O poveste naivă

Îi promisese fetei cu care urma să se însoare în primăvară că-i va da, dacă ea o să ceară asta, chiar luna de pe cer. De unde să știe el că într-o zi fata o să vrea ca el să se țină de cuvânt? Adică să ia luna, ce răsărea la o palmă de casa lui, aflată în vârful dealului de la marginea satului, și să i-o pună ei în brațe. Nu era nici prima, nici ultima fată din lume care avea o astfel de dorință. 

Are dreptate, și-a spus el, privind încrezător spre bolta înstelată. Nu trebuie decât să deschid fereastra și să întind mâna. Ceea ce a și făcut, însă luna lipsea în noaptea aceea de la locul ei. Noaptea următoare, la fel. Ce se întâmplase cu ea? Unde dispăruse?

Se întâmplase că tocmai atunci noi rămăseserăm fără bani de gaz, și mama pândise momentul când luna trecea peste casa noastră și-o dăduse, cu ajutorul unei prăjini, jos de pe cer, așezând-o în locul lămpii la fereastra odăii mele.

Flăcăul cu pricina s-a luat după dâra de lumină ce ieșea de la noi din curte și ne-am trezit cu el bătându-ne în poartă. Era miezul nopții. A ieșit tata să-i deschidă. Va să zică la voi era!, a spus nepoftitul musafir, când l-a văzut pe tata ivindu-se din întuneric. Da, la noi! E a întregului sat, a zis el supărat. De ce s-o folosească în interes personal numai unii?

Numai unul, s-a grăbit tata să-l corecteze. Și-o face doar până își termină lecțiile pentru școală. După aia o pune la loc pe cer. A și terminat, uite-o colo sus, privește! E doar pe jumătate!, a strâmbat el din nas, când a zărit-o. S-o pună la loc pe toată, altfel...

De la lipsa jumătății aceleia i s-a tras. Fata ce se pregătea să devină jumătatea lui s-a măritat cu altul. Flăcăul care locuia în casa de la marginea satului a îmbătrânit burlac.

Arunca, noapte de noapte, prostovolul spre cer, încercând să prindă luna.

Poate unde știa că n-are cui s-o dăruiască, luna nu s-a lăsat prinsă de el niciodată.