Trupul şi Sângele Celui coborât din cer, întâmpinat fiind de un anume Zosima (vezi viaţa Sfintei Maria Egipteanca), dar îl poţi parcurge şi invers: din vecinătatea Euharistiei, în pierzătoarele deşerturi ale iadului (vezi romanul polonezului Stefan Zeromski, Nostalgia păcatului). Tânărul Solomon, întrebat fiind ce doreşte, a cerut înţelepciune, nu aur, nu frumuseţe; tânărul de azi, întrebat fiind ce doreşte, ar trebui să răspundă: sensibilitate. Tinereţe fără bătrâneţe se poate traduce, simplu, prin sensibilitate. Iată o rugăciune către Duhul Sfânt în care ştim să cerem: Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.