O cronică târzie despre un monah creator și luptător

Arhimandritul Victor Ojog este adeseori pomenit chiar dacă de la moartea lui au trecut 50 de ani. Pe lângă însemnările din catagrafia Mănăstirii Neamț, mai sunt încă numeroase mărturii pe care le aștern pe hârtie, întru neuitare și aducere în actualitate a celor ce au fost, prin rânduiala Domnului, pagini de pateric ale muzicii psaltice românești. Gândurile despre monahul creator de muzică se scriu spre neuitare și rememorare, căci viața lui a fost aidoma unei partituri inedite, pe care Făcătorul celor văzute și nevăzute a înfrumusețat-o cu ornamente muzicale specifice, de parcă ar fi fost atinsă de aripi îngerești.

În primul rând așezăm în lumină lucrarea unui iubitor al muzicii și viețuitor luptător al Mănăstirii Neamț, care a activat într-o perioadă deosebit de grea, în cea mai mare parte a ei, dar plină de frumuseți și împliniri, întrucât a fost marcată de împreună viețuirea în mijlocul unui numeros sobor în lavra de la Neamț și de vechi rânduieli păstrate până în vremea noastră.

Arhimandritul Victor Ojog s-a născut la data de 13 noiembrie 1909, la Colănești, lângă Bacău. A urmat studii de agronomie, Școala de Cântăreți Bisericești din Iași și apoi Academia de Muzică Religioasă din București.

Părinții săi, Ioan și Maria, erau oameni deosebit de credincioși, care, însă, au murit de timpuriu, copilul îndreptându-se devreme către mănăstire. A urmat serviciul militar la Regimentul 27 Infanterie din Bacău, iar în timpul armatei a făcut și o școală sanitară.

A intrat oficial în obștea Mănăstirii Neamț la 15 decembrie 1924, deși a fost frate al acestei lavre înainte de a-și satisface serviciul militar, când rămăsese orfan de ambii părinți.

A fost tuns în monahism la 18 mai 1932, în Biserica „Înălțarea Domnului” a Mănăstirii Neamț, stareț fiind Episcopul Nicodim Munteanu, iar naș de călugărie, vestitul Ghenadie Pipirigeanu. A fost hirotonit ierodiacon la 22 mai 1932, în biserica mare a Mănăstirii Neamț, de către Episcopul Nicodim Munteanu, și ieromonah la 18 februarie 1939, de către același arhiereu.

La 18 iulie 1940, a fost hirotesit protosinghel, apoi arhimandrit, la 15 august 1945, prin rugăciunile Patriarhului Nicodim Munteanu. Episcopul Valerie Moglan Botoșăneanul l-a hirotesit duhovnic în acelaşi an, 1945.

Fiind monah, a primit aprobare pentru a urma cursurile Academiei de Muzică Religioasă din București, iar în vremea activităților desfășurate la Mănăstirea Neamț a fost numit de către Patriarhul Nicodim consilier în Comitetul de Administrație al Mănăstirii Neamț, care avea atunci o proprietate extinsă și lucrări de anvergură.

În anul 1957, la 5 noiembrie, a fost transferat la Mănăstirea Almaș, ca duhovnic al obștii de călugărițe, iar în urma Decretului 410/1959, a fost îndepărtat din monahism.

S-a stabilit în Piatra Neamț, în Parohia Valea Viei, unde a organizat un cor și a cântat benevol la strană, lucrând ca taxator auto în transporturile locale din zonă.

Ultimele luni ale vieții le-a petrecut într-o mare suferință. I-a fost tăiat piciorul stâng, la un spital din Iași. În timp ce se afla la sora lui din Bacău, a decedat în ziua de 10 februarie. Știindu-se atașamentul său pentru Mănăstirea Neamț și dorința de a reveni în obștea din care fusese izgonit, la 12 februarie a fost adus în lavra pe care a iubit-o atât de mult, iar după trei zile, la 15 februarie 1973, a fost înmormântat în cimitirul de lângă Biserica „Sfântul Ioan Blagoslovul”, stareț al Neamțului fiind arhimandritul Epifanie Norocel.

Spre neuitare, menționez ierarhii și monahii care mi-au vorbit despre el, mărturiile lor dând nuanțe scurtei sale prezentări biografice.

Patriarhul Teoctist l-a cunoscut în tinerețile lui, fiind pentru o vreme viețuitor la Mănăstirea Neamț, unde se afla și Victor Ojog, evocând adeseori atmosfera din mănăstirea mănăstirilor.

De asemenea, i-au fost apropiați trei arhierei, chiar ucenici ai celui pomenit. Cel dintâi dintre ei, Arhiepiscopul Adrian Hrițcu, monah cu metanie la Mănăstirea Neamț, iubitor al cântărilor, dăruit de Dumnezeu cu o voce melodioasă, a învățat multe de la arhimandritul Victor. Era fascinat de felul în care intona cântările ori de abilitatea cu care orânduia slujbele și marile sărbători sau hramuri ale Mănăstirii Neamț.

De la Arhiepiscopul Adrian Hrițcu am aflat de ultimul drum pe care l-a făcut arhimandritul Victor Ojog înainte de a trece pragul spre viața de veci: a fost către Exarhatul mănăstirilor de la Iași, unde ostenea viitorul ierarh. I-a mărturisit atunci, printre lacrimi, dorința de a se întoarce în mănăstirea de metanie.

Acest lucru era greu de împlinit, dar, în mod excepțional, Adrian Hrițcu a intervenit la Mitropolitul Iustin Moisescu, care a încuviințat întoarcerea fostului arhimandrit, lovit și exilat de nedreptul document comunist, în mănăstirea de metanie. Nu a mai apucat să fie adus la Neamț decât în sicriu, pentru slujba de îngropare. Arhiepiscopul Adrian era însă bucuros că reușise cu greu să obțină aprobarea mitropolitană pentru întoarcerea în mănăstire a monahului aflat, până la moartea sa, pe drumul înstrăinării.

Un alt vlădică care mi-a vorbit despre el și-l avea în pomelnicul personal este Episcopul de pioasă amintire Gherasim Cucoșel Putneanul. Și el viețuise în Mănăstirea Neamț o perioadă de timp, îi cunoștea bine pe monahi, pe mulți dintre ei evocându-i cu diverse ocazii. Despre arhimandritul Victor Ojog avea aceleași cuvinte laudative pe care le foloseau toți, apreciind strădania și dragostea lui pentru cântarea bisericească.

Arhiepiscopul Pimen, și el monah la Neamț, mi-a spus de multe ori că, într-o vreme în care era ierodiacon în soborul Mănăstirii Neamț, la sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan slujeau peste 30 de diaconi. Atunci, șirul acestora se întindea în tot naosul, până în camera mormintelor, slujind Sfânta Liturghie împreună cu nimeni altcineva decât arhimandritul Victor Ojog.

Așadar, era un slujitor remarcabil, dacă nu chiar cel mai bun, care a dăruit Bisericii multe pagini, creații proprii, arătând o specială grijă pentru organizarea liturgică, în vremea în care a fost Mare Eclesiarh al Mănăstirii Neamț.

Episcopul Gherasim Putneanul îmi spunea că nu a întâlnit nicăieri slujbe mai frumoase ca la Mănăstirea Neamț. Era perioada unui sobor numeros, în obștea Mănăstirii Neamț fiind atunci preoți și diaconi, peste 60 la număr, la care se adăugau uneori cei care viețuiau în schiturile Pocrov, Vovidenia, Icoana, Bănceni sau din alte locuri.

S-au adăugat și alte mărturii, între ele cea a părintelui arhimandrit Partenie Apetrei, fost Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, care vorbea despre măiestria cântărilor interpretate de arhimandritul Victor Ojog. Spunea că de multe ori la strana dreaptă erau adunați cei mai buni cântăreți ai mănăstirii, mulți la număr, dar aceștia nu reușeau să cânte la fel de armonios cum cânta la strana stângă arhimandritul Victor Ojog, singur sau acompaniat de doi-trei isonari.

