Nu te mira de căderi

Căderile, neputințele, eșecurile sunt prilej de scandal și uimire, cel mai adesea. Ne mirăm de cei care s-au prăbușit sub povara greutăților și poate că îi compătimim. Călugări care nu au putut purta jugul castității au cedat tentației puterii sub una din formele ei multiple sau au început să acumuleze bunuri deși au depus votul sărăciei, preoți care își folosesc slujirea pentru interesul propriu, toate acestea, și nu numai, sunt prilej de tulburare și sminteală. Și totuși, avva Teodor de la Ferme sugerează că această sminteală nu este decât semnul discret al imaturității. În schimb avva aduce o perspectivă total nouă, inversă în raport cu simțul comun. „Un bătrân a venit la avva Teodor și i-a zis: «Iată, fratele cutare s-a întors în lume». Bătrânul i-a răspuns: «De ce te miri? Nu te mira de asta, ci mai degrabă dacă ai auzi că cineva a scăpat din gura dușmanului!»”

Avva Teodor înțelege mai bine decât mulți alții fragilitatea sufletului omenesc în războiul real și adesea devastator al spiritului. Înțelege iminența căderii de pe orice treaptă a vieții duhovnicești, poate tocmai din experiența luptelor și a nesiguranței proprii. Sub avalanșa ispitelor surprinzătoare este izbânda și nu căderea atât de facilă. Suntem foarte sensibili la rău, uneori ne hrănim cu veștile privind eșecurile celor din jurul nostru și uităm de eroismul care se ascunde în spatele unei vieți echilibrate, a unui parcurs pe care îl socotim „normal”.

Avva Teodor de la Ferme nu justifică prin cuvintele sale lenea spirituală și comoditatea; nu încurajează nepăsarea. Cuvintele sale, plasate într-un anumit context, vin să spună un lucru pe cât de simplu, pe atât de important: războiul nevăzut, condiție inevitabilă a parcursului nostru pământesc, este o realitate dură, care trebuie luată în serios. Căderile, înfrângerile, eșecurile nu sunt excepții surprinzătoare, ci la un moment sau altul sunt aproape inevitabile. Parcursul ireproșabil ține de un eroism de uzură, ce nu are în el nimic spectaculos; zeci de ani de asceză în căutarea harului lui Dumnezeu.

Cuvintele avvei Teodor de la Ferme nu vin să îl descurajeze pe cel angajat în războiul duhovnicesc, ci doar aduc un plus de realism, o nouă grilă de evaluare a situațiilor cu care se confruntă. Iar reacția firească într-o asemenea situație nu este nicidecum supraordonarea celui care (încă) nu a simțit căderea pe propria lui piele; nici scandalizarea nu este o soluție. Singura cale este solidaritatea compătimitoare cu cel aflat în mijlocul unor grele încercări. Această solidaritate sensibilă este întemeiată pe con­știința propriei vulnerabilități, pe de o parte, iar pe de altă parte de porunca iubirii, care țese o plasă de siguranță ce conectează în rugăciune umanitatea întreagă.

Înțelese în felul acesta, cuvintele avvei Teodor de la Ferme sunt încurajatoare, mobilizatoare și determină o bună atitudine de nejudecare a celor aflați în grele ispite ori chiar prăbușiți, pentru că mirarea este îndrep­tățită „mai degrabă dacă ai auzi că cineva a scăpat din jura duș­manului”. În plus, atenționarea bătrânului are în subteran un avertisment: pericolul unei căderi nu te ocolește nici pe tine, cel care acum te miri!