O sărbătorire inedită

Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 19 Noiembrie 2026

Pe 18 noiembrie 2026, la 12:18, ora României, sonda spațială Voyager 1, lansată la 5 septembrie 1977, adică în urmă cu aproape jumătate de secol, a ajuns la o distanță de o zi-lumină de Pământ, adică 25.920.000.000 de kilometri! Un semnal radio trimis de pe Terra are așadar nevoie de 24 de ore pentru a ajunge la sondă și de încă 24 ca să primim un răspuns. Dacă răspunde imediat, desigur.

Este cel mai îndepărtat obiect construit vreodată de om, continuând să se deplaseze prin spațiul interstelar. Menți­ne­rea comunicațiilor la asemenea distanță re­­­­pre­zintă o realizare tehnologică formidabilă, mai ales că, nota bene, sonda e construită cu tehnologia de acum 49 de ani! Emițătorul radio, de pildă, are numai 23 de wați, mai puțin decât un bec din casa dumneavoastră.

Misiunea a permis, până acum, descoperirea unor sateliți naturali ai planetelor Jupiter și Saturn pe care nu-i știam, iar observațiile asupra satelitului jupiterian Europa au probat existența unui ocean lichid sub stratul de gheață.

Sonda este alimentată de generatoare care transformă în energie electrică căldura produsă prin dezintegrarea plutoniului. Cantitatea de energie disponibilă a scăzut însă constant, drept care echipa misiunii a trebuit să găsească soluții pentru prelungirea funcționării. Fără aceste măsuri de economisire a energiei, misiunea s-ar fi încheiat în urmă cu aproximativ un deceniu.

Pentru a marca evenimentul din 18 noiembrie, Compania de spectacole și evenimente imersive ORBRO, în parteneriat cu laboratorul artistic interdisciplinar Citit În şi Teatrul Imersiv SRL, cu susținerea revistei Știință și Tehnologie, a organizat spectacolul imersiv „Voyager 1”, rezervat unui număr restrâns de „călători spațiali”.

După ce am completat un formular simpatic, cu întrebări de genul „Suferiți de rău de înălțime?”, am fost trimis la gura de metrou din Piața Victoriei, de unde m-a preluat un „extraterestru” care a încercat să mă convingă să semnez un document privind „exploatarea rasei umane” (n-am semnat) și cu care am schimbat informații despre lumea noastră și lumea lor, după care m-a îndrumat spre o casă-labirint, cu numeroase încăperi și nenumărate uși. În curte și în fiecare cameră eram preluat de alt personaj, cu care purtam un dialog improvizat de ambele părți. Între altele, mi s-a oferit „presa de azi” - o copie a ziarului „Scânteia” din ziua lansării Voyager 1. Desigur, însă, presa comunistă avea alte preocupări, cum ar fi însămânțările de toamnă.

Unele camere erau mobilate ca în Star Trek, altele mai banal şi am trecut şi printr-o secvență în șoaptă, pe întuneric, într-o debara...

În ultima încăpere joaca a devenit serioasă, în sensul că am stat de vorbă cu un astronom amator care mi-a spus o mulțime de lucruri pe care nu le știam (am aflat de pildă că, spre deosebire de elementele chimice care provin din Soare, aurul ne vine din supernove), mi-a prezentat câțiva meteoriți căzuți în România și mi-a arătat înregistrările sale făcute „ploilor de stele”.

La sfârșit, am dat și un mic interviu despre cum m-am simțit. A fost o experiență care a marcat frumos performanța sondei spațiale Voyager 1 și un tip de spectacol interactiv extrem de interesant.