O carte cât o istorie

Una dintre cărțile care aduc în atenție personalitatea Sfântului Andrei Șaguna este și prima biografie despre el, scrisă de secretarul său, Nicolae Popea, Episcopul de mai târziu al Caransebeșului și membru activ al Academiei Române, intitulată simplu „Arhiepiscopul și Mitropolitul Andrei Baron de Șaguna”, publicată în anul 1879 la Tipografia Arhidiecezană din Sibiu, după șase ani de la moartea mitropolitului. Ediția din 2025 este ­prima reeditare într-o ediție critică a acestei lucrări, prin grija cercetătorului Mircea-Gheorghe Abrudan și a ­părintelui Casian Rușeț, care reușesc să aducă în atenție o lucrare ce „a deschis un șantier istoriografic ­fecund”, continuat după decenii de alți cercetători importanți, convinși că „a scrie istorie înseamnă a medita asupra prezentului” (Marc Bloch).

S-au împlinit anul acesta 175 de ani de la fondarea Colegiului Național „Andrei Șaguna” din Brașov, prilej de mare sărbătoare, care a marcat cum se cuvine istoria plină de realizări și performanțe ale unui liceu de elită. Poate ar trebui spus că e mai mult decât un liceu. Istoria lui îl recomandă altfel, pentru că decenii la rând a reprezentat un reper al românismului la margine de imperiu. De aici și valoarea actului lui Șaguna de a-l înființa, la cererea brașovenilor celor două biserici de frunte din Brașov: ­Biserica „Sfântul Nicolae” și Capela din Cetate, strângând în jurul său națiunea română, marginalizată și cultural de secole.

Trebuie amintit mereu Sfântul Andrei Șaguna pentru modelul de viață pe care ni-l oferă și azi, într-o societate ce-și diluează aparte­nența la națiune și la valorile ei, nu atât prin influența europeană, cât prin lipsa de promovare autentică a valorilor naționale.

Interesul asupra biografiilor unor persoane ilustre și contestate, în același timp, este vechi, de când lumea, și nu reprezintă doar o curiozitate de moment. Biografiile acestor oameni sunt surse de inspi­rație ale prezentului, ce osci­lează în tot felul de contraste mai mult sau mai puțin ideologice, rela­tivizând un posibil proiect românesc în comunitatea europeană.

Istoricul Marc Bloch definea istoria ca „o știință a oamenilor în timp, o știință care are nevoie permanent să unească studiul celor morți cu studiul celor vii”, iar, în această direcție, cartea de față face pași importanți.

Cuvânt de binecuvântare al Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului

Noua ediție a arhimandritului Nicolae Popea se bucură de un cuvânt de binecuvântare al Prea­sfințitului Lucian, Episcopul Caran­sebeșului, care explică necesitatea acestui demers editorial la împlinirea a 160 de ani de la înființarea episcopiei de către ­Mitropolitul Andrei Șaguna.

Prefața este alcătuită de distinsul istoric și profesor Ioan ­Bolovan, care trece în revistă șirul specialiștilor români și străini care s-au ocupat de personalitatea mitropolitului, arătând că demersul de la care a pornit autorul primei monografii nu a rămas singular, ci s-a bucurat de alte numeroase volume de documente și lucrări de tip monografic. Istoricul Bolovan ne atrage atenția asupra genului de „istoric participant”, pe care îl întruchipează Popea, fapt care i-a permis să redacteze această biografie amplă, având la îndemână nu doar documente de primă mână, ci și propria viziune asupra evenimentelor cărora le-a fost martor în decursul celor nouă­sprezece ani ca secretar și vicar al mitropolitului.

Studiul introductiv al cărții îi aparține cercetătorului Mir­cea-Gheorghe Abrudan, care pune în lumină personalitatea arhimandritului Nicolae Popea „între ucenic și istoriograf al Mitropolitului Andrei”, urmărind „modelul șa­gunian” pe care îl propune, dar și îl întruchipează Popea.

Studiul său este cât se poate de documentat și elocvent în ce privește viața și activitatea arhimandritului, care propunea prin această monografie un model ce trebuie „să devină o putere, un izvor de inspirație, de imitație și de motivație pentru toți fiii națiunii române”. S-ar merita câteva repere biografice pentru a contura puțin personalitatea arhimandritului și a înțelege că monografia pe care o realizează este și efectul unei pregătiri temeinice și susținute de-a lungul unei vremi nu lipsite de provocări.

Se naște la Satulung Săcele din județul Brașov, face studii gimnaziale la Brașov și Blaj, studii superioare la Cluj în drept (1843-1846) și în teologie la Universitatea din Viena (1846-1848). După moartea secretarului Episcopiei Ardealului, în 1854, devine secretar și profesor la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu, tuns în monahism în 1856, urcând toate treptele ierarhiei bisericești, de la ierodiacon până la arhiereu, și toate treptele ­administrative, de la secretar la vicar mitropolitan.

În aceeași măsură era implicat în viața politică a vremii, fiind deputat în Dieta Transilvaniei de la Sibiu, membru în Camera Mag­naților de la Budapesta, susținând mișcarea națională românească, inclusiv în calitate de președinte al Comitetului de conducere al Partidului Național Român din Transilvania (1878-1881).

Istoric și teolog, personalitatea sa era recunoscută în epocă făcând parte dintre elitele românești, preocupat de mișcarea națională a românilor din Transilvania și Banat din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, colaborator al periodicelor românești din Transilvania și Viena, autor a șase lucrări istoriografice, dintre care se detașează cea despre ilustrul ­mitropolit.

O carte despre complexa personalitate a Mitropolitului Andrei Şaguna

Domnul Abrudan sintetizează inspirat: „O lucrare programatică, reprezentând astăzi un izvor nemijlocit de cunoaștere a vieții și activității, a conduitei private, a comportamentului și modului de acțiune și interacțiune a omului, ierarhului, politicianului, diplomatului, păstorului sufletesc și liderului național Andrei Baron de Șaguna”.

Arhimandritul Popea reușește să dăruiască neamului său prin biografia lui Șaguna atât complexa personalitate a mitropolitului, cât și contextul general al evenimentelor politico-militare din Imperiul Habsburgic din vremea lui.

Lucrarea structurată în patru părți are o „perspectivă encomiastică”, datorată uriașei personalități a lui Șaguna, care a favorizat „un cadru propice unei vieți națio­nal-democratice și unui experiment de tip liberal-constituțional, după introducerea în 1868 a Statutului ­Organic” (Ioan Bolovan).

Ai crede că stilul unei astfel de monografii este greoi și plictisitor în detalii, dar ești cucerit de franchețea descrierilor arhimandritului. Știa exact de ce este necesară această biografie, pe care reușea să o condimenteze cu o mulțime de întâmplări și detalii, ce fac deliciul oricărui cititor de memorialistică, dar, în același timp, a fost atent să îmbogățească lucrarea cu scrisori, documente și cuvântări care astăzi au devenit singura sursă documentară din urma distrugerii arhivei sibiene în 1849 de către maghiari.

Ar merita o descriere mai amplă a fiecărei părți a lucrării, dar mă mulțumesc să spicuiesc câteva idei ale arhimandritului, din începutul biografiei, tocmai pentru a-i înțelege maniera de lucru: „Rari bărbați mari sunt care să-și vadă recunoscute meritele, după adevărata lor valoare. Din contră, cu cât mai mari și mai salutare sunt faptele lor, cu atât mai neplăcuți și mai odioși chiar se fac ei înaintea oamenilor pentru aceleași fapte… Câți bărbați devotați binelui comun nu ne arată istoria ca răsplată pentru binele ce-l făcură, și-o aflară în exil, ori pe eșafod, ori în flăcările focului… Cum oamenii fără nici un merit, altul decât că și ei au formă de om, se încarcă de laude și de onoare de către lingușitorii lor, pe când cei buni și meritați se batjocoresc și se persecută: viciul se premiază, iar virtutea se pedepsește?”.

Am putea spune: nimic nou sub soare!

În 8 aprilie 1899, Episcopul ­Nicolae Popea a fost ales membru titular al Academiei Române, iar la festivitatea de recepție din Aula Academiei, din 13/16 martie 1900, Episcopul Nicolae și-a evocat din nou „magistrul”, devenind primul arhiereu transilvănean care se bucura de o asemenea cinstire.

Monografia pe care o realizează arhimandritul Nicolae Popea este un monument de limbă română modernă, o lecție de istorie și de memorialistică ce recuperează peste timp personalitatea uriașă a mitropolitului, care a reușit să schimbe soarta românilor transilvăneni și a Bisericii Ortodoxe românești.

De aceea citim azi o carte cât o istorie și-I mulțumim lui Dumnezeu pentru tenacitatea lui Popea, dar și celor care au repus-o în ­circuitul lecturilor de azi.