Obârşia valorilor

Cu veacuri în urmă, Aristotel spunea că scopul educaţiei este acela de a-i face pe elevi să le placă sau să le displacă ceea ce trebuie. Există anumite lucruri ce se cuvine să ne placă, şi ele constituie valorile ce rămân pururea valabile. Se pune întrebarea: care este obârşia acelor valori? De unde se ivesc ele? Sunt unii care cred că nu există nici un fel de valori, aceştia sunt oamenii care, cum zicea Oscar Wilde, cunosc preţul a toate şi valoarea a nimic. Necazul este că aceşti oameni ce cred că nu există valori compară mereu lucrurile. Ei cred în bun, mai bun, cel mai bun. Cum putem şti că un lucru este mai bun decât altul dacă nu avem ideea de „cel mai bun“? Dacă nu există valori absolute, de unde vine ideea de „cel mai bun“?

C.S. Lewis, marele ateu oxfordian care a aflat calea întoarcerii la Hristos, zicea: „Argumentul meu împotriva lui Dumnezeu era acela că universul părea atât de crud şi nedrept. Dar de unde aveam eu ideea de drept şi nedrept? Omul nu poate numi o linie „strâmbă“ dacă nu are o oarecare idee despre linia dreaptă. Cu ce anume comparam universul când îl numeam nedrept?“ Astfel şi-a dat seama că însăşi ideea de valoare sau dreptate trebuia să vină de la Dumnezeu, pe Care el încerca să-L tăgăduiască. Există un simţ al valorii morale în noi. El face parte din chipul lui Dumnezeu din noi. (Preluare din volumul Vitamine duhovniceşti, Anthony M. Coniaris, Editura Sophia, 2009)