Nevoia de credință

Până acum, patru state au trimis sonde pe Lună, dintre care unul a dus acolo și oameni și se pregătește s-o facă din nou. Sondele spațiale Voyager 1 și 2 au părăsit de mult sistemul solar și au intrat în spațiul interstelar. Voyager 1 se află la peste 23 de miliarde de kilometri de Pământ. Ambele sonde continuă să transmită date! La 400 de kilometri deasupra capetelor noastre se învârte Stația Spațială Internațională, lungă cât un stadion, asamblată pe orbită, bucată cu bucată, timp de 13 ani, și locuită permanent de un sfert de secol. În plus, se fac calcule pentru a trimite oameni pe Marte.

La capătul celălalt, ca să spunem așa, se află în lucru nanoroboții, de mărimea unei molecule, adică o milionime de milimetru. Între aceste două extreme se află numeroase performanțe tehnice și științifice.

În aceste condiții, ținând cont de presupusa rivalitate dintre știință și religie, precum și de semnalele privind tendințele de secularizare din diferite comunități și țări, e inevitabil să ne punem problema dacă nu cumva religia, indiferent de confesiune, nu e pe cale să devină desuetă. Mai e nevoie de credință?

Răspunsul este: Mai mult ca oricând!

Uitați-vă în jur! Uitați-vă la știri! Uitați-vă pe internet! Lumea e din ce în ce mai violentă, mai absurdă și mai greu de înțeles. Valorile sunt din ce în ce mai volatile. Colac peste pupăză, invadați de fake news, nici măcar nu mai știm ce să credem, iar bomboana pe colivă e așa-zisa inteligență artificială, care o fi bună când e folosită cu un scop util, pozitiv, dar de cele mai multe ori nu este așa, drept care confuzia noastră sporește, simțim cum ne fuge pământul de sub picioare și avem nevoie mai mult ca oricând de un reper absolut, neschimbător, stabil, definitiv.

Adică de Dumnezeu și de credință.

De altfel, tot mai mulți cercetători, confruntați cu marile mistere ale Universului, recunosc că trebuie să fie o explicație dincolo de adevărurile palpabile ale științei, după cum numeroși doctori care, spre lauda lor, au reușit o operație care nu părea să aibă sorți de izbândă mărturisesc că, de la un punct încolo, n-a fost doar mâna lor...

Din fericire, la acest capitol România stă bine: la recensământul din 2011, 99,79% dintre români s-au declarat credincioși (89,45% creștini ortodocși). Studiul mondial „Religiosity and ­Atheism Index” realizat tot pe-atunci de Institutul Gallup International - prin interviuri, nota bene, nu pe baza cifrelor din recensăminte - ne credita cu „doar” 89%, ceea ce însă ne clasa oricum pe locul șase în lume la religiozitate, fiind singura țară din Uniunea Europeană care apare în top 10 și printre puținele state în care numărul credincioșilor a crescut din 2005 până în 2012, și anume cu patru procente.

Dar restul lumii? Se bate multă monedă pe ideea că religia ar fi în pierdere de viteză mai ales în țările cele mai dezvoltate. Iată cum arată cifrele credinței, având ca reper topul Human Development Index (HDI) 2023, care ia în calcul calitatea ridicată a vieții, nivelul de dezvoltare a economiei și infrastructura tehnologică avansată: 1. Islanda - credincioși circa 80%; 2. Norvegia - 82%; 3. Elveția - 75%; 4. Danemarca - 80%; 5. Germania - 53%.

Nu prea pare că țările care oferă popoarelor lor cele mai bune condiții de viață s-au rupt de credință.