Noi suntem fiindcă El este

Pentru gândirea teologică, tot ce există vine de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu. El este alfa şi omega, sau cauza primă şi cauza finală a tuturor lucrurilor. Când zicem cauza primă şi cauza finală, imaginaţia noastră mediocră le spaţiază ca şi cum ar fi vorba de un răsărit şi de un apus, sau le distanţează în timp ca şi cum ar fi vorba de un început şi de un sfârşit. În realitate, ele există dincolo de spaţiu şi de timp şi se confundă într-unul şi acelaşi punct transcendent. Dacă vrem să desenăm curba unei circumferinţe, pornim de la un anume punct şi nu putem s-o desăvârşim decât întorcându-ne în acelaşi punct de unde am plecat. Ceva în felul acesta e cauza primă şi cauza finală, către care raportăm tot ce există şi evoluează în timp şi în spaţiu. Dacă obiectul gândirii metafizice este fiinţa în sine, toate ideile fiinţelor din lume se raportează ca idei relative la ideea absolută a fiinţei. Pentru gândirea teologică, fiinţa, care este obiectul metafizicii, se numeşte Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu spune despre sine în Exod: "Eu sunt Cel ce sunt". Noi suntem fiindcă El este; şi dacă El nu ar fi, nici noi nu am fi. Existenţa tuturor lucrurilor este în dependenţă cauzală de fiinţa lui Dumnezeu. Dacă El este adevărul, toate lucrurile adevărate sunt condiţionate de El, şi dacă El este frumuseţea, toate lucrurile frumoase sunt condiţionate de El.

(Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului)