„O săptămână de întâlniri cu Hristos Cel Înviat“
Săptămâna Luminată ne descoperă taina Învierii Mântuitorului Iisus Hristos prin textele evanghelice şi creaţiile liturgice deosebite. Aceste zile speciale din timpul anului bisericesc ne aduc mărturii şi dovezi despre Înviere, toate înveşmântate în bucuria nespus de mare ce izvorăşte din cuvintele Scripturii. Despre arătările Mântuitorului după Înviere, relatarea lor în Evangheliile din Săptămâna Luminată, dar şi despre specificul liturgic al acesteia, ne-a vorbit Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Înalt Preasfinţia Voastră, cu toţii ne împărtăşim în aceste zile din bucuria duhovnicească a Învierii Domnului, marele praznic al creştinătăţii. Care este momentul liturgic prin care începe Săptămâna Luminată?
Săptămâna Luminată, ca o prelungire a măritului praznic al Învierii Domnului, începe prin minunata slujbă a Vecerniei de Luni, numită şi „a doua Înviere“, şi se încheie cu Duminica Tomii. Această perioadă de mare bucurie duhovnicească este cuprinsă între cele două arătări ale Mântuitorului Iisus Hristos soborului Sfinţilor Apostoli, de la prima lipsind Sfântul Apostol Toma, iar la cea de a doua, după opt zile, fiind şi el prezent. Biserica a rânduit ca textul evanghelic de la această Vecernie specială (Ioan 20, 19-25) să se citească în 12 limbi, după numărul Sfinţilor Apostoli. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos a fost cunoscută de întreaga lume şi este vestită şi azi tuturor popoarelor, fără nici o deosebire. Nu există limbi sacre şi nici limbi vulgare, ci toate graiurile omenirii pot cuprinde mesajul dumnezeiesc al Evangheliei lui Hristos, pentru că Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos a avut caracter universal.
Ce ne învaţă Evanghelia din prima zi a Săptămânii Luminate?
Arătarea Mântuitorului înviat, „în ziua cea dintâi a săptămânii, când s-a înserat şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor“, a dus Apostolilor binecuvântarea cerească, prin formula: „Pace vouă!“ şi a produs în inimile lor o mare bucurie la vederea mâinilor şi a coastei Sale. Pacea este un mare dar pe care Cerul l-a oferit pământului. De aceea, la începutul Sfintei Liturghii şi al altor slujbe bisericeşti, în ectenia mare, ne rugăm pentru împlinirea celor trei dimensiuni ale păcii: pacea cu Dumnezeu, pacea cu noi înşine şi cea cu semenii. În această atmosferă de bucurie, Mântuitorul le vesteşte ucenicilor trimiterea lor la misiune: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi“. Apoi, îi instituie pe Sfinţii Săi Apostoli în slujirea sacramentală a preoţiei, printr-un act liturgic, suflând asupra lor şi zicând: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“ (20, 22-23).
La această primă arătare către ucenici a Mântuitorului înviat, Apostolul Toma a lipsit, ceea ce l-a determinat să probeze în plus realitatea învierii, zicând: „Dacă nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!“ (20, 25). Arătările din această perioadă ne demonstrează realitatea minunii Învierii şi ne descoperă dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Înviat din morţi pentru a noastră mântuire.
Cu Hristos Cel Înviat spre Emaus
În acest ciclu liturgic al Săptămânii Luminate, Evangheliile citite la Sfânta Liturghie ne aduc în suflete bucuria celor care au fost martori la Învierea lui Hristos. Ce ne prezintă Evangheliile din următoarele zile?
Învierea Domnului se prelungeşte cu încă două zile de prăznuire, timp în care ne împărtăşim din această bucurie cerească şi ne luminăm sufletele cu alte arătări ale lui Hristos înviat, ca mărturii scripturistice ale realităţii şi ale veridicităţii acestei minuni dumnezeieşti. Mântuitorul S-a arătat atât ucenicilor, dar şi femeilor mironosiţe. Cea mai frumoasă relatare scripturistică în acest sens este cea referitoare la călătoria lui Hristos împreună cu ucenicii Luca şi Cleopa, pe drumul spre Emaus. Evenimentul este descris chiar de Sfântul Evanghelist Luca, participant la această călătorie (Luca 24, 12-35).
Cei doi ucenici mergeau trişti şi vorbeau între ei despre toate cele întâmplate în Ierusalim, dar şi despre speranţa lor năruită prin moartea Învăţătorului lor. Însuşi Hristos Cel înviat, ca un călător necunoscut de ei, S-a apropiat şi îi întreabă de ce sunt trişti, iar Cleopa, unul dintre ei, a răspuns cu mirare: „Tu singur eşti străin în Ierusalim şi n-ai aflat de faptele întâmplate în el, în aceste zile?“ (24, 18). Şi au început să istorisească despre osânda la moarte a lui Iisus Nazarineanul, în care ei nădăjduiau că este Cel care avea să izbăvească pe Israel. Ei erau înspăimântaţi şi de mărturiile femeilor şi ale unora dintre ucenici, care au văzut mormântul gol, dar pe Iisus nu L-au văzut. Călătorul le-a deschis mintea, tâlcuindu-le toate textele din Vechiul Testament referitoare la pătimirile lui Hristos. La sfârşitul călătoriei, cei doi L-au rugat pe Străin să rămână cu ei, căci era seară. Când au stat împreună la masă, Mântuitorul li S-a descoperit prin repetarea aceloraşi acte ca la Cina cea de Taină, „luând El pâinea a binecuvântat-o şi, frângând, le-a dat lor“ (24, 30). Şi minunea s-a produs îndată, ne spune Sfântul Evanghelist, că ochii lor li s-au deschis şi L-au cunoscut, dar apoi S-a făcut nevăzut de lângă dânşii. Frângerea pâinii, Sfânta Euharistie ne ţine în legătură permanentă cu Mântuitorul Iisus Hristos, pe Care noi, cei de astăzi, nu L-am văzut asemenea ucenicilor după Înviere. Euharistic, Mântuitorul ni Se împărtăşeşte şi ni Se descoperă la fiecare Sfântă Liturghie, iar fiecare zi de duminică este pentru noi o zi de Paşti.
Săptămâna Luminată este împodobită şi cu un mare praznic închinat Maicii Domnului, în ziua de vineri. De ce s-a aşezat această sărbătoare, numită Izvorul Tămăduirii, în prima săptămână de după Înviere?
În această perioadă, pe care o numim săptămâna arătărilor lui Hristos după Învierea Sa, pentru că descoperirile Sale după marea minune ne sunt prezentate de Sfintele Evanghelii, o întâmpinăm şi prăznuim şi pe Maica Preacurată, vineri, în ziua Izvorului Tămăduirii. Ea este cea care ne poate întări credinţa noastră în minunea Învierii, mai mult decât oricare alţi martori. Mărturia Maicii Domnului despre Fiul Cel Înviat este atât de mare, încât nimeni nu poate s-o egaleze. Mărturia Maicii Domnului despre Înviere este deosebită, este înălţătoare. Fără Maica Domnului, bucuria noastră pascală nu poate fi deplină. Izvorul Tămăduirii a devenit praznicul la care împărtăşim bucuria Învierii cu Maica Domnului, martoră la arătările Lui, împreună cu ucenicii Săi.
Chemarea către întreaga omenire
Ultima zi a Săptămânii Luminate ni-l aduce pe Sfântul Apostol Toma în centrul atenţiei. De ce se încheie Săptămâna Luminată prin mărturia lui Toma?
Săptămâna Luminată se încheie cu Duminica Tomii, numită astfel datorită faptului că mărturia acestui Apostol completează mărturiile despre Învierea cu adevărat a Domnului. Dorinţa Sfântului Apostol Toma nu trebuie considerată ca un act de necredinţă, ci din contră, mărturia sa înlătură orice îndoială a noastră. Sfântul Apostol Toma a atins rănile Mântuitorului şi în locul celor care nu L-au văzut pe Hristos înviat, dar au crezut şi cred într-Însul. Prin Apostolul Toma toţi am fost chemaţi să ne convingem de Învierea Mântuitorului. În această duminică se repetă Evanghelia de la a doua Înviere, adăugându-se şi partea următoare, în care se relatează despre a doua arătare a Mântuitorului ucenicilor Săi (Ioan 20, 19-31).
După opt zile de la Înviere, Mântuitorul S-a arătat din nou ucenicilor Săi, când era prezent şi Toma. Mântuitorul l-a chemat pe cel care se îndoise să pună degetul în rănile Sale, moment în care acesta a exclamat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“ Prin Apostolul Toma este chemată întreaga omenire să se convingă de realitatea Învierii lui Hristos. Pentru Mântuitorul Hristos sunt „fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut!“
Noi toţi suntem martorii Învierii lui Hristos într-o manieră tainică, euharistică. De fiecare dată când ne împărtăşim devenim purtători de Hristos, martorii Învierii Sale.
Ce specific liturgic are Săptămâna Luminată?
Toate slujbele bisericeşti din Săptămâna Luminată au o rânduială deosebită. Cântările Învierii înlocuiesc în această perioadă celelalte creaţii liturgice obişnuite. În Săptămâna Luminată, începutul slujbelor se face ca în noaptea de Paşti, prin binecuvântarea treimică, iar otpustul este unul special. Preoţii se îmbracă în veşminte luminoase la orice slujbă din Săptămâna Luminată. La înmormântări se cântă Canonul Învierii şi alte cântări specifice. Fiindcă este o perioadă de mare bucurie, prin care s-au încheiat săptămânile de nevoinţă duhovnicească din Postul Mare, după Paşti nu se stă în genunchi la slujbele religioase şi nici nu se fac metanii, ci se stă în picioare pentru a-L primi cu sufletele deschise pe Hristos Cel Înviat.
Un alt lucru specific Săptămânii Luminate este legat de cele opt glasuri bisericeşti. Dacă în restul anului liturgic fiecare glas este cântat timp de o săptămână, iată că acum fiecare zi are alt glas bisericesc. Acest lucru ne arată încă o dată importanţa acestei perioade pascale şi a săptămânii în care prelungim bucuria Sfintei Învieri.
În a treia zi de Paşti, la Sfânta Liturghie se usucă Sfânta Euharistie, pregătită la Liturghia din Joia Patimilor, şi din aceasta se va face împărtăşania pentru cei bolnavi, în tot timpul anului.