„O mare nesfârșită de înțelesuri”

După Sfinții și dumnezeieștii Părinți ai Bisericii, în general, și după Sfântul Ioan Gură de Aur, în special, fiecare carte a Sfintei și dumnezeieștii Scripturi, fiecare capitol din carte, fiecare verset din capitol și fiecare parte de verset sau cuvânt ascund împreună și fiecare în parte, prin harul Duhului Sfânt, „o mare nesfârșită de înțelesuri” (P.G. 51, 178). De la „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul” (Facere 1, 1) până la „Amin! Vino, Doamne Iisuse!” (Apocalipsă 22, 20), Sfânta și dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și a Noului Testament este „o mare nesfârșită de înțelesuri” sau „un ocean de taine”, după spusele lui Origen.

Toate comentariile patristice la părți și cărți din Sfânta și dumnezeiasca Scriptură nu fac altceva decât să prospecteze, nu geografic, ci teologic, întinderile nesfârșite de înțelesuri tainice și duhovnicești, dogmatice, morale și practice. Sfânta și dumnezeiasca Scriptură este o nesfârșită „Mare Mediterană” a inspirației dumnezeiești, pe care au umblat în mod deosebit Sfântul proroc Iona și Sfântul Apostol Pavel, dar și Patriarhul Noe, în corabie, pe vremea potopului cu apă. Dar Sfânta și dumnezeiasca Scriptură mai este și o nesfârșită „Mare a Galileii” pe care a umblat Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fie singur, fie ridicându-l pe Sfântul Petru din valuri, fie cu Sfinții și dumnezeieștii Apostoli, în corabie, potolind furtuna. Sfânta și dumnezeiasca Scriptură este o nesfârșită „Mare Roșie”, des­păr­țită oarecând de Moise, cu toiagul condeiului dumnezeiesc; dar niciodată o „Mare Moartă”.

„Marea nesfârșită de înțele­suri” a Sfintei și dumnezeieștii Scripturi are „un țărm”, pe care totdeauna stă Hristos cel Înviat, așteptându-i pe apostoli și pe teologi să vină la mal, zi­cân­du-le: „Veniți de prânziți” (Ioan 21, 4 și 12). Dar nesfârșita „mare de înțelesuri” are și ascunde cu si­gu­ranță și o „Groapă a Mariane­lor”, adică un adânc de nepătruns și de neajuns al Tainei Întrupării și venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut Om, a Răscumpărării, prin Pătimirile, Moartea pe Cruce, Învierea cea de a treia zi, Înăl­ța­rea la cer, Șederea de-a dreapta Tatălui și A Doua și preaslăvita Sa Venire sau Parusie. Dacă în Facere, „Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Facere 1, 2); în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură și prin Sfânta și dumnezeiasca Scriptură, Duhul Sfânt se poartă prin inspirația dumnezeiască pe deasupra apelor Revelației dum­ne­zeiești, prin Sfinții Patriarhi, Proroci, Apostoli și Evan­ghe­liști.

Adie „lin” Duhul Sfânt

„Pe marea nesfârșită de înțe­le­suri” a Sfintei și dumnezeieștii Scripturi suflă vântul „Euroclidon” (dinspre miazănoapte-răsărit; Faptele Apostolilor 27, 14); dar adie „lin” și Duhul Sfânt prin suflarea din gura peșterii Sfântului proroc Ilie de la Horeb (cf. III Regi 19, 12); pentru că „Duhul suflă unde vrea”, neștiind noi nici de unde vine, nici încotro se îndreaptă, și ne îndreaptă, teologhisind (cf. Ioan 3, 8). Duhul Sfânt suflă atât prin cărțile lui Moise, cât și prin Evangheliile Noului Testament, atât prin Epistola lui Ieremia, cât și prin Epistolele Sfântului Apostol Pavel; atât prin cele trei cărți ale Macabeilor, cât și prin cele trei Epistole ale Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan; atât prin Cărțile Regilor, cât și prin Evanghelia despre venirea și închinarea magilor de la Răsărit; atât la Horeb, cât și pe Tabor; atât pe Sinai, cât și mai ales la Cincizecime; atât pe Moria lui Isaac, cât și pe Golgota lui Hristos; atât prin izbăvirea Sfântului proroc Daniel din groapa cu lei și a prorocului Iona din pântecele chitului, cât și prin Învierea lui Hristos și Arătările de după Înviere; atât pe drumul spre Emaus, cât și pe drumul Damascului; atât prin înălțarea Sfântului proroc Ilie la cer, cât și prin răpirea Sfântului Apostol Pavel la al treilea cer; atât prin uciderea lui Nabot cu pietre, în Samaria, cât și prin uciderea Sfântului Arhidiacon Ștefan, în Ierusalim.