Unii dintre călugări spuneau: Ce voce are acesta! Ce o fi mâncând și ce o fi bând de păstrează asemenea acuratețe? Tonalitățile înalte și profunzimea vocii nu au putut fi întrecute în perioada respectivă.

La fel vorbea despre el părintele Sebastian Barbu Bucur, care mărturisea cu diferite prilejuri că a învățat muzica bisericească în Seminarul de la Mănăstirea Neamț de la doi înzestrați profesori: Episcopul Atanasie Dincă, retras pentru o vreme la Mănăstirea Neamț, și arhimandritul Victor Ojog, arătând amândurora o aleasă prețuire.

Se adaugă mărturia arhimandritului exarh Mitrofan Băltuță, vechi călugăr al Mănăstirii Neamț, care l-a prețuit pe părintele Victor, pomenindu-l adeseori.

Arhimandritul Victor Ojog avea un ochi format în identificarea și formarea viitorilor cântăreți și monahi. Dacă un tânăr din mănăstire era bun cântăreț, îl ajuta să învețe muzica bisericească. Când ucenicii aveau deschidere și vocație pentru viața monahală, îi povățuia, oferindu-le sprijin pentru a urma școli de teologie sau de muzică, pe unii dintre aceștia luându-i sub mantie.

Spunea arhimandritul Partenie Apetrei că, într-o obște numeroasă, care avea înainte de decret vreo 300 de viețuitori, era o mare cinste sau, cu alte cuvinte, un privilegiu ca arhimandritul Victor Ojog să fie nașul de călugărie al unui novice. În general, aceste înrudiri spirituale se întâmplau când tinerii viitori monahi erau îndrăgostiți de muzică.

O deosebită prețuire față de arhimandritul Victor Ojog a avut-o părintele Petroniu Tănase care a ucenicit la Mănăstirea Neamț și apoi s-a îndreptat către Muntele Athos, nevoindu-se la Schitul Prodromu. Părintele Petroniu a fost un iubitor al muzicii și cântărilor. Printre cuvintele pe care i le-a închinat, părintele Petroniu spune: Victor Ojog avea multe însușiri sufletești. Bun cântăreț, a urmat și cursurile Academiei de Muzică Bisericească, a scris cărți de cântări și organiza slujbe frumoase.

Ne spune părintele Petroniu că l-a întâlnit, către sfârșitul vieții, după ce trecuse prin multe încercări. Au făcut împreună un drum pe jos, de la Agapia la Văratec, în timpul acestei drumeții arhimandritul Victor Ojog mărturisindu-i despre vremea în care se afla în lume, când a organizat un cor bisericesc la o parohie din Piatra Neamț. Era schimbat, trecut prin multe necazuri, toate îngăduite de Dumnezeu, dorind să fie reprimit la Mănăstirea Neamț. Nu reușise să revină și purta o adâncă rană sufletească. I-a recitat atunci o poezie părintelui Petroniu, pe care i-a și cântat-o, atât textul, cât și melodia fiind creație proprie.

Mănăstirea era personificată, iar el i se adresa ca un îndrăgostit. O cântase cu patimă și durere în suflet. Era dorul după viața călugărească. Părintele Petroniu mărturisea că a plâns auzind-o. La puțin timp, îndureratul arhimandrit s-a îmbolnăvit grav și a murit.

Părintele Victor Ojog a fost și un bun organizator. Multe dintre realizările Mănăstirii Neamț din perioada care a urmat războiului până la plecarea lui din mănăstire, vreme de vreo 15 ani, i se datorează în cea mai mare parte.

În întinsul spațiu al gospodăriei Mănăstirii Neamț încă se păstrează lucrări trainice făcute de arhimandritul Victor Ojog, care era Mare Eclesiarh al mănăstirii, consilier în Consiliul de Administrație și Mare Econom. Multe agoniseli, bine chivernisite, se mai păstrează în Mănăstirea Neamț și în eclesiarhia mănăstirii: veșminte, covoare, odoare sfinte, multe dintre ele realizate prin osârdia sa.