„Nesfârșita mare de înțele­suri” a Sfintei și dumnezeieștii Scripturi o putem contempla atât de la fereastra corabiei lui Noe, cât și de la fereastra Sfântului proroc Daniel din Babilon; dar și de la fereastra din zidul cetății Damascului Sfântului Apostol Pavel. În această „nesfârșită mare de înțelesuri”, pe fiecare teolog îl așteaptă cei o sută cincizeci și trei de pești mari (cf. Ioan 21, 11) de înțelesuri duhovnicești; dar mai ales peștele cu statirul de argint în gură (Matei 17, 27) al contemplației teologice.

„Corabia Sfântului Ioan Gură de Aur”

„Marea aceasta este mare și largă... Acolo corăbiile umblă” (Psal­­mul 103, 26-27) - corăbiile Sfinților și dumnezeieștilor Pă­rinți ai Bisericii, de limbă greacă, latină și siriacă; între care, cu cruce și catarg de aur, este corabia Sfântului Ioan Gură de Aur, ca preot în Antiohia și Arhiepiscop în Constantinopol. „Nesfâr­șita mare de înțelesuri” nimeni nu va putea să o închidă cu porți (cf. Iov 38, 8); iar noi, luându-ne „aripile de dimi­nea­ță”, se cuvine să ne ducem și să ne sălășluim „la marginea acestei mări”, după cuvintele psalmistului (Psalmul 138, 9) și ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ca să-i contemplăm valurile și să ne uimim și chiar să ne cutremurăm de talazurile ei teologice, dezrădăcinându-ne, precum dudul, și sădindu-ne ontologic, existențial și ființial în „marea nesfârșită de înțelesuri” a Sfintei și dumnezeieștii Scripturi (cf. Luca 17, 6).

Astfel vom petrece, în durata vieții noastre, „o noapte și o zi” în largul mării (II Corinteni 11, 25), precum Sfântul Apostol Pavel, la propriu, iar noi, teologic; împlinindu-se cuvântul profetic al psalmistului: „Și voi pune peste mare Mâna Lui și peste râuri Dreapta Lui” (Psalmul 88, 25). Sfânta Scriptură este „o mare nesfârșită de înțelesuri”, după Sfântul Ioan Gură de Aur; iar râurile nu sunt altceva decât sfinții autori biblici ai cărților inspirate.

„Toate râurile se varsă în mare, dar marea nu se umple” (Ecclesiast 1, 7). Încheind textul patristic și hrisostomic de mai sus, am putea spune, împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că „pasajul de dinaintea noastră are mult aur” (Omilia XL, 1, La Evanghelia de la Ioan; P.G. 59, 229). Prin urmare, „așa să facem citirea (Sfintelor și dumne­ze­ieștilor Scripturi), cu multă evlavie și cu multă rugăciune, ca să putem fi călăuziți de Duhul Sfânt la înțelegerea celor scrise” (Omilia XXXV, 1, La Facere; P.G. 53, 321-322); căci Hrisostom „și-a așezat în suflet toate cărțile Scripturii, până la ultima silabă” (cf. Pseudo-Martyrius, Cuvântare funebră în cinstea Sfântului Ioan Gură de Aur, Doxologia 2025, p. 90).