În ascultarea de Eclesiarh a fost secondat de un monah cu viață sfântă, care a îndrumat mulți tineri pe drumul vieții duhovnicești, Gherasim Cârjă, nume de neuitat, încrustat într-un pomelnic de suflet al viețuitorilor de la Mănăstirea Neamț.

Arhimandritul Victor Ojog apare în documentul de sfințire al Schitului Sihăstria, din anul 1947, ocupându-se, după cum scrie în actul original, de buna organizare a slujbei, săvârșită atunci de arhimandritul Mitrofor Melchisedec Dimitriu, starețul Mănăstirii Neamț.

Numele lui Victor Ojog apare pomenit și la Schitul Icoana Nouă, ctitorit când era Mare Eclesiarh al Mănăstirii Neamț, precum și în alte schituri ale lavrei. Cu prilejul marilor sărbători, slujbele speciale și procesiunile cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului erau atent pregătite de arhimandritul Victor. Icoana Maicii Domnului era purtată la Izvorul Tămăduirii, în hotarele mănăstirii, deasupra Schitului Vovidenia, coborându-se pe la gospodărie, pe malul pârâului Maghernița, până în livada cea mare și apoi în biserica mănăstirii. Despre aceste momente călugării de altădată vorbesc cu amintiri prețioase.

În vremea viețuirii mele la Mănăstirea Neamț, casa arhimandritului Victor Ojog era în stare bună. Fusese vecin altădată cu arhimandritul Teofil Boghian și cu monahul Gherasim Cârjă, casa lor fiind moștenită de monahul Gherasim Grumăzescu. Aproape de el locuia și arhid. prof. Ioan Ivan.

Spațiul în care a viețuit arhimandritul Victor Ojog era bine împărțit, înconjurat de o curte primitoare, cu pomi feluriți și flori, fiind locuit apoi de un profesor de muzică de la Seminar care, din păcate, nu a arătat recunoștința necesară înaintașilor. Semăna întrucâtva cu o chilie atonită. Toate erau așezate în bună rânduială, păstrând râvna unui bun administrator și gospodar.

Victor Ojog s-a bucurat de numeroase aprecieri. Istoria muzicii bisericești i-a oferit un loc important, astfel multe dicționare, lexicoane și istorii de specialitate îl menționează printre compozitorii, muzicologii, profesorii și slujitorii muzicii. În acest sens amintim lucrarea Muzicieni din România, semnată de Viorel Cosma, sau Muzica bizantină în România, de Gheorghe C. Ionescu, diferite studii publicate în revistele bisericești și laice, sau lucrarea părintelui profesor Nicu Moldoveanu, Istoria muzicii bisericești la români. Lucrările amintesc despre Anastasimatarul în notație psaltică, care a fost tipărit la Tipografia Mănăstirii Neamț.

Despre Anastasimatar, Sebastian Barbu Bucur, elev al profesorului Victor Ojog la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, a manifestat un adevărat elogiu, afirmând că Anastasimatarul este între cele mai realizate alcătuiri psaltice de la noi, îngrijindu-se să reediteze lucrarea lui Victor Ojog în notație psaltică, evitând notația dublă, după cum spunea Gheorghe C. Ionescu, incomodă și nefirească.

Anastasimatarul tipărit la Neamț, apro­bat prin Hotărârea Sfintei Patriarhii nr. 286/21.02.1942, are 271 de pagini și a fost prelucrat după opera cunoscutului paharnic Dimitrie Suceveanu și a altor protopsalți.

Cu ani în urmă, la Mănăstirea Neamț și în multe mănăstiri și biserici din Moldova, slujbele Vecerniei, ale Utreniei și anumite cântări de la Sfânta Liturghie, cu precădere Fericirile cu stihurile lor și Podobiile celor opt glasuri, se interpretau, ca și astăzi, după lucrarea arhimandritului Victor Ojog.

Chipurile luminoase sunt daruri pe care Dumnezeu le-a făcut Bisericii și neamului nostru, modele de râvnă și slujire pentru cei care tânjesc să pășească pe cărarea mântuirii